Cartele pentru telefonie externa lansate la Ploiesti
Compania Globtel Internet din Ploiesti va lansa, incepand cu 1 februarie, cartelele preplatite Kardinal, destinate efectuarii de convorbiri internationale folosind telefonia pe suport Internet (VoIP), a anuntat Iulian Ernuteanu, director general al firmei
Compania Globtel Internet din Ploiesti va lansa, incepand cu 1 februarie, cartelele preplatite Kardinal, destinate efectuarii de convorbiri internationale folosind telefonia pe suport Internet (VoIP), a anuntat Iulian Ernuteanu, director general al firmei.
Pana acum, au mai intrat pe piata telefoniei VoIP cu cartele preplatite companiile PCNET si Euroweb.
“Cartelele vor fi disponibile in trei variante de pret – 5 dolari, 10 dolari si 20 de dolari, utilizatorii avand posibilitatea de a accesa peste 250 de destinatii din intreaga lume de la orice post telefonic fix, inclusiv de la posturile telefonice publice la un pret cu circa 50% mai mic decat cel accesibil in prezent”, a precizat Ernuteanu.
Intr-o prima faza, compania va scoate pe piata o transa de 10.000 de cartele, pe care estimeaza ca le va comercializa in urmatoarele sase luni. In afara de transmisiile de voce, cartele Kardinal vor permite si efectuarea de transmisii fax.
Taxarea convorbirilor se va realiza la sase secunde pentru apelarea unui numar fix si la 30 de secunde pentru apelarea unui numar mobil. Tarifele practicate vor varia intre 25 de centi pe minut pentru destinatiile europene, dar si pentru Australia, Israel si Taiwan, si 65 de centi pe minut in cazul unei convorbire catre un numar mobil din Nigeria.
Daca activitatea de pana acum a companiei este definita de Ernuteanu drept una de natura “regionala”, axata pe zona Prahova-Bucuresti, pentru perioada urmatoare Global Internet isi propune sa-si extinda prezenta la nivelul mai multor judete din tara, cartelele Kardinal urmand sa fie disponibile in Bucuresti, Prahova, Cluj, Timis, Brasov si Constanta.
Pe de alta parte, compania va oferi clientilor din sectorul corporatist si conturi individuale, precum si servicii integrate Business To Business (B2B).
Globtel Internet este furnizor de servicii VoIP autorizat de RomTelecom incepand cu noiembrie 2002 si utilizeaza infrastructura grupului de firme RCS & RDS. Prezenta pe piata IT din Romania de trei ani, compania a realizat in anul 2001 o cifra de afaceri de 1,2 milioane de dolari.
“In Ploiesti exista un mare numar de companii din sectorul petrolier care intretin relatii comerciale in Nigeria si sunt interesate de aceasta destinatie”, explica director general al firmei tariful maximal de 65 de centi/minut pe relatia Nigeria. Pe de alta parte, reprezentantul Globtel Internet a aratat ca se asteapta ca alte destinatii solicitate in mediul de afaceri din Romania sa fie China si Taiwan, in vreme ce Germania va avea probabil cea mai mare cautare in Transilvania, iar Italia in regiunea Timisoarei.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026