Versiunea completă
Companii

CAS-ul scade cu doua puncte

Contributiile pentru asigurarile sociale (CAS) vor fi reduse, incepand cu 2004, cu doua puncte procentuale, fata de propunerea initiala de diminuare cu 3%, pentru a compensa deficitul rezultat in urma introducerii cotei unice de impozitare, a declarat ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu

Ziarul Financiar · 24 septembrie 2003 · 1 min de citit



Contributiile pentru asigurarile sociale (CAS) vor fi reduse, incepand cu 2004, cu doua puncte procentuale, fata de propunerea initiala de diminuare cu 3%, pentru a compensa deficitul rezultat in urma introducerii cotei unice de impozitare, a declarat ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu.



El a precizat ca aplicarea cotei unice de 23% pentru veniturile persoanelor fizice va duce la o scadere a veniturilor bugetare cu 4.500-5.000 de miliarde de lei.



Potrivit lui Tanasescu, deficitul va fi acoperit partal prin diminuarea in proportie mai redusa a CAS, intrucat un punct procentual la aceste contributii reprezinta venituri de circa 4.000 de miliarde de lei la buget.



In acelasi timp, costurile aferente gestionarii sistemului actual de impozit, cel pe venitul global, vor fi eliminate. Aceste sume se ridica la 700-800 de miliarde de lei anual.



Ministrul Finan*elor nu a precizat daca sau in ce mod reducerea CAS va fi impartita intre angajatori si angajati.



In bugetul asigurarilor sociale de stat pentru acest an au fost prevazute venituri din contributiile de asigurari sociale de circa 130.000 de miliarde de lei, iar pentru anul 2004 nivelul este preconizat sa creasca la aproximativ 220.000 de miliarde de lei.



La inceputul acestui an, cotele de contributii pentru asigurari au fost reduse cu cinci puncte, de la 57% la 52%. Masura a implicat diminuarea cu 2,67% a sumelor platite de salariati si cu 2,33% a celor in sarcina firmelor.



In prezent, contributiile de asigurari sociale se ridica la 35% din salariul brut in cazul firmelor si 17% in cazul salariatilor. Contributia pentru asigurarile sociale de pensii este, in cazul angajatilor, de 9,5% din salariul brut. Acestia mai platesc o contributie de 6,5% asigurarile de sanatate si de 1% pentru fondul de somaj.



In ceea ce priveste firmele, contributia la asigurarile sociale este de 24,5%, cea pentru fondul de sanatate de 7%, iar pentru somaj se achita 3,5% din salariul brut.

Citește și