Cartea fanteziilor macabre/ de Stelian Țurlea
După câteva zile în comă profundă, Fabio Rossi deschide ochii într-o rezervă de spital. Tânărul jurnalist nu-și amintește când și cum a primit lovitura la cap care l-a adus la urgențe, nu știe cine este tânăra de la căpătâiul lui, deși ea spune că îi este iubită, și nu are habar ce i s-a întâmplat în ultimele cincizeci de zile. Fabio bănuiește însă că evenimentele recente – care vor fi fost ele –…
Doina Cobeț, Laura Manea
Dicționarul general de sinonime al limbii române
Editura Gunivas
Peste 2100 de pagini, un număr uriaș de cuvinte luate în studiu – 74.673. Dicționarul general de sinonime al limbii române (DGS) depășește ca volum toate celelalte lucrări lexicografice de acest gen apărute până în prezent. Autoarele și-au propus să prezinte, pe de o parte, bogăția sinonimică a limbii române în toate compartimentele ei, pe de altă parte, transformările care s-au produs în sinonimia românească. Au mai colaborat (redactare parțială, corelații, operații tehnoredacționale): Maria Belenciuc, Dumitru Boldureanu, Vitalie Calmic, Irina Gheorghita, Lucia Ciocan, Igor Condrea, Vasile Gutanu, Eugen Lungu, Ana Moraru, Andrei Turcanu, Lucia Turcanu, Mircea Vition, Horia Zava, Tatiana Zavadschi, Aliona Zgardan Crudu. Coordonator de proiect: Nicolae Guțanu.
Angela Marcovici
Intimitate
Editura Charmides
O plachetă de dimensiuni liliputane și o poetă cunoscută, Angela Marinescu, care folosește aici alt nume, într-o postură anarhistă, cum s-a spus. „Vin animale slăbănoage pe sârmă/ și parcă nu ar veni/ când ridic pleoapele/ îmi propun să văd deși nu văd/ cum pupila se dilată/ pentru că intră în ochi/ imaginea rece a melancoliei/ albastră neagră oranj și de un galben sinistru/ plâng cu lacrimi de petrol/ de durerea de a simți prea mult/ frunze imense cât întregul parc înflorit/ primăvara/ copaci ale căror coroane acoperă continente/ ochiul meu rapace/ animal de pradă ratat/ ce-și înfige gheara/ se închide apoi se taie singur se scoate singur/ din orbită/ ca un chirurg improvizat ce este obligat/ să-și execute abdomenul pe un vas/ naufragiat în largul oceanului/ ochi ce se privește/ drept în ochi /nicio șansă/ gheară compactă/ azurul acoperă peisaje carnivore/ se aude încet soneria/ pe care/ nu o aud/ intră drogul prin toți pereții.”
Un prieten perfect
Editura Humanitas fiction
Traducere din germană de Herta Spuh. „După câteva zile în comă profundă, Fabio Rossi deschide ochii într-o rezervă de spital. Tânărul jurnalist nu-și amintește când și cum a primit lovitura la cap care l-a adus la urgențe, nu știe cine este tânăra de la căpătâiul lui, deși ea spune că îi este iubită, și nu are habar ce i s-a întâmplat în ultimele cincizeci de zile. Fabio bănuiește însă că evenimentele recente – care vor fi fost ele – pot avea legătură cu ultima investigație jurnalistică. Dar și aceasta rămâne un mister, pentru că laptopul ziaristului e curățat de date. Fabio speră să lămurească ciudatul blackout cu ajutorul apropiaților: doar că Norina, fosta iubită, nu mai vrea să-l vadă, iar Lucas, prietenul cel mai bun, îl sfătuiește să lase lucrurile așa cum sunt.” Romanele lui Martin Suter sunt traduse în peste douăzeci de limbi.
A.R.Deleanu
Acluofobia
Zece povestiri macabre
Herg Benet publishers
Prefață de Mircea Pricăjan. Ilustrații de Claudia Niculescu. Acluofobia este teama patologică de întuneric sau de locuri întunecoase. Firește că, plecând de la această idee se pot construi într-adevăr povestiri macabre. „În România – scrie Mircea Pricăjan –, de-a lungul timpului, am avut puțini, foarte puțini autori talentați care să scrie proză (cu accente) horror. Nici la momentul actual lucrurile nu stau mai bine. Există însă câțiva scriitori tineri aflați în plină dezvoltare artistică, iar anii următori s-ar putea să plaseze România, în sfârșit, pe harta mondială a creatorilor de fantezii macabre. Un lucru e clar, însă: cu volumul acesta, A.R. Deleanu dă tonul, stabilește traiectoria, așază ștacheta. E un lucru fenomenal, acesta! Întrucât, inevitabil, toți cei care i se vor alătura vor trebui să pornească de la un nivel deja foarte înalt. Cu puțin noroc, grație lui A.R. Deleanu și Acluofobiei, vom ajunge repede la sincronizarea cu restul lumii. Povestirile de față au oricum toate șansele de partea lor în confruntarea cu 90% din producția de gen a Occidentului.”
Sunt încă tânără
Editura Tracus Arte
Colecția Drog. Denisa Mirena Pișcu s-a născut la 22 august 1980, la Rădăuți, jud. Suceava. A absolvit Facultatea de Litere din București și a urmat masterul Teoria și Practica Imaginii la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii.A debutat editorial cu volumul Pufos și mecanic, care a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov. Un al doilea volum i-a apărut în 2009.
„În forme rituale atât de subtile încât se confundă cu gesturile cele mai obișnuite ale existenței cotidiene, Sunt încă tânără ne prezintă, cu o tulburător de tandră finețe, triplul mister feminin al relației erotice, al relației cu viața pe cale de a se naște din propria ființă și al relației cu cei dragi din lumea de dincolo.” (Caius Dobrescu)
Radu Nițescu
Gringo
Editura Casa de pariuri literare
Desene de Anita Coman. Volum de debut, apare în colecția „Opera prima”. Poet născut în 1992, destul de comentat și nu numai de colegi de generație, uneori critic. Unul dintre comentatori remnarcă faptul că este încă la vârsta la care poezia se confundă cu fiziologia, ca în poemul „în două mii doișpe o să ne iubim grozav“. „Cu adevărat cu multe fete m-am întâlnit azi,/ fete pe care le știu de mult sau abia cunoscute, / care voiau ceva de la mine sau pur și simplu / voiau să vadă ce mai fac și să-mi ureze o zi bună. / Și da, unele erau frumoase, și da, făceau zgomot, nu deranjant, / ca valurile ajunse la mal într-o seară.”
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026