Casa în care te-am lăsat era în flăcări/ de Anatol Grosu

casa în care te-am lăsat era în flăcări

cenușa mi-a decolorat ochii iar soarele s-a răzbunat pe mine uscându-i auzul mi-e singura călăuză încotro țssst taci ultima dată te-am auzit încă înainte de a mă fi născut ceva țin minte că îmi vei fi spunând de ce m-ai orbit văd doar piatra pe care se ține pământul în rest doar un vas gol umplut cu Tine râzi și eu cum eu poate Tu răstigniți-l pe Ioan iar crucea să-i fie propria Apocalipsă vei fi tot bălmăjind că i-a fost ha ha ha Te-ai vomat din mine, ăsta sunt eu ăla ești Tu (necunoscuta s-o tot scrii cu majusculă) l-am borât pe D la o beție tot ce țin minte e că mi-a fost rău după asta am băut puțină bere și fiind mahmur m-am dus la servici înfulecând zilnic prejudecăți le-am înghițit pe toate acum sunt gras plictisit de moarte fără nici o speranță ah, ce banalitate-s toate îndoielile doar aici omul n-a mai venit cu nici o inovație după ce haosul s-a lăsat înghițit de mări și oceane răstigniți-l pe Ioan vă rog din suflet vă rog ca să pot să mă spăl pe mâini cu sîngele lui poate atunci voi fi mîntuit e ultima mea șansă luna vine luna-i blândă a sădit un sâmbure de lună în plexul solar ce topește zațul evaporă vinul din rinichii posaci ‘neața * “cărați-vă cu tot cu arginții voștri”, a spus Iuda că se și pomeni că-l sărută pe Isus “era cât pe ce să mă trădezi”, i-a șoptit la ureche Christos în disperare Iuda l-a spânzurat pe Moise și atârnând în ștreang i-a mântuit pe evrei 11 ani de nebunie scumpul meu Nietzsche * am visat că mă înecam în marea roșie și în sfârșit mă invățasem să respir pe sub apă după care mi-ai șoptit că s-au încheiat cele 12 cicluri și că sfirșitul este inevitabil cine ești moartea mă râde întârzie pentru înca 10 ani n-o să fie oare prea târziu va mai veni oare Fiul această neverosimilă plăsmuire a imaginației umane o legiune întreagă a încercat să-l contrabalanseze alte legiuni au sfârșit războaiele misterul este și la mtv și la cnn arătați-mi măcar un loc unde el nu-i și mă voi muta acolo până un bun salamuritean nu-mi va înghiți urmele * am închiriat o cameră în casa tatălui locuiesc în ea de trei ani lunar taxa crește și crește nu mai am nici un ban de unde să iau niște bani în credit altfel fiul mă va da afară îmi aprind o țigară din foi de lotus și aștept * când te vei rătăci voi fi cât se poate de aproape deloc inocent timpul a ieșit din circuit am făcut o copie tabloului în care m-ai desenat ce păcat că nu știi să râzi altfel n-ai fi schițat limitele explică-mi de ce limba în care te aud e toată numai vocale cu blândețuri o limbă nu-i vie fără ele orice limbă e moartă “schizofrenia este poate consecința directă a alfabetizării”, psihanaliștii sunt străini de Artaud de micuțul firavul Artaud, au murit toți martirii ziariștii nu mai au ce scrie ultima noutate am aflat-o în brațele ei iar dacă o să mă vedeți pe stradă grăbindu-mă să mă opriți să-mi turnați puțin vin sau și mai bine să rupeți o pagină din cel mai recent număr al timpului și s-o presărați cu puțină marijuana iar noi o să vorbim despre evenimentul care cu fiecare fum se consumă că doar totul se consumă nimic nu se pierde când totu-i pierdut * ce păcat că bătrâna de la recepție nu va dormi în seara asta mi-aș fi pus masca pe care doar unul are dreptul să o poarte “cum crezi o să mă recunoască” “dacă va fi încălțată în ciupici albaștri da” sunt atât de singur iar ochii tăi au plâns în orbitele mele astă noapte