Cărți în dar, pentru copii/ de Stelian Țurlea
Înaintea Sfântului Nicolae și a Crăciunului, prezentăm/recomandăm câteva cărți pentru copii de diferite vârste.
Stelian Țurlea
Daniel și Dracula
Editura Integral
Ediția a doua. Ilustrații de Cristina Țurlea. În „Daniel și Dracula”, Stelian Țurlea modifică sensibil repertoriul și ne propune o superbă metaforă despre modul total diferit în care un copil din era calculatorului vede mitul prefabricat al voievodului-vampir: având la îndemână tastele computerului, el poate deveni oricând stăpânul poveștii, continuând-o sau întrerupând-o în orice clipă, așa cum se întâmplă de altfel și cu cartea de față. Probabil ca un pretext pentru o nouă viitoare aventură literară. Sigur este că, dacă aveți un copil de 10-12 ani și nu știți ce să-i puneți în ghetuțe de Moș Nicolae, ori sub pom de Crăciun, cumpărați „Daniel și Dracula”. Chiar dacă, după aceea, vi se va cere și o scurtă escapadă la Bran… (C. Popa)
Super-eroi de poveste
Făt-Frumos cu plete azurii
Editura Integral
Autorul textelor este și autorul ilustrațiilor. Un basm minunat în care Făt Frumos cu plete azurii reușește să îl îmblânzească pe Zmeul Gorun și să îl transforme în prietenul oamenilor. Împreună reușesc să îi învingă pe Balaur și pe Muma Pădurii. Un basm neobișnuit, cu întorsături neașteptate și cu un un final fericit. Grafica izbutită, în format de benzi desenate, oferă dinamism poveștii, într-un format agreat de tinerii cititori.
Țugulea
Casa Radio
Roman grafic de Alexandru Ciubotariu după o dramatizare de Grigore Băjenaru. Scenariul radiofonic integrat în BD este o prelucrare după basmul lui Petre Ispirescu, Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei, din volumul Legende sau basmele românilor (1872). Albumul conține un CD cu înregistrarea Radio România din 1964. Din distribuție fac parte: Alexandru Matei, George Oancea, Jeni Moruzan, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Horia Căciulescu. Țugulea pare înrudit cu Harap Alb. Fiul cel mic al unui moș și al unei babe, Țugulea, deși e isteț și curajos, are o mare problemă: la naștere, Zmeoaica pământului i-a furat vinele de la picioare. Drept care numai călare se simte în largul lui. Visul ciudat pe care îl are într-o noapte – cu o zână frumoasă și bună care îi dă un chimiraș fermecat – îi schimbă radical viața și declanșează un șir lung de peripeții. Nota bene: fata de împărat cucerită cu greu nu lipsește din poveste.
Dicționar ilustrat
Editura Corint junior
Conținut furnizat de Oxford University Press. Selecția cuvintelor de Clare Kirtley. Ilustrații de Georgie Birkett. Traducere din limba engleză de Magda Trandafir.
Bottom of Form
Acest prim dicționar ordonat alfabetic, cu peste 300 de cuvinte în limba engleză și o mulțime de imagini frumos colorate, ajută copiii să folosească în mod corespunzător atât alfabetul, cât și diverse cuvinte uzuale în limba engleză. Dicționarul poate fi utilizat de la 3 ani în sus. Cuvintele sunt ordonate alfabetic, fiecare cuvânt e însoțit de o imagine explicativă, precum și de traducerea sa și de o definiție simplă în limba română.
Evadare din biblioteca domnului Lemoncello
Editura Corint junior
Traducere din limba engleză de Meropi Papagheorghe. „Pe Kyle Keeley și pe frații săi mai mari îi unește un singur lucru: jocurile născocite de domnul Lemoncello, jocuri care i-au cucerit pe toți copiii din Alexandriaville. Când Kyle află că domnul Lemoncello a proiectat noua bibliotecă din oraș și, cu ocazia deschiderii, oferă invitații pentru o noapte petrecută în clădire, cu jocuri la discreție, băiatul este hotărât să facă parte dintre cei doisprezece norocoși acceptați la inaugurare.
Dar, până la urmă, se dovedește că miza este cu mult mai mare decât să intre în bibliotecă: adevărata provocare este să iasă din clădirea ultrasecurizată și plină de mistere.”
Nesfârșita goană după elefant
Editura Corint junior
Traducere din limba engleză de Lili Danilescu. Când doi copii și un elefant pornesc într-o călătorie epică prin America, nu ne putem aștepta decât la cele mai grozave aventuri și primejdii, care pândesc la tot pasul. Din Pennsylvania până în Nebraska, Tad și Cissie străbat râuri învolburate cu o plută, merg cu trenul și cu vaporul cu aburi, în căutarea unui adăpost sigur pentru ei și pentru elefantul Khush. În drumul lor către Nebraska, unde locuiește cea mai bună prietenă a lui Cissie, cei trei sunt urmăriți de un negustor și de soția acestuia, care vor să pună mâna cu orice preț pe elefant. Pentru acest roman, Gillian Cross a primit prestigioasele premii Whitbread Children’s Novel Award și Smarties Prize, acordate celor mai talentați autori de literatură pentru copii din Marea Britanie și din Irlanda.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026