Cartea păgânului și a celor trei înțelepți/ de Ramon Llull

Figură emblematică a lumii mediteraneene medievale, catalanul Ramon Llull (Raimundus Lullus, 1232-1316), Doctor Illuminatus, cum i s-a spus, christianus arabicus, cum s-a numit el însuși, este și astăzi o personalitate fascinantă. S-a născut în 1232, la Palma de Mallorca, într-o familie catalană creștină, la doar trei ani după ce regele Iacob I de Aragon cucerise orașul din mâinile arabilor. O lume multiculturală, cu o componentă creștină încă neconsolidată, o solidă componentă arabă, și una, minoritară, ebraică. Mai mult, o lume desfășurată în jurul Mediteranei, un ax al contactelor curente de toate felurile ─ comercial, diplomatic, cultural ─ între Africa și Europa. De aici poate și originalitatea personalității lui, unică printre intelectualii europeni ai vremii printr-o altfel de imagine a “celuilalt”, non-creștinul. Predestinat, prin naștere unei vieți tipice de aristocrat, a avut o tinerețe tumultuoasă, pe care o va caracteriza el însuși, după convertirea mistică, ca desviada, plină de “pasiuni dezordonate”. La 30 de ani, după propriile mărturisiri, în urma unor experiențe spirituale, viața i s-a schimbat radical. A abandonat viața de familie și de curte și, fără a intra într-un ordin religios (deși apropiat de franciscani), până la moarte, la vârsta de 84 de ani, s-a consacrat unui singur țel: cunoașterea și manifestarea devoțiunii față de Dumnezeu, creșterea zelului creștin și, mai ales, convertirea necredincioșilor la adevărata credință. Între 1271 și 1315 a scris neobosit, enorm (265 de cărți păstrate, ale căror manuscrise se află în biblioteci din diverse țări europene și care, tipărite, însumează mii de pagini), în latină, catalană și arabă, în funcție de publicul pe care îl viza. În clasificările care li se fac astăzi sunt încadrate domeniilor filosofie, teologie, geometrie, medicină, astronomie, retorică, literatură, logică etc, iar, ca formă de expresie, aparțin tuturor genurilor de creație ale timpului său ─ proză, poezie, aforistică, dialoguri, predici etc. ─ integrate astăzi literaturii. Pentru el însă toate au fost doar instrumente ale transmiterii mesajului mântuirii. Țelul suprem i-a fost să scrie cea mai bună carte din lume, aptă să ducă la convertirea necredincioșilor, o Artă, desăvârșită. Cuprinzând un set de principii, definițiile lor și condițiile operaționale, Arta sa, o limbă perfectă cum au numit-o unii comentatori sau o logică formală cum am numi-o astăzi, mereu revizuită și rafinată în mai multe versiuni (de la prima, Art abreujada d’atrobar veritat, 1274, până la l’Art general i última din 1308) era menită să asigure cunoașterea întregii realități, unitară în calitate de creație a lui Dumnezeu. În jurul acestor versiuni ale Artei, precum cercuri concentrice, se situează toate celelalte lucrări, “domeniale”, aplicări ale principiilor generale la domenii particulare, analoge ca manifestări ale lui Dumnezeu în univers. Căci convingerea lui era că rațiunea este darul divin prin care ființa umană poate ajunge la cunoașterea adevărului unic, al Dumnezeului unic și întreit al creștinilor. Dacă evreii și musulmanii o resping este pentru că nu o înțeleg. Iar această înțelegere nu se poate realiza din afara sistemului propriu de referință, prin recursul la autorități. Arta era menită să înlăture orice suspiciune de posibilă manipulare, în condițiile, obligatorii, de onestitate intelectuală. Puntea care făcea posibil dialogul și înțelegerea era asigurată de credința, comună evreilor, musulmanilor și creștinilor, într-un singur Dumnezeu. Convins că Quia nolunt dimittere credere pro credere, sed credere per intelligere, nimeni nu-și va abandona credința, ci va ajunge să creadă în Dumnezeul creștin doar înțelegându-l, Ramon Llull este un fervent adept al dialogului interreligios. În Cartea păgânului și a celor trei înțelepți, o lucrare din prima fază a redactării celebrei sale Arte, un evreu, un creștin și un musulman încearcă să convingă, prin argumente logice, un păgân de adevărurile comune celor trei religii și, apoi, fiecare în parte, de superioritatea credinței proprii. O pledoarie din sec. XIII pentru toleranță și dialog. PARADISUL Evreul A zis păgânul: − Sunt satisfăcut de dovezile despre fericirea cerească pe care mi le-ai adus prin spusele tale. Te rog, însă, să-mi mai spui dacă în slava cerească omul va avea femeie și va zămisli copii, va mânca, va bea, va dormi și la fel celelalte lucruri din viața asta? A răspuns evreul: − Paradisul nu este locul lucrurilor despre care vorbești, căci în toate acestea există imperfecțiune și toate sunt date omului ca el să poată să trăiască în această lume și să nu piară speța umană. Să știi că paradisul este un loc desăvârșit, unde există perfecțiunea binelui, văzându-l pe Dumnezeu. Și, văzându-l, omul va avea o asemenea stare de plenitudine, că nici unul din lucrurile lumești nu îi este necesar. A zis păgânul: − Dacă în paradis nu se mănâncă și nu se bea, înseamnă că în infern nu există foame și sete; și, dacă nu este, prin ce sunt pedepsiți oamenii care s-au făcut vinovați în fața lui Dumnezeu de lăcomie și beție? Evreul a răspuns: − În infern oamenilor vinovați trebuie să le fie foame și sete, ca să se arate dreptatea lui Dumnezeu. Iar dacă în paradis ar exista mâncăruri pentru satisfacerea trupului slăvit, ar însemna că vederea lui Dumnezeu nu ar fi suficientă să ofere slavă trupului omenesc; dacă ar fi așa, în bunătatea, mărimea etc. a lui Dumnezeu ar fi imperfecțiune, ceea ce este imposibil și contrar condițiilor arborilor. Păgânul a zis: − În paradis oamenii vor avea amintirea acestei lumi și se vor cunoaște între ei? A răspuns evreul: − Dacă în paradis omul nu ar avea amintirea acestei lumi, nu și-ar aduce aminte de meritul dobândit prin faptele lui bune și, dacă nu și-ar aduce aminte, nu ar cunoaște dreptatea lui Dumnezeu. Iar dacă oamenii nu s-ar cunoaște între ei, nu s-ar bucura de slava celorlalți și atunci voința divină s-ar acorda cu delăsarea, invidia, imperfecțiunea, ceea ce este imposibil. Creștinul Modul în care Dumnezeu îi ridică la slava cerească pe sfinți este mai presus decât poate mintea omenească să înțeleagă în această viață; căci, dacă ar putea înțelege, ar avea în această lume tot atâta slavă cât cei care sunt în slavă în celălalt veac. Dar ceva din ce tu mă întrebi îți pot arăta, prin următoarea comparație. Știi că o esență trebuie să fie, că mintea înțelege, că voința iubește și alte lucruri asemănătoare. Dacă tu ai vedea cu ochii gândului cum înțelege mintea ta și cum iubește voința ta, dacă ai vedea aceste lucruri distincte și diferite unele de altele, ai simți o plăcere mare. Dacă ai vedea construindu-se o navă, ai avea o mai mare plăcere decât dacă ai vedea cum se face o bancă de șezut; dacă ai vedea făcându-se soarele și luna, stelele, cerul, marea, pământul și tot ce este pe lume, ai avea o plăcere mai mare decât văzând construcția unei nave. Dacă ai fi înălțat în slava cerească și ai vedea cum Tatăl se înțelege și se iubește pe sine, cum, înțelegându-se și iubindu-se pe sine și iubindu-și Fiul și pe Sfântul Duh, Fiul se naște, iar Sfântul Duh purcede din Tatăl și din Fiul; dacă ai vedea cum Fiul, înțelegându-și și iubindu-și Tatăl și pe Sfântul Duh, e născut din Tatăl, iar din el purcede Sfântul Duh; dacă ai vedea cum Sfântul Duh purcede din Tatăl și din Fiul, iubindu-i și înțelegându-i pe Tatăl și pe Fiul și iubindu-se pe sine; dacă ai vedea cum se naște și cum purcede în Dumnezeu o bunătate, o mărime, o veșnicie, o putere, o înțelepciune, o dragoste și o desăvârșire infinite, dacă ai vedea cum cele trei persoane sunt o singură esență în bunătate, mărime, veșnicie etc., ți-ai putea imagina ce mare slavă ar avea sufletul tău, ce slavă vei avea tu dacă ajungi la ea. În slavă vei vedea că natura omenească a lui Iisus Hristos este una și aceeași persoană cu Dumnezeu Fiul; vei vedea cum a luat Fiul lui Dumnezeu natura omenească; vei vedea cum natura divină și cea omenească sunt o singură persoană, cum Dumnezeu Fiul și umanitatea pe care a luat-o se înțeleg și se iubesc; vei vedea că acea natură umană este mai bună și mai nobilă decât toate creaturile care există și care pot exista; vei vedea cum umanitatea din Hristos o iubește și o cinstește pe Sfânta Fecioară Maria; vei vedea toți sfinții cinstindu-l pe Iisus Hristos și pe Sfânta Fecioară Maria; vei vedea cetele de îngeri și de arhangheli, cetele de martiri, de fecioare și de confesori; și toți vor cânta, vor preamări și vor lăuda pe Dumnezeu și natura umană unită cu Dumnezeu. Dacă te gândești că asta vei vedea, poți să îți dai seama cât de mare va fi slava pe care o vei vedea dacă Dumnezeu te cheamă la slava-i fără sfârșit. În paradis nimeni nu va mânca, nu va bea, nu se va împreuna cu femeie. Căci în lumea aceea trupul omenesc se manifestă prin dragostea pentru Domnul Dumnezeul nostru; ca răsplată a trupului în slavă, vei vedea și vei înțelege trupul Domnului nostru Iisus Hristos unit cu Dumnezeu Fiul. Și vei gândi că trupul tău și cel al lui Iisus Hristos sunt una și aceeași natură și că acel trup a fost dat morții ca să te răscumpere. De slava pe care o vei avea văzând acel trup atât de slăvit, nu mă întreba pe mine, căci nu aș putea să îți spun. Nici despre privirea plină de dragoste pe care ți-o va dărui nu ți-aș putea spune. Musulmanul Noi credem că în paradis vom cunoaște slava în două feluri: slava spirituală și slava trupească. Slava spirituală constă în a-l vedea, a-l contempla și iubi pe Dumnezeu… Din cele spuse de profetul Mahomed în Proverbe, cei aleși îl vor vedea dimineața și seara pe Dumnezeu, căci în orice loc vor scoate capul prin ferestrele palatelor în care se vor afla, le va apărea Dumnezeu. Iar viziunea aceea va fi de o slavă atât de mare, că nu e suflet să o poată întrezări, nici gură să o povestească. Trupul se va bucura de slavă prin toate cele cinci simțuri, prin care îl vom fi slujit pe Dumnezeu în viața pământească; căci, dacă în paradis nu am avea slavă prin toate cele cinci simțuri, Dumnezeu nu ar avea nici dreptate desăvârșită, nici bunătate desăvârșită. Această nedesăvârșire (imposibilă) dovedește că în paradis există slava trupului. Ca sufletul tău să se poată bucura de fericirile pe care le vei cunoaște în paradis, dacă te convertești la Legea noastră, vreau să-ți povestesc pe scurt despre slava pe care o vom avea prin fiecare dintre simțuri. Văzul Noi credem că în paradis vom avea palate mărețe cu mândre încăperi, din aur și argint și pietre prețioase, adică rubine, smaralde, safire și alte asemenea pietre. Prin tăietura lor și felurimea culorilor și a pietrelor, cât munții cei mari, acele palate și acele încăperi vor fi foarte plăcute vederii. Palatele vor fi împodobite cu tapiserii de aur, de argint și mătase, vor avea paturi multe și covoare de aur, de argint și mătase. Și în palate vor fi femei și fete cum nu se poate mai frumoase, cu veșminte nobile, mult plăcute privirii. Pe țărmuri și prin poieni vor fi fântâni și râuri multe și mulți copaci încărcați de flori și de fructe, ce vor lăsa umbre încântătoare. Cine să-și poată închipui și povesti frumusețea și podoaba tuturor acestora? În paradis vom vedea îngerii, atât de mari și atât de plăcuți privirii. Vom vedea profeții și sfinții și șiruri de oameni din felurite neamuri orânduite după cum îl vor fi slujit pe Dumnezeu în lumea asta. Fiecare va fi luminos, strălucitor, nobil înveșmântat. Să vezi toate astea, gândește-te cât de măreață va fi slava paradisului. Auzul Să auzi cântări de îngeri, de bărbați și femei preamărindu-l și binecuvântându-l pe Dumnezeu, poți să-ți dai seama ce fericire pe cei ce vor auzi aceste cântări, cu-atât mai mult cu cât vor fi cântări dulci, de fericire și slavă. În paradis, dacă intri, vei vorbi cu prietenii și cu rudele despre tot ce vrei, despre tot ce vei fi făcut în lumea aceasta și despre slava ce vei avea; la fel și ei vor vorbi cu tine. Să spună și să audă asemenea cuvinte îi dă omului o mare plăcere. Mirosul Slava în care fericiții din paradis vor trăi simțind toate aromele ce vor fi acolo, nu ți-o pot povesti; vor fi miresme de chihlimbar, de mosc, de frunze, flori și fructe în tot ce omul va mânca și va bea, va vedea și va atinge. Iar aerul, atât de suav și plăcut, va purta aceste miresme, atât de plăcute, că toate cele din această lume sunt nimic pe lângă cele din paradis. Gustul A zis sarazinul către păgân: ─ Prietene, încrede-te în vorbele mele, ascultă și înțelege fericirile ce vom avea în paradis și dorește-ți-le. Căci în paradis vor fi râuri de apă și vin, de lapte și unt și ulei, iar pe malurile râurilor și izvoarelor vor fi copaci mulți, la a căror umbră omul va sta și va mânca și va bea din tot ce voiește. Dacă vrea să mănânce din fructele pomilor, i se va da necurmat; carne de va voi sau orice altă hrană, îi va fi de îndată adusă, pregătită precum va dori. Iar gustul atât de bun, plăcerea ce-o va afla în mâncat și băut cele pomenite, cine le-ar putea povesti, mai ales că în paradis se va putea mânca și bea mai mult decât în lumea asta. Căci, așa cum slava paradisului este mai mare decât slava din lumea asta, la fel trebuie să existe și mai multă putință de a mânca și a bea. Pipăitul Să atingi, să mângâi, să simți îți dă o stare de bine și de plăcere în lumea asta. De aceea, în paradis, vei avea parte de fericire atingând, simțind, mângâind stofe moi și fine, dormind în paturi albe cu așternuturi fine, sub plăpumi de mătase. Ca să dea mare plăcere trupească fericiților aleși, Dumnezeu va crea în paradis tinere fecioare, care mari plăceri le vor oferi, veșnic tinere vor rămâne și de câte ori vor merge în pat cu ele fecioare vor fi. În paradis vor merge în pat cu soțiile și femeile pe care fiecare le-a avut la casa lui pe această lume și cu care a dormit. Iar aceia dintre bărbați care vor fi mai demni de mai mare slavă, vor avea mai multe și mai frumoase fecioare și femei în patul lor. Ca slava paradisului să fie mai mare decât aceea din lumea asta, Dumnezeu îi va da bărbatului mai multă putere să se împreuneze cu femeia, de aceea bărbații vor avea când vor vrea plăcere. Să știi, păgânule, că în paradis oamenii vor cunoaște toate fericirile despre care ți-am vorbit. Și multe altele, despre care nu ți-am vorbit, căci mi-ar lua prea mult timp și n-aș putea să ți le descriu, atât de mari sunt. A zis păgânul către sarazin: ─ Dacă e cum spui tu, înseamnă că în paradis vor fi plăceri păcătoase, căci, potrivit cursului naturii, într-un om care mănâncă, bea și se împreunează cu femeia, trebuie să se nască stricăciune și plăceri păcătoase, ceva urât de atins, de simțit și de povestit. A răspuns sarazinul: ─ Ce spui tu este adevărat în această viață. Dar în celălalt veac totul va fi cu totul invers, prin lucrarea și puterea divină, care poate orândui și face mai bun totul. A zis păgânul: ─ Din câte am înțeles eu, rațiunea finală pentru care este făcut omul este să ajungă în slava lui Dumnezeu. Or, din cele spuse de tine, ar însemna că omul există ca să cunoască fericirea despre care vorbești. Dacă ar fi așa, nu ar decurge rațiunea finală pentru care este făcut omul. Și, dacă ar fi așa, ar însemna că în Dumnezeu înțelepciunea nu concordă cu puterea, dragostea, desăvârșirea, ceea ce este imposibil și contra condițiilor arborilor. Sarazinul i-a răspuns: ─ Omul este făcut în primul rând să-l cunoască și să-l iubească pe Dumnezeu și urmează, potrivit dreptății și desăvârșirii lui Dumnezeu, să fie răsplătit cu fericirile mai sus pomenite, fără de care nu ar putea fi răsplătit. A zis păgânul: ─ Dacă Dumnezeu este drept și în paradis dă multe femei unui om drept și, cu cât va fi mai drept, cu atât va avea mai multe femei cu care să se împreuneze spre a-i fi mai mare slava, înseamnă că femeii care este mai dreaptă decât bărbatul sau mai dreaptă decât altă femeie Dumnezeu ar trebui să-i dea mai mulți bărbați cu care să se împreuneze, ca să aibă mai mare slavă. A răspuns sarazinul: ─ Dumnezeu l-a cinstit pe bărbat mai mult decât pe femeie pe lumea asta și de aceea vrea să-l cinstească mai mult decât pe femeie și în celălalt veac. A zis păgânul: ─ Spune-mi, rogu-te, voi, toți sarazinii, credeți că o să cunoașteți slava paradisului așa cum mi-ai povestit? A răspuns sarazinul: ─ Este adevărat că există deosebiri între noi în modul cum vedem slava paradisului. Unii cred așa cum ți-am povestit, înțeleg potrivit literei Coranului, care este legea noastră, a Proverbelor lui Mahomed și a gloselor comentatorilor Coranului și Proverbelor. Sunt printre noi oameni care înțeleg slava pe plan moral și spun că Mahomed vorbea prin imagini oamenilor, care erau țărani, fără putere de înțelegere. Și, ca să îi facă să îl iubească pe Dumnezeu, le povestea despre slava descrisă mai sus. De aceea, cei ce au această credință spun că în paradis fericirea nu va fi nici în mâncare, nici în băutură, nici în împreunat cu femeia, nici în altele din lucrurile spuse mai sus. Cei ce cred astfel sunt filosofi și mari preoți, oameni care în unele privințe nu respectă bine poruncile legii noastre, de aceea noi îi considerăm aproape eretici, cărora erezia le-a venit din învățarea logicii și a științelor naturii. De aceea este rânduit la noi ca în public nici un om să nu îndrăznească să citească logica și științele naturii.

Din volumul în pregătire la Editura Meronia. Traducere de Jana Balacciu-Matei