CARTEA in era INFORMATIEI

Suntem o civilizatie a literei tiparite, iar cartea este efigia ei. In 1953, cand Ray Bradbury a publicat celebrul roman Fahrenheit 451, calculatoarele cantareau tone, iar internetul nu exista nici macar in imaginatia autorilor de SF. O lume fara carti tiparite nu putea fi conceputa decat ca una a alienarii. Ca o inchisoare spirituala.
Astazi, insa, cartea digitala este o prezenta tot mai familiara, internetul le-a devenit multora indispensabil, iar cele 232,7 grade Celsius la care ia foc hartia nu mai ameninta cartile, care ne vor ramane mereu alaturi, chiar si atunci cand hartia va fi doar o amintire.

Inventata de chinezi, hartia a patruns in Europa in secolul al XIII-lea. La putina vreme dupa acest eveniment, italienii au descoperit o metoda de a o produce mai ieftin, folosind fibre de canepa si de in. Pe la jumatatea veacului al XV-lea, Gutenberg a inventat tiparnita, ansamblu care punea laolalta o presa de stors struguri, cateva cerneluri pe baza de ulei si matrite formate din corpuri de litera independente, turnate in metal. Posibilitatea de a refolosi corpurile de litera pentru a compune noi pagini a permis scaderea costului si, implicit, a pretului tipariturilor. Epopeea cartii de hartie a inceput cu Biblia in 42 de randuri, tiparita de acelasi Gutenberg.
Se trece adesea cu vederea faptul ca productia de carte a fost primul proces industrial semnificativ si ca aceasta prima forma de productie in serie a determinat crearea unor circuite economice care au remodelat lumea. Intre taietorul copacilor din care se face hartia si cititor se deruleaza intregul model al lumii industriale. Cartea este nu doar un simbol al culturii, ci si o efigie a epocii industriale.
Atomi si biti
Dictionarele ne invata ca sensul cuvantului carte este multiplu. Pe de-o parte, el face trimitere la obiectul compus din foi de hartie tiparite si legate intr-un volum, pe de alta parte – la continutul informational cuprins intr-o lucrare care, de regula, se publica sub forma cartii tiparite. Pe de-o parte materie, pe de alta informatie. Atomi si biti.
De fapt, ce ne intereseaza la o carte este mai degraba continutul, informatia, asa ca putem considera obiectul pe care il reprezinta drept un simplu suport, un mediu purtator de informatie. Dar oare n-ar putea exista si alte medii cu acest rol?
Primul care a avut intuitia faptului ca memoria calculatoarelor poate constitui un suport alternativ pentru continutul informational al cartilor este americanul Michael Hart. In 1971, el era un simplu student al Universitatii statului Illinois. Un sir de fericite intamplari si coincidente l-au adus in situatia de a avea acces neingradit – desi nu tocmai oficial – la unul dintre marile calculatoare ale universitatii. Folosind codificarea simpla pentru literele alfabetului latin si un program pentru editarea textului, Michael a introdus in memoria computerului prima carte digitala, initiind astfel un proiect – botezat Gutenberg – al carui scop ultim era constituirea unei biblioteci cu marile carti ale omenirii in format digital.
Raspandirea PC-urilor, a scanerelor, a programelor de editare texte si expansiunea internetului au permis un ritm de digitalizare tot mai rapid. Astazi, proiectul Gutenberg numara peste 12.000 de titluri, iar alte proiecte similare intentioneaza sa stocheze, sub forma de imagini, peste un milion de volume. In plus, procesele tipografice moderne implica forma electronica a continutului, iar majoritatea autorilor din zilele noastre au renuntat la clasica masina de scris si isi redacteaza cartile direct in format digital. Astfel, aproape toate cartile sunt sau vor ajunge curand in memoria computerelor.
Libraria virtuala
Poate ca primul impact major al calculatoarelor si al internetului asupra industriei cartii a avut loc in domeniul difuzarii cartilor tiparite. Cea dintai librarie virtuala a fost Amazon, care a impus un model urmat apoi de tot mai multi antreprenori. Chiar si editorii au adoptat acest model, incantati de ideea de a scurta drumul cartii spre cititori si de a economisi din costurile de distributie prin sistemul de librarii.
In esenta, librariile virtuale functioneaza dupa principiul vanzarii prin posta. Clientul isi alege dintr-un catalog cartile dorite, care urmeaza apoi a-i fi expediate. Diferenta majora consta in catalog, care este in format electronic si e publicat pe un site web. Formula evita limitarile de spatiu pe care le presupune un catalog tiparit, astfel incat clientului i se furnizeaza o multime de informatii despre fiecare carte, multe dintre ele inaccesibile intr-o librarie reala – de pilda recenzii aparute in presa, opinii ale cititorilor, biografia autorului si multe altele. In plus, mecanismele de cautare avansata permit gasirea extrem de rapida a cartilor. Nu in ultimul rand, costurile reduse de intretinere si volumul vanzarilor permit librariilor virtuale sa opereze reduceri de pret extrem de atractive.
Vor disparea librariile clasice? Nu inca si nu toate. Dar vor rezista doar acelea care vor reusi sa se adapteze si sa ofere vizitatorilor ceea ce internetul nu poate: contact uman si atmosfera.
Cartea electronica
Carti digitale exista deja din abundenta, iar unele sunt disponibile gratuit prin internet. Pentru a le putea consulta, avem insa nevoie de un computer, ceea ce complica lucrurile. Caci un computer – fie el si portabil – este incomod, iar tehnologiile de afisare nu au ajuns inca la nivelul la care sa poata concura ergonomia vizuala a hartiei tiparite; oamenii prefera sa listeze textele mai lungi de o pagina sau doua.
Raportul dintre volumul scazut necesar stocarii continutului digital si capacitatea computerelor de a-l manevra a generat singura victorie majora a cartii digitale asupra cartii tiparite: dictionarele si enciclopediile. Adica tocmai acele carti pe care le consultam des insa le citim putin, in care referintele sunt importante dar volumul ne incurca. Cele 32 de volume ale Enciclopediei Britannica incap pe un CD sau pe un DVD, iar formatul electronic ne permite sa facem cautari complexe si sa urmam cu usurinta numeroasele trimiteri.
Industria informatica a fost entuziasmata de posibilitatea de a construi aparate specializate pentru vizualizarea cartilor digitale. Acestea se doreau cat mai compacte si mai usor de manevrat, oferind in plus utilizatorului mici trucuri care sa-i dea acestuia impresia ca citeste o carte tiparita – de pilda semnele de carte sau micile adnotari.
Succesul comercial a fost insa modest. Aparatele s-au dovedit prea scumpe, iar afisarea – sub standardele impuse de hartie. In plus, diversitatea formatelor a complicat lucrurile, deoarece implementarea mai multor programe de vizualizare ar fi impus mai multa putere de calcul, deci preturi mai mari. Produsele de acest gen n-au atins masa critica, astfel incat anul trecut RocketBook – cel mai reusit model – a fost scos din productie.
Pana cand tehnologiile ne vor aduce aparatul ideal, va trebui sa ne multumim cu LightWedge – o folie transparenta care emite o discreta lumina alba. La ce foloseste ea? Inlocuieste veioza si evita certurile pe care aceasta le provoaca…

Jeff Bezos, taticul Amazon-ului
In 1986, a absolvit summa cum laudae Universitatea Princeton, specializarea informatica, insa nu s-a grabit sa revolutioneze tehnologiile din domeniu. A preferat sa lucreze in finante si la un moment dat avea asigurata o cariera de succes pe Wall Street. In 1994, insa, a avut revelatia faptului ca internetul ar putea deveni un mediu propice pentru comert si ca marfa cea mai potrivita ar fi cartea. N-a reusit sa convinga pe nimeni, cu exceptia sotiei sale, sa se aventureze in acest teritoriu inca neexplorat. A abandonat finantele si s-a mutat la Seattle, unde si-a inceput afacerea intr-un garaj. Aici a instalat trei statii Sun, iar dupa trei luni de teste, pe 16 iulie 1995, site-ul www.amazon.com a iesit in lume. Dupa numai doua luni de la acest eveniment, Bezos avea vanzari de 20.000 de dolari pe saptamana. Patru ani mai tarziu, averea lui se ridica la peste 10 miliarde de dolari, iar detinatorul ei intra in topul celor mai bogati 20 de oameni din lume.