Casa cu prea multe femei / de Elisabeta Lăsconi

Katharina Hagena este o prozatoare neobișnuită, care spulberă prejudecățile înfipte în mintea noastră despre literatura germană. “Gustul sâmburilor de măr” iese din zona romanului de familie sobru, de sub streașina “Casei Buddenbrock” și narează cu totul altfel o poveste de familie, urmărită prin trei generații de femei. Succesul romanului se explică prin câteva “ingrediente” topite în pasta poveștii care fac din carte și autoare mari surprize, cu succes remarcabil în Franța.

Întâi, formația de anglicistă a autoarei schimbă total turnura prozei: atmosferă desuetă, de lume de altădată, povești de familie, o casă veche și o grădină fabuloasă, trei generații de femei, secretele trecutului ce nu se sting nici după decenii întregi pentru că încă dor sau șochează, amintirile copilăriei pline de isprăvi dulci-amărui. “Gustul sâmburilor de măr” se apropie de melanjul de spirit neogotic și neoromantic ce bântuie romanul din spațiul anglo-saxon, păstrând intactă însă lumea germană din partea de nord a țării.

În al doilea rând, romanul are în plus fantezia plină de culoare a realismului magic: sub un măr anume îndrăgostiții petrec o noapte de dragoste și merele se coc încât a doua zi trebuie culese, una dintre cele trei surori își păstrează chiar și la 50 de ani frumusețea devastatoare și intangibilă, pentru că orice atingere a ei duce la o descărcare electrică primejdioasă.

În al treilea rând, apare o temă ce acaparează în mod suspect pe tinerii debutanți: boala ce aduce pierderea memoriei. Despre Alzheimer au apărut recent două romane (“Povestea uitării” de Stephan Merril Block, Editura Humanitas fiction, 2011; “Ținuturi pustiite” de Samantha Harvey, Editura Litera, 2010), altele poate nu au fost încă traduse, dar boala a devenit o temă simptomatică, mai ales asociată cu uitarea și memoria. Nu în ultimul rând, formula confesiunii directe se împletește cu evocarea întâmplărilor din trecutul familiei.

Povestitoarea cu o biografie interioară bogată este Iris, a cărei pasiune pentru lectură are față și revers, căci o duce de la studii filologice la viața de bibliotecară pasionată de cărți ca obiecte. Ea se trezește moștenitoarea casei (ori mai degrabă conacului) din Bootshaven, lăsat prin testament de bunica ei Berta, alegând-o pe ea, și nu pe una dintre cele trei fiice – Harriet, Inga sau Christa.

Așa că Iris își ia câteva zile de concediu și rămâne singură în conacul cel vechi, regăsind în grădina sălbăticită secretele vacanțelor de vară petrecute aici cu verișoara ei Rosemarie și cu prietena acesteia. Face expediții în sat ca să-și adune provizii cu vechea bicicletă a bunicului, îl întâlnește pe tânărul avocat care se ocupa de testamentul bunicii în cele mai bizare împrejurări, constată că este fratele Mirei.

Toate alternează cu rememorări ale jocurilor din copilărie și ale întâmplărilor din trecut, una mai neobișnuită ca alta. Fiecare personaj are o poveste ieșită din comun: bunicul, spre exemplu, are o biografie spectaculoasă (copil sărac și inteligent, ajunge să studieze, intră prin căsătorie în familia cea mai bogată a locului, trece printr-un zig-zag complicat în anii nazismului), învățătorul din sat are și el propria poveste plină de ciudățenii.

Sunt apoi cele două surori, Anna și Bertha, apoi alte surori, cele trei fiice ale Berthei, fiecare cu alt destin, apoi cele două verișoare, Rosemarie – fiica lui Harriet, și Iris, fata Christei, care trăiește în sudul Germaniei. Și, apropiată de ele, strania Mira, îmbrăcată în negru, cultivând ambiguitatea, un soi de agent al destinului.

Înțelegi în final de ce Bertha i-a lăsat nepoatei Iris casa și grădina, ca moștenire vizibilă, dar în zilele petrecute la râu, în casă, în grădină, ea găsește și cealaltă parte a moștenirii, invizibilă: trecutul. Îl acceptă și-l perpetuează. Taine mici și mari se tot strecoară într-un roman cu arome văratice, cu imagini desprinse parcă din fotografii de odinioară, cu o frenezie a amintirii… ce te ispitesc să cauți gustul sâmburilor de măr.

Katharina Hagena, Gustul sâmburilor de măr, traducere din limba germană și note de Laura Karsch, Editura Trei, 2012, 248 pag.