Casele Bucureștilor (LVIII). Interiorul: Tablourile/ de dr. Alexandru Popescu
„Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte” (Jean-Baptiste Camille Corot)
„Poezie tăcută”, „minciună”, „nebunie”
…sunt câteva definiții ale picturii, aparent paradoxale, aparținând chiar unora din cei mai celebrii slujitorilor ei, care, de fapt, vor să sugereze starea de grație a actului creației plastice:
„Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte” (Jean-Baptiste Camille Corot)
„Arta este minciună care ne ajută să vedem adevărul” (Pablo Picasso)
„Pictura este poezie tăcută” (Plutarh)
Dacă „Și timpul pictează” după cum ne încredințează Francesco Goya, există o istorie a tabloului și în locuințe.
Chipuri de boieri
Prezența tablourilor în casele, palatele aristocratice se manifestă odată cu producerea influenței occidentale de pe la mijlocul secolului XIX, când acestea adăpostesc portrete de boieri, datorate, la început, unor artiști străini, iar apoi și celor autohtoni.
Aceste lucrări sunt executate după regulile picturii de șevalet, în ulei, pe pânză sau pe lemn. Sunt lucrări de graniță pentru arta plastica românească , care păstrează câte ceva din iconografia artei vechi dar preiau treptat forme de exprimare ale artei europene.
Valoarea lor este mai ales istorică, înfățișând personaje care au jucat un rol important în istoria vremii, au domnit sau au jucat un rol important în viața politică și culturală a vremii.
Unul din cele mai vechi portrete a fost realizat la Florența pentru Ralu, măritată Argyropoulou, fiica lui Ioan Caragea.
Uneori însă sunt reprezentate personaje anonime, cum este Portretul de familie al unui boier muntean, din perioada pașoptistă de Nicolae Levaditti (1804-1858), sau frumuseți ale vremii, ca într-un tablou executat probabil de Maurice Loeffler.
Între pictorii români, care s-au ilustrat în acest domeniu, se distinge Constantin Lecca (1807-1887), autor al unor portrete și litografiate sau apărând în manualele școlare.
După ce s-au aflat în palatele boierești, multe dintre ele dispărute, aceste tablouri și-au găsit adăpostul în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, Muzeului Municipiului București și în alte instituții.
A fost interesantă ideea Fundației Calea Victoriei de a organiza o manifestare consacrată chipurilor de boieri în arta plastică românească.
Colecționari și colecții
Odată cu dezvoltarea artelor plasice românești și creșterea interesului unor pături tot mai largi ale burgheziei pentru acest domeniu, tablourile sunt tot mai prezente în interioarele caselor bucureștene.
Un rol deosebit l-au jucat chiar atelierele unor pictori între care cel al lui Theodor Aman este ilustrativ.
În afară de aceasta, au existat și personalități ale culturii românești care și-au
transformat casele în adevărate colecții, cum este aceea a lui Alaxendru Vlahuță consacrată lucrărilor lui Nicolae Grigorescu despre care a scris de altfel și o monografie.
În afară de pătrunderea picturii în casele bucureștenilor de diferite categorii, apar, mai ales în Perioada interbelică și ulterior și colecții particulare aparținând unor specialiști ai domeniului și oameni de cultură, unele devenite adevărate muzee: Zambaccian, Ligia și Pompiliu Macovei, Alexandra și Barbu Slătineanu și alții. Imobile cu valoare istorică adăpostesc colecții consacrate unor pictori români de mare valoare, Aman, Pallady în casa Melik.
Într-un anumit context, dar, în cele din urmă, cu un rezultat fericit a fost înființarea Muzeului Colecțiilor de Artă în Palatul Romanit, adăpostind nu mai puțin de 44 de fonduri care au aparținut și au fost donate de personalități ale culturii românești.
Casa în pictura românească
În același timp, pictorii din diferite generații manifestă interes pentru reprezentarea caselor bucureștene în arta lor, printre cei care s-au ilustrat în acest domeniu numărându-se personalități ale artei plastice (așa cum am arătat într-un alt episod al serialului nostru): Ion Țuculescu, Iosif Iser, Lucia Bălăcescu Demetriade, Lucian Grigorescu, Marius Bunescu , Ștefan Luchian, Dumitru Ghiață, Ion Theodorescu Sion, Ion Musceleanu, Camil Ressu, H. H. Catargi, Horea Bernea, Constantin Piliuță, Sorin Ilfoveanu.
Unele din aceste lucrări au fost prezentate în expoziția „Casa in pictura românească din colecțiile particulare”, organizată la Palatul Sutu în 2013.
„Românul-pictor”?
Așa cum s-a afirmat că „Românul s-a născut poet”, tot așa se poate spune că el este „pictor”. Ne-o dovedește faptul că, de la începutul secolului XX, dar mai ales în Perioada interbelică, numărul autorilor de tablouri a crescut substanțial.
Desigur, în acest interval se creează „mari maeștrii ai șevaletului”, nume care s-au afirmat în țară și peste hotare prin valoarea contribuției lor plastice, inovatori de nivel european.
Dar tot atunci a apărut o specie deosebită, pictori pretinși profesioniști, care au inundat piața și casele bucureștenilor cu tablourile lor. Mulți dintre se dedică unor motive predilecte („flori”, „țigănci”…), dar lucrează și la comandă producând, de exemplu, portrete ale comanditarilor care au pentru aceștia o valoare sentimentală, dar un caracter îndoielnic în ceea ce privește valoarea artistică.
Acest fenomen se multiplică și în perioada contemporană când apar numeroase ateliere și „galerii” în care își oferă spre vânzare „creațiile” ce pot fi încadrate în ceea ce a fost numit ,,pictură de gang” definită ca „Pictură de calitate îndoielnică, realizată de diletanți în scop comercial, expusă odinioară în ganguri”.
De la magazinele de antichități…
Se poate afirma pe drept cuvânt că interesul bucureșteanului pentru arta autentică, dorința de a-și împodobi locuința cu picturi de valoare, aparținând unor maeștrii autohtoni și chiar străini, este în creștere. Este vorba, în primul rând, de persoanele cu resurse materiale posesori uneori ai unei adevărate „galerii”.
Posibilitatea de achiziționare a unor asemenea lucrări este oferită de destul de numeroasele „magazine de antichități” (denumire oarecum improprie) ca și de licitațiile organizate de „case” specializate, de prestigiu. Există desigur anumite genuri și unii autori, clasici sau contemporani, pentru care se manifestă o anumită preferință, uneori supusă modei.
…la târguri
Bucureștenilor cu posibilități materiale reduse, dar totuși doritori de a-și împodobi locuința cu tablouri, le rămâne soluția de a face achiziții în târgurile care s-au înmulțit în mod substanțial în care creațiile plastice, mai mult sau mai puțin autentice și de valoare, ocupă un loc important.
Poți găsi în aceste târguri tablouri de autori necunoscuți, unele dintre ele create „la comandă” , reprezentând membri ai familiei, dar și personaje celebre, motivele predilecte fiind iarăși „țărăncuțele” (având ca model picturile lui Grigorescu) și „țigăncile”, mai mult sau mai puțin îmbrăcate, dar și peisaje bucureștene dispărute.
Nu trebuie trecut cu vederea că unele din aceste picturi au povestea lor sentimentală, care desigur dispare în „negura vremurilor”…
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026