Casele Bucureștilor (LIX). Interiorul: Icoanele/ de dr. Alexandru Popescu

Obiect de cult

Cuvântul icoană este de origine greacă: „eikon” înseamnă „chip, imagine,  portret”.  În sens religios, ca obiect de cult, icoana este un tablou care reprezintă chipuri de sfinți sau scene din biblie, în fața căruia se închină creștinii. Cinstirea icoanelor ocupă un loc foarte important în învățătura ortodoxă, căci nu este o simplă imagine, nici o ilustrație a Sfintei Scripturi, ci  ceva mai mult: mesajul evanghelic, un obiect de cult care face parte integrantă din viața liturgică.

Icoanele au apărut încă de la începuturile creștinismului. Chiar Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a fost cel care a zugrăvit primele icoane ale Maicii Domnului, după Cincizecime.

Părinții bisericii ne-au lăsat o serie de cugetări despre semnificațiile icoanei:

„Fiul este icoana Tatălui, iar Duhul icoana Fiului, prin care Hristos, locuind  în om, dă acestuia asemănarea cu Dumnezeu”.

„Dacă nu te închini icoanei, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu care este  icoana vie a nevăzutului Dumnezeu Duhul icoana Fiului, prin care Hristos, locuind în om, dă acestuia asemănarea cu Dumnezeu”.  (Sfântul Ioan Damaschin în Dogmatica)

„Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neînvățați care o  privesc, căci în ea și cei ignoranți văd ce ar trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabeții.” (Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia)

De asemenea semnificații au fost preocupați și unii cărturari

„Între o statuie și o icoană e deosebire de ordin, în sens pascalian. O statuie ține de lume, o icoană transcende lumea.” ( Constantin Noica)

În folclorul românesc

…icoana este asociată cu unele aspecte de viață morală și socială.

„Are fața scrisă în icoane”.

„Cu ochii pe la icoane, și cu gândul la cucoane”.

„Sunt mame de pus la icoane”.

„A vorbi la icoane” – a folosi în vorbire figuri retorice, imagini frumoase.

În literatură

…amintirea  icoanei prilejuiește invocarea universului casei:

„Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint umplu casa întunecată de mireasmă presărată” (Mihai Eminescu)

…sau scumpe amintiri:

„În minte îmi răsăreau icoane din petrecerile satului” (Mihail Sadoveanu). 

„Icoane de lucruri și de oameni – amintiri depărtate… cum îmi răsar și mi se deslușesc ca niște tablouri frumoase”. (Alexandru Vlahuță) 

Alteori invocarea icoanei capătă semnificații caracteriologice: „Vorbea domol, totdeauna în icoane” (Gala Galaction)  

…iar lui Mihai Eminescu îi prilejuiește meditații cosmogonice: „Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie…”

Să nu uităm că Nicolae Iorga este autorul volumului „Istoria românilor în chipuri și icoane”.

Icoanele românești

…se află în tradiția celor bizantine care s-a răspândit, între altele, în Peninsula Balcanică. Tipic pentru stilul icoanelor bizantine este imaginea codificată, hieratică. Pictura pe lemn este încadrată, uneori, în ferecătură de aur sau de argint. 

În acest context icoanele românești au unele trăsături proprii, cu note originale. Din punct de vedere tehnic, majoritatea icoanelor românești sunt executate pe lemn. Icoanele au jucat un rol important, ca obiecte de cult în biserici și mănăstiri, unde compuneau ansamblul denumit iconostas, care desparte absida principală de naos.

Există unele diferențieri între zonele țării în ceea ce privește realizarea icoanelor. În Moldova pot fi admirate iconostasele de la mănăstirile Voroneț, Humor și Moldovița, bogate în sculpturi în lemn și aurite. În Muntenia și Oltenia predomină stilul brâncovenesc cu adevărate dantelării în lemn, ca la mănăstirile Govora și Horezu sau la biserica Sfântul Spiridon din București.

Icoanele pe sticlă au apărut în secolul XVIII în Centrul Europei și s-au răspândit în Transilvania.

În ceea ce privește motivele reprezentate de icoane, cele mai răspândite sunt imaginile Maicii Domnului cu pruncul Iisus sau ale unor sfinți precum Sfântul Gheorghe, patronul Bucureștilor, Sfântul Nicolae sau Sfântul Haralambie, ca izbăvitor de ciumă și foamete, cum se spune în acatistul său.

Icoanele Maicii Domnului se recunosc după cele trei stele-una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe cel stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Maicii Domnului înainte de naștere, în naștere și după naștere.

În București se află câteva icoane ale Maicii Domnului făcătoare de minuni, între care cele de la Biserica Colțea, „Buna Vestire”, Olari, Biserica  Doamnei, Biserica „Mihai Vodă”, Biserica Icoanei. Și Biserica Sfântul  Anton, considerată cea mai veche biserică din București, aflată în apropierea Curții Vechi, adăpostește o icoană făcătoare de minuni.

În Bucrești se găsesc și reprezentări ale unor personaje laice, Icoane ale Sfinților Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache.

O icoană emblematică este „Prăznicarul” reprezentând praznicele împărătești care face parte din iconostas, mai ales alcătuind o friză deasupra registrului împărătesc.

Pristolnicile

În afară de icoane, alt obiecte de cult era pristolnicul, o cruce din lemn sau din piatră cu o mare varietate de forme și ornamente, care servește la imprimarea prescurilor cu inițialele chirilice ale lui Iisus Hristos. Legate de cultul morților, cele mai multe pristolnice au forma de troiță cu patru brațe, ornamentate prin crestare și traforare.

În ceea ce mă privește, sunt fericitul posesor al unui pristolnic datând de la 1837.

În mânăstriri, muzee

Din păcate multe dintre icoane s-au pierdut prin incendii sau prădăciuni, în cursul atâtor războaie purtate pe aceste pământuri.

Din fericire, unele dintre ele s-au păstrat în muzee. Astfel, cele mai prețioase și mai vechi icoane din Muntenia și Oltenia se găsesc în prezent la Muzeul de Artă din București. Ele provin din Biserica episcopală din Curtea de Argeș, din fundația Craiovescu din Bistrița, județul Vâlcea și de la mănăstirea Govora. Și în Muzeul Colecțiilor de artă  găsesc icoane de mare vechime

În Moldova, mănăstirile Agapia, Văratec, Moldovița, Humor, Pângărați oferă o gamă bogată de icoane provenind mai ales din secolul al XVI-lea, având o mare semnificație istorică pentru trecutul cultural al acestei părți de țară. .

Bisericile de lemn din Transilvania, în special cele din Maramureș, adăpostesc icoane de mare valoare artistică: bisericile din Hărnicești, Agârbci, Mânăstireni-Bica.

În palatele, casele bucureștenilor

Păstrând tradițiile, locuințele Bucureștilor, de la palate la cele mai modeste, icoanele și-au avut locul lor.

Erau așezate pe peretele de la Răsărit, de cele mai multe ori împodobite cu ștergare frumos țesute și luminate de o candelă.

Dacă în locuințele celor avuți puteau fi găsite icoane prețioase, cu ferecături scumpe, în cele mai modeste și-au găsit locul adesea în tehnica xilogravurii.

În ceea ce privește tradițiile bucureștene ale icoanelor, este de amintit Grădina Icoanei numită probabil după o icoană găsită aici unde s-a aflat „Balta de la Icoana”. În 1872, Primăria a încheiat un contract cu Anton Westelly pentru amenajarea unei grădini pe „Maidanul Icoanei”, inaugurată în 1873.

De la obiecte de cult la cele ornamentale

În afară de permanența religioasă a icoanelor, se poate spune că interesul pentru ele, mai ales ca obiecte de artă veche este în continuă creștere.

Au apărut o serie de colecționari ale căror locuințe sunt pline de icoane de cele mai variate categorii, ceea ce pentru ei reprezintă un motiv de mândrie, desigur îndreptățită.

Sporirea interesului pentru icoane este dovedit de creșterea numărului unor firme specializate în comerțul de aceste obiecte care organizează și licitații.

Chiar și în modestele târguri de vechituri care se organizau în București (în ultimul timp mai rar) icoanele se află printre obiectele cele mai ofertate și căutate.

Pericolul care însoțește acest fenomen este, după părerea mea, introducerea în circuit a unor contrafaceri sau chiar falsuri care pot căpăta un statut autentic, ceea ce, în sensul cel mai propriu al cuvântului, este păcat…