Căruntu, BCR: Există loc pentru o creștere generalizată a Bursei
Analiștii anticipează o revenire a Bursei în luna mai după scăderile ușoare care au caracterizat luna ce tocmai s-a încheiat. BET-FI a pierdut în aprilie 5,4%, iar indicele BET s-a corectat cu 0,6% în același interval.
Analiștii anticipează o revenire a Bursei în luna mai după scăderile ușoare care au caracterizat luna ce tocmai s-a încheiat. BET-FI a pierdut în aprilie 5,4%, iar indicele BET s-a corectat cu 0,6% în același interval.
Șeful Departamentului de Cercetare Piețe de Capital al BCR, Mihai Iulian Căruntu, consideră că există în continuare loc de creșteri la BVB.“Bursa de la București pare relativ corect evaluată în prezent, dacă ne uităm la profiturile companiilor pe 2010, iar vestea bună este că pe titlurile cele mai lichide sunt așteptări optimiste în privința rezultatelor ce vor fi obținute în 2011. Din punctul de vedere strict al condițiilor interne și făcând abstracție de mișcările de pe piețele mature, în luna mai există loc de creștere generalizată a pieței și mai ales a unor titluri emise de companii la care sunt așteptări să performeze foarte bine în 2011 din punctul de vedere al rezultatelor financiare”, a declarat Căruntu.
Bursa de Valori București (BVB) a închis sesiunea de vineri în scădere cu 0,84%, pe un rulaj în creștere, de 53,35 milioane lei (5,3 milioane de euro), cel mai mare din ultima lună, acoperit în proporție de 83% de transferurile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP).
Ultimele tranzacții cu cele mai lichide zece titluri, analizate de indicele BET, au fost realizate la prețuri în coborâre medie de 0,95%.
În același timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluția acțiunilor SIF și a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 1,03%.
“În cazul SIF-urilor apare necesitatea ca ele să își explice mult mai detaliat politicile de investiții și de administrare. De asemenea, tema fundamentală de discuție la SIF-uri este contradicția între o politică agresivă de distribuție în proporții semnificative a profiturilor ca dividende, ceea ce se întâmplă în 2011, în condițiile în care profiturile sunt alimentate de cedări din participațiile strategice la BRD, așa cum a fost cazul pentru trei SIF-uri în 2010. O astfel de politică pe termen mediu și lung nu ar fi sustenabilă pentru că ar duce la o diluare ireversibilă a valorii colecțiilor de active ale SIF-urilor, ceea ce ar limita avansul VAN și, deci, al capitalizării SIF-urilor”, a mai spus Căruntu.
Lichiditatea de pe segmentul de acțiuni, de 53,35 milioane de lei (13,09 milioane de euro), se situează la cel mai ridicat nivel din ultima lună și cu mult mai mare față de rulajul de joi, de 4,9 milioane de lei (1,2 milioane de euro).
Jucătorii au tranzacționat în special acțiuni FP, de 41,07 milioane
de lei, iar ultimul transfer a fost încheiat la 0,5605 lei, cu 3,2%
sub referință.
Începând de luni, se va relua conversia titlurilor de despăgubiri în acțiuni Fondul Proprietatea, la un preț de 0,6176 lei/acțiune, față de 1 leu/acțiune înainte de listare, astfel că brokerii se așteaptă ca acțiunile Fondului să se corecteze din cauza presiunii la vânzare.
Al doilea rulaj din piața principală, de 2,7 milioane de lei, a fost înregistrat de acțiunile BRD, care au închis sesiunea la un preț de 15 lei, cu 0,66% sub referință.
Rulaje mai mari de un milion de lei au mai înregistrat titlurile SIF Banat-Crișana (SIF1) – 1,3 milioane de lei, SIF Muntenia (SIF4) – 1,2 milioane de lei și SIF Transilvania – un milion de lei.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026