CARTEA DE POEZIE/ Dublu impact

La ultima ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, in decembrie 2009, Ion Zubașcu și-a lansat volumul “Omul disponibil”, apărut la Editura Brumar. Am ajuns cu o mică intârziere la eveniment, dar la timp pentru horincă. Am ciocnit cu autorul și am primit cartea. Ajuns acasă, am deschis volumul, pentru o puțină și liniștită citanie de seară. Dar lectura nu a fost nici scurtă, nici “liniștită”. Am terminat cartea și am scris, pe ultima pagină: “zguduitor”. Cuvântul acesta avea să se dovedescă insă neincăpător peste numai două luni, când același Zubașcu și-a lansat un nou volum de poezie – “Moarte de om – o poveste de viață” (Editura Limes). Asta s-a intâmplat la sediul Uniunii Scriitorilor, in salonul cu oglinzi, in cadrul ediției care a inaugurat proiectul “Poezie la prima vedere” inițiat de Dan Mircea Cipariu. Cu acel prilej, Ion Zubașcu a citit din noua sa carte, iar când s-a oprit, “zguduitor” era deja un cuvânt prea mic. Volumul “Omul disponibil” este alcătuit din “Cânturi”, douăsprezece la număr. Ele au temperatura oțelului adus la incandescență. Un oțel cu o rețetă secretă, inventată și știută doar de Zubașcu. Pentru a-l incinge până la roșu, Zubașcu a făcut un foc mare, mare de tot, in care și-a aruncat, la vremea potrivită și fără grabă, zilele, nopțile, anii, amintirile, pe el insuși. Când oțelul Zubașcu se va răci, din el se vor putea bate săbii cărora nimeni și nimic și niciodată nu le va putea sta impotrivă. (…) “Am știut dinainte că va veni ziua când/ va trebui să plătesc totul in scrum și cenușă./ Fiecare dram de cuvânt. In valuta forte a morții./ Dar greu mai trag moartea și nebunia la kilogram!/ Le poți măsura direct pe cântarele vitelor/ acolo unde se cântăresc remorcile incărcate cu mari baloturi de fân./ Am inceput să plătesc cu viața și cu mari bucățele de nervi/ fiecare cuvânt irațional rostit in beatitudine./ M-a ajuns și pe mine nemărginirea din urmă. Imi anulează/ legitimațiile ontogenetice și rândunica din cortex/ cu care n-am reușit nici până acum/ să fac și eu măcar o primăvară ca lumea./ Multe cuvinte ne vor ucide cu timpul./ Exact in același timp care le rezolvă pe toate.(…) Ca și cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, Ion Zubașcu a mai scris și publicat, cum am spus, și volumul “Moarte de om – o poveste de viață”. Aici, cuvintele se succed după legea unică a Apocalipsei; in fiecare frântură e tot intregul și tot intregul nu-i altceva decât frântură. Cititul insuși devine aici dificil, anevoios, copleșitor, fierbinte, insuportabil. Sunetele sunt atât de tari incât nici nu se mai aud – doar risipesc aerul și liniștea in țăndări. Nicicând n-am citit poezie mai “grea”. Plecăciune, Ion Zubașcu…

(…) te vei trezi de pe masa de operație cu aceste intrebări simple/ care te vor urmări tot restul zilelor tale până la moarte:/ cui iți dăruiești tu cuvintele?/ cine donează sânge pentru tine? (…)