Casa de Pensii va plăti pensiile înainte de Paște
Casa Națională de Pensii Publice (CNPAS) va achita pensiile în avans luna aceasta, atât a celor plătite prin intermediul Poștei Române, cât și a celor plătite prin intermediul băncilor.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPAS) va achita pensiile în avans luna aceasta, atât a celor plătite prin intermediul Poștei Române, cât și a celor plătite prin intermediul băncilor.
Calendarul achitării pensiilor înainte de Paști:
@ În 11 aprilie vor fi achitate drepturile persoanelor care – în mod obișnuit – primeau aceste drepturi în data de 14 ale lunii;
@ În 12 aprilie vor fi achitate drepturile persoanelor care – în mod obișnuit – primeau aceste drepturi în data de 15 ale lunii;
@ În 13 aprilie vor fi achitate drepturile persoanelor care – în mod obișnuit – primeau aceste drepturi în data de 16 ale lunii;
@După data de 17 aprilie vor fi achitate celelalte drepturi, astfel încât toate persoanele să primească pensiile până la data de 25 aprilie, în loc de 27 aprilie, cum erau acestea achitate în mod obișnuit.
Cei care care nu au fost găsiți la domiciliu în această perioadă își vor putea ridica pensiile de la sediul subunităților poștale până în penultima zi lucrătoare din lună, respectiv 27 aprilie.
În ceea ce privește plata pensiilor prin intermediul băncilor cu care Casa Națională de Pensii Publice are încheiate convenții, acestea vor putea fi ridicate, după caz, începând cu data de 12 aprilie, dar nu mai târziu de 13 aprilie.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026