Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Cartea in 100 de cuvinte - selectia Z.D.

Dan Stanca Cei calzi si cei reci Editura Cartea romaneasca "Romanul este poate prima incercare din literatura romana contemporana de-a trata in planul fictiunii cazul Tanacu. Preocupat de realitatea imediata si de prelungirea ei in fantastic, Dan Stanca nu omite…

Ziarul Financiar · 10 decembrie 2008 · 3 min de citit

Dan Stanca
Cei calzi si cei reci
Editura Cartea romaneasca
“Romanul este poate prima incercare din literatura romana contemporana de-a trata in planul fictiunii cazul Tanacu. Preocupat de realitatea imediata si de prelungirea ei in fantastic, Dan Stanca nu omite nici vizita pe care Pascal Bruckner a facut-o in tara noastra pentru a se documenta asupra acestui caz… Ati uitat-o pe acea nefericita fata care l-a ucis pe parintele Roger de la comunitatea din Taize? Romanul de fata va reaminteste de ea. Dar cea mai importanta miza a cartii o reprezinta soarta papalitatii dupa ce actualul Benedict… nu va mai fi. O fi avut oare Islamul vreun amestec?” (Paul Cernat)
 
Christopher Reich
Clubul patriotilor
Editura Humanitas
Eroului Thomas Bolden nu-i lipsesc nici banii, nici dragostea. Dar este rapit si interogat, i se cer informatii pe care nu le are, scapa ca prin minune, e acuzat de crima si, disperat sa scape din cosmar, trebuie sa-si aminteasca lectiile de supravietuire pe care i le-a dat viata. In timp ce fuge prin New York – cu numai unsprezece dolari in buzunar – incepe sa faca descoperiri socante. Despre un secret ascuns in trecutul Americii, in zorii democratiei, cand iluziile despre dreptate si libertate erau inca vii. Premiul International Thriller Writers, 2006. Traducere din engleza si note de Ioana Barbulescu.
 
Juli Zeh
Schilf
Editura Polirom
Romanul este un (fals) thriller de o ironie muscatoare si subtila, care contrazice cu tarie opinia conform careia literatura germana a zilelor noastre ar fi “prea intunecata si complet lipsita de umor”. Autoarea, jurista de profesie, abordeaza subiecte precum moralitatea, fericirea, prietenia, relatiile de cuplu, importanta interactiunii sociale, acomodarea cu un stil de viata acceptat din punct de vedere social, totul sub pretextul unei crime comise “aproape” accidental. Si, mai ales, ne convinge ca fiecare dintre noi este – sau ar putea fi – o masina a timpului. Traducere si note de Gabriella Eftimie.
 
Douglas Kennedy
O relatie speciala
Editura Trei
Americanca Sally Goodchild are 37 de ani, o fire foarte independenta si este jurnalista. Nu se vede nicidecum asezata la casa ei. Intalnirea cu Tony Hobbs, un ziarist englez, ii va marca insa existenta: se trezeste in Londra, casatorita si insarcinata, avand de luat niste decizii importante in legatura cu viata ei. Perspectiva unui trai la Londra, cu
Tony, pare ademenitoare, dar adaptarea nu este deloc usoara, iar casnicia lor ia o turnura neasteptata. Un roman – spun criticii – ca un montagne russe, iti da impresia ca te-ai asezat confortabil, dar te trezesti antrenat intr-o aventura ampla. Traducere din engleza de Lidia Gradinaru.
 
Graham Joyce
Limitele magiei
Editura Tritonic
Intr-o zona rurala a Angliei, in anii 60, Mammy Cullen isi creste fiica, pe Fern, tratand-o in acelasi timp ca pe ucenica sa in prepararea diverselor ierburi si tincturi. Unul dintre pacienti moare dupa o potiune administrata de Mammy, dupa care aceasta se imbolnaveste si este internata. Fern se gaseste intr-o ipostaza cu totul noua, trebuind sa se descurce pentru prima oara de una singura. La douazeci si unu de ani, se confrunta cu probleme cauzate de vecinii ei traficanti de droguri, cu posibilitatea de a ramane fara adapost si cu necesitatea de a-si asigura un venit. Incearca sa se ghideze dupa invataturile primite de la Mammy, insa descopera ca nu e atat de usor pe cat putea parea. Traducere de Cristian Savu.
 
Jaume Cabre
Vocile lui Pamano
Editura Meronia
Jaume Cabre (n. 1947, Barcelona) este o voce de mare rezonanta a literaturii catalane de astazi. S-a impus in roman (Excelenta si Umbra eunucului au fost traduse, intre alte limbi, si in romana), proza scurta, eseu, scenarii pentru film si televiziune. Ultimul sau roman, Vocile lui Pamano, aparut in 2004, a fost deja tradus in spaniola, germana, maghiara, portugheza, olandeza, franceza, italiana, greaca. Traducerea germana, publicata la Suhrkamp in 2007, din care s-au vandut zeci de mii de exemplare, a facut din autor o vedeta a Targului International de Carte de la Frankfurt din acest an.
 
 
 

Citește și