Cartea tipărită – de la „mausoleu” la gâlceavă/ de Lucian Vasilescu
Cartea nu prea este un subiect de presă. Ea nu are amanți secreți, nu conduce beată, nu se dă în stambă în cluburi, în general nu face nimic interesant. În ultimele zile, însă, Cartea a intrat și ea, chiar dacă indirect, în atenția presei.
Cartea nu prea este un subiect de presă. Ea nu are amanți secreți, nu conduce beată, nu se dă în stambă în cluburi, în general nu face nimic interesant. În ultimele zile, însă, Cartea a intrat și ea, chiar dacă indirect, în atenția presei.
Mai întâi cu prilejul inaugurării celei mai spectaculoase librării din România, în centrul istoric al Bucureștilor, într-o clădire de patrimoniu. Conceptul noii librării are ceva „de fițe” dar, până la urmă, de ce n-ar exista și un astfel de loc „premium” (de la amenajare la prețuri) dedicat cărții și celor care le cumpără și le citesc? Sau doar citesc, chiar dacă și le cumpără din altă parte, unde sunt mai ieftine. Una peste alta, noua librărie merită vizitată. De ce? Cine-i va trece pragul are să afle.
După „lansarea la apă” a mega-librăriei, Cartea a revenit în atenția opiniunii publice, de data aceasta în chestiunea Timbrului Literar, adică a proiectului noii legi a Timbrului Literar, care prevede aplicarea unui timbru (fizic, cu valoarea de 1 leu) pe toate exemplarele tuturor cărților publicate.
Editorii au sărit în sus, de parcă ei și nu cumpărătorii (cititorii) ar plăti „suplimentul” de 1 leu per carte. Că moare cultura scrisă, că aoleu și vai, vai, vai. De partea cealaltă, președintele organizației de breaslă a scriitorilor a declarat, citez: „Editorii mint cu nerușinare! (…) Problema majoră a editorilor – asta este minciuna și țin s-o spun – este că vor să acopere evaziunea fiscală.”
Gâlceava continuă și promite să mențină în actualitate subiectul „Carte”.
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 15 noiembrie 2026
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026