Cărțile s-au întors acasă/ de Daniel Nicolescu
Marți, 25 septembrie 2012, s-a încheiat Târgul Gaudeamus Carte Școlară, ediția a X-a (foto 1). Organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, evenimentul s-a desfășurat în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expozițional amplasat în Parcul Tineretului din București.
Cine mai are nevoie nevoie de biblioteca școlară?
Marți, 25 septembrie 2012, s-a încheiat Târgul Gaudeamus Carte Școlară, ediția a X-a (foto 1). Organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, evenimentul s-a desfășurat în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expozițional amplasat în Parcul Tineretului din București.
Aniversând 10 ani de la prima ediție, Târgul inaugurează anul școlar la fiecare mijloc de septembrie, când cartea școlară devine protagonista pieței editoriale.
Axat pe segmentul educațional al pieței de carte la nivel național, Târgul a reunit în acest an o varietate aproape completă de manuale și auxiliare școlare recunoscute de Ministerul Educației din România, dar și ultimele noutăți editoriale, literatură pentru copii, bibliografie școlară și jocuri educative pentru elevi de toate vârstele.
Cine mai are nevoie nevoie de biblioteca școlară? – sub această temă de actualitate, Târgul a găzduit marți, 18 septembrie, o dezbatere cu privire la rolul, statutul și problemele cu care se confruntă astăzi bibliotecile școlare.
Iată un bilanț în cifre al Târgului: 35 de edituri românești și străine reprezentate în România, agenții de difuzare de carte, dar și producători de materiale și jocuri educative pentru copii; peste 12.000 de vizitatori;
peste 6000 de volume au fost donate de vizitatorii Târgului ca urmare a campaniei de donații “Cărțile se întorc acasă”.
Atelier la Dunăre
Palatele lui I.D. Berindei
Muzeul Național de Artă al României a invitat publicul miercuri, 3 octombrie 2012, ora 16.30, la o vizită cu ghidaj gratuit în expoziția I.D. Berindei (1871-1928) Proiecte de arhitectură: palatele urbane. Prezentarea a fost susținută de Elena Olariu, organizatoarea expoziției.
Opera arhitectului I.D. Berindei (1871-1928) reflectă magistral epoca de maximă dezvoltare și strălucire a României moderne, corespunzătoare perioadei finale a domniei regelui Carol I (1866-1914) și a domniei regelui Ferdinand (1914-1927).Berindei a fost un important exponent al eclectismului autohton, curent artistic care pune accent pe asocierea inedită și spectaculoasă a unor stiluri artistice foarte diverse. În sofisticata sa artă, Berindei a pornit de la forme clasice dar a reînviat și exuberanța formelor barocului târziu sau a rococoului, adăugând elemente moderne din Art Nouveau. Încercând să creze o compoziție arhitecturală unitară, I. D. Berindei a acordat o atenție obsesivă fiecărui detaliu ornamental, inclusiv feroneriei cu care a decorat ferestrele, balcoanele sau intrările principale. Copertinele din sticlă cu structuri metalice și ornamentica porților sale au adus un plus de valoare, fără precedent, în arta modernă a metalelor din România.
Expoziția poate în continuare fi vizitată până pe 4 noiembrie 2012.
Bomboanele și goanna după bani
ArtXpert Fine Art Concept-Store, care până acum a găzduit nume sonore din domeniul artei din ultimele decenii (Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Salvador Dali, Marc Chagall), își dedică spațiul unei tinere artiste care se alătură curajos curentului pop-art. Irina Maria Iliescu este o proaspătă absolventă a Universității de Artă din București și își va prezenta colecția First Steps (foto 4) la galeria ArtXpert de pe Str. Puțul lui Zamfir nr. 45 în perioada 27 septembrie – 15 octombrie.
La o primă vedere, lucrările par inocente și chiar jucăușe. Automatele pline cu bomboane colorate sugerează însă un aspect mult mai profund, acela al încurajării de către societățile actuale a obiceiului consumului încă de la cele mai fragede vârste. “Primii pași ilustrează o latură a societății de consum, unde oferta de produse este foarte mare, însă posibilitatea de achiziționare este limitată. Cu acest aspect ne confruntăm încă din copilărie, începând cu cele mai simple lucruri, bomboanele. Toate sunt tentante, dar nu ai decât o singură monedă. De aici rezultă un sentiment de frustrare care cumva ne urmărește și ne influențează acțiunile pe tot parcursul vieții. Dorința de a avea acces nelimitat la lucrurile pe care le vrea angrenează omul în veșnica goană după bani, trăind cu impresia ca banii sunt soluția tuturor problemelor sale.” – Irina Maria Iliescu. Prețurile lucrărilor variază între 1.000 și 1.400 RON.
Mai sunt două zile de festival!
5 companii de teatru pentru copii din străinătate, din Bulgaria, Franța, Israel, Italia, Spania, alături de teatre din țară (Teatrul Ion Creangă, Teatrul “Regina Maria Oradea”, Teatrul Masca București, Compania Passe-Partout Dan Puric) vor prezenta spectacole adresate copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 12 ani. În programul Festivalului sunt incluse și 7 producții ale Teatrului Ion Creangă.
În anul 2008, Festivalul a primit recunoașterea ASSITEJ International, cea mai prestigioasă organizație de teatru pentru copii și tineret din lume, acordându-i-se titulatura de Festival Internațional ASSITEJ, reînnoită de atunci, în fiecare an, inclusiv în 2012.
Reprezentațiile au loc la Sala Rapsodia a Teatrului Ion Creangă, la sediul Teatrului Masca, în școli și în grădinițe din București.Alături de spectacole, programul Festivalului include: spectacole-lectură cu piesele câștigătoare ale concursului de dramaturgie organizat anual de Teatrul Ion Creangă, ateliere de creativitate adresate celor foarte mici, expoziții de tablouri și fotografii.
Cinematecă românească la Londra
Proiectul Cinemateca românească, organizat de ICR Londra în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei din București, urmărește să transforme sediul din 1 Belgrave Square într-o destinație curentă pentru cinefilii britanici și români.
Cocoșul decapitat (foto 6), filmul lui Radi Gabrea proiectat pe 27 septembrie la sediul ICR, a fost selectat după succesul filmului Mănuși roșii (2010), prezentat la ICR Londra în luna mai, ambele producții fiind inspirate din romanele aceluiași scriitori român de origine săsească Eginald Schlattner. Acțiunea se desfășoară într-o lume multiculturală distrusă de război și radicalism, filmul aducând la viață un episod destul de necunoscut al istoriei europene despre soarta sașilor. Filmul este o co-producție româno-germano-maghiaro-austriacă, premiată la festivalurile de film Saturno din Roma, Undine din Austria, la TIFF, dar și de către Uniunea Cineaștilor din România.
Cu o carieră în cinematografie de peste 40 de ani, Radu Gabrea e un cineast de reputație internațională, al cărui portofoliu impresionant numără 20 de lungmetraje și documentare, din care amintim următoarele pelicule: Prea mic pentru un război așa de mare (1969), Dincolo de nisipuri (1973), O făclie de Paști (1982), Un bărbat ca Eva (1984), Secretul peșterii de gheață (1989), Mănuși roșii (2011) și documentarul Trei zile până la Crăciun, inițial intitulat Ultimele zile din viața lui Ceaușescu, lansat la 26 ianuarie 2012, ziua în care dictatorul ar fi împlinit 93 de ani.
Ziua Germaniei la Operă
Soprana Edith Borsos este absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca și a urmat cursuri de măiestrie cu nume celebre ale teatrului liric precum soprana Mariana Nicolesco și basul Ionel Pantea. Este solistă a Operei Naționale București și colaborează cu instituții de prestigiu ca Opera Maghiară din Cluj Napoca, Opera din Budapesta, Teatrul Csokonay din Debrecen. Anda Pop este solistă a Operei Brașov și a colaborat, de-a lungul carierei, cu Opera Națională București, Orchestra Națională de Cameră din capitală, Orchestra Națională Radio, Opera din Budapesta, cu filarmonici din țară și străinătate.Andreea Iftimescu, doctorandă a Universității Naționalde de Muzică București, este absolventă a aceleiași prestigioase instituții, unde a studiat cu prof.univ.dr. Maria Slătinaru Nistor și prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu. Pianista Verona Maier a absolvit Universtatea Națională de Muzică București în 1984. În 1983 a primit o bursă de studii din partea guvernului francez și a urmat cursuri de pian ale Academiei de Vară de la Nisa. Din 1990 este cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică București, fiind in prezent conferențiar universitar la catedra de Muzică de Cameră.
Andrei Șerban incită publicul ungar
Pe 28 septembrie, la Teatrul Național din Budapesta (foto 8), a avut loc premiera: Îngeri în America de Tony Kushner în regia lui Andrei Șerban. Celebrul regizor a declarat revistei HVG că nu s-a simțit atras de dimensiunea socială și poltică a piesei, de protestul lui Kushner care merge până la la contesta Biblia, ci de dimensiunea umană: “Într-o lume în criză, oamenii se luptă cu ei înșiși să-și găsească identitatea, se străduiesc să lupte împotriva izolării și a exilării din viață și, astfel, piesa mi se adresează direct. Și, dacă-mi spune ceva mie, le-ar putea spune ceva tuturor despre ei înșiși: cu toții tânjim după unitate, sănătate și armonie”. Incitant va fi spectacolul, spun comentatorii, și prin potențialele analogii de context fiindcă, afirmă Andrei Șerban, “conflictul din Îngeri în America e între cei care doresc progresul și cei care vor să se întoarcă în timp, situație ce oglindește ce se întâmplă astăzi, cel puțin în Europa de Est”.
În seara premierei a avut loc o lansare specială de carte, un album fotografic superb realizat la Editura ICR de Mihaela Marin cu titlul “Cehov, Shakespeare, Bergman văzuți de Andrei Șerban”.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026