Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Case Ciripite/ de Ziarul de duminică

Există o asociație creată de șase arhitecte, se cheamă „De-a arhitectura”, care și-a propus dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit în vederea cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și urbanismului. Mai mult: își propune introducerea în curricula școlară a educației de arhitectură și mediu construit pentru copii, precum și încurajarea și îndrumarea cadrelor…

Ziarul de Duminica · 5 noiembrie 2015 · 2 min de citit

Există o asociație creată de șase arhitecte, se cheamă „De-a arhitectura”, care și-a propus dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit în vederea cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și urbanismului. Mai mult: își propune introducerea în curricula școlară a educației de arhitectură și mediu construit pentru copii, precum și încurajarea și îndrumarea cadrelor didactice în a utiliza mediul construit și arhitectura ca resurse de învățare pentru alte materii.

La sfârșitul lunii august a acestui an a fost aprobată programa școlară pentru disciplina opțională „De-a arhitectura. Educație pentru arhitectură și mediu construit” pentru clasele a III-a și a IV-a. Cursul de-a arhitectură a pornit de la 7 școli și 220 de copii și a ajuns în 2014 la 2500 de copii, 100 de clase din școli de stat, 120 de arhitecți voluntari.

A urmat firesc o campanie de strângere de fonduri dezvoltată de Asociația „De-a Arhitectura” cu scopul de a susține implementarea cursului de arhitectură în anul școlar 2014-2015; se numește „Case Ciripite”. Vestea s-a răspândit și 12 dintre cei mai importanți arhitecți și designeri din România s-au întrecut în a da formă celor mai frumoase case pentru păsări în baza recomandărilor primite de la partenerul proiectului, Societatea Ornitologică Română. Lucrările au fost expuse pe parcursul a trei zile în cadrul Galeriei Galateca. Înainte de a fi incluse în expoziție, căsuțele au fost licitate, iar suma strânsă (20.000 EUR) va fi folosită pentru finanțarea predării cursului de arhitectură în școlile din România. Ulterior, lucrările arhitecților vor fi expuse în Grădina Botanică din București, unde vor încânta publicul larg.

„Cursul de arhitectură se va preda în clasele primare III-IV datorită expoziției Case ciripite, un eveniment ce a adus laolaltă inspirația, creația, arhitectura, natura și educația. Este uimitor ce au reușit să facă toți arhitecții și designerii români implicați în acest proiect și suntem bucuroși că aceste căsuțe vor putea fi admirate de toți vizitatorii Grădinii Botanice”, a declarat Arh. Eliza Yokina.

„Toți copiii care vor studia anul acesta arhitectura vor avea un minimum de bagaj de cultură generală în aceste domenii, care se va completa foarte bine cu celelalte cunoștințe generale dobândite la școală”, a adăugat Arh. Corina Croitoru.

Arhitecții și designerii care au luat parte la acest proiect sunt: Agnes Lukacs (ADENTRO), Bogdan Babici (TECON), Corvin Cristian, Cristi Borcan (STUDIOBASAR), Emil Ivănescu (OAR B.), Ileana Săvescu (WESTFORTH ARCHITECTURE), Mihai Popescu (TWINS STUDIO), Mario Kuibuș (RE-ACT NOW), Marius Moga (ATELIER MASS), Oana Coarfă (REPUBLIC OF ARCHITECTS), Șerban Sturdza (PRODID), Eliza Yokina (SYAA).

Citește și