Casele Bucureștilor (XVI). Arhitecți, ingineri/ de dr. Alexandru Popescu

Arhitecți

Revirimentul economic înregistrat de România la sfârșitul secolului XIX și în prima parte a celui următor a avut ca rezultat și intensificarea activității constructive, ca și afirmarea unei adevărate „școli” în acest domeniu, reprezentată prin personalități de prim rang. În același timp, a fost vorba de crearea unui stil original, „neoromânesc” , inspirat, în bună măsură, din tradiții constructive, dar și racordarea creatoare la stilurile moderne afirmate în primele decenii ale secolului trecut.

Desigur, unii dintre ei au ținut să intre în „memoria orașului” și prin locuințele care le-au aparținut de la un moment dat. Chiar dacă proiectul inițial al acestor imobile nu le-a aparținut întotdeauna, ei au ținut să-și pună amprenta pe structura și aspectul lor prin lucrări de renovare și modernizare.

Din păcate, în afară de Casa Mincu, nu au fost organizate alte „case memoriale”, ceea ce ar fi fost posibil datorită amplitudinii fondului documentar existent la dispoziția Universității de Arhitectură.

– Casa Melik, Str. Spatarului nr. 22 1760

Cea mai veche clădire locuibilă din București care s-a păstrat în forma ei originală. Imobilul păstrează elementele de casă țărănească, compusă din pivniță înaltă și cerdac închis cu geamuri. La începutul secolului XIX ,  casa este cumpărată de negustorul armean, Chevorc Nazaretoglu. Fiul său oferă mai târziu  imobilul drept zestre fiicei sale, Ana, la căsătoria acesteia cu arhitectul Melik care își definitivase studiile la Paris. În România, el este adeptul curentului pașoptist si participă activ la revoluția din 1848. După revoluție este obligat să plece in exil. La întoarcerea în tară, după nouă ani de exil, găsește casa în ruină. După noi lucrări de renovare, va locui aici împreuna cu soția sa. Melik lasă casa prin testament comunității armenești din București, cu mențiunea ca locuința să fie transformată intr-un azil pentru văduvele sărace din comunitate. Azilul funcționează între anii 1921 – 1947. În perioada comunistă, casa este locuită de chiriași, timp în care suferă o degradare considerabilă. În anii 1960, soții Răuț negociază cu statul român donarea unei colecții din operele lui Theodor Pallady pe care îl cunoscuseră la Paris, cu condiția creării unui spațiu corespunzător în casa Melik, astfel încât aceasta devine, din 1994, sediul  Colecției de artă Serafina și Gheorghe Răut – Muzeul Theodor Pallady. Casa se găsește în administrația Muzeului Național de Artă al României.

– Casa arhitect Alexandru Săvulescu,  str. Biserica Amzei nr. 12,  1883-1890

Alexandru Săvulescu (1847-1904), arhitect, unul dintre primii reprezentanți de seamă ai școlii românești de arhitectură modernă. Imobilul este în  stil eclectic cu influente clasiciste.

– Casa arhitect  L. Negresco,  str. Radu Calomfirescu nr. 12, sf. sec. XIX

Leonida Negrescu, unul dintre arhitecții importanți dinainte de Primul Război Mondial. Construită în stil eclectic cu influențe franceze, casa se remarcă prin ancadramentele ferestrelor supradimensionate cu motive vegetale.

– Casa arhitect Ion Mincu, str. Arthur Verona, nr. 19,  sf. sec. XIX – prima jum. sec. XX

Ion Mincu (1852-1912), arhitect, inginer, profesor și deputat român. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscut și ca arhitectură neo-românească, care integrează specificul arhitecturii tradiționale din România. Construită în perioada 1863-1877 de către arhitectul Gaetano Burelli, casa are o concepție unitară, caracteristică arhitecturii rezidențiale bucureștene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Se prezenta inițial sub forma unei clădiri parter în formă de L, cu un corp principal rezervat familiei, de care se lega printr-un coridor un corp secundar de dependințe. În 1890, Ion Mincu achiziționează imobilul de la Burelli și îl remodelează în mai multe etape: reamenajează interioarele, reface fațadele și supraetajează corpul de dependințe. Fațadele primesc cu această ocazie ancadramente noi de uși și ferestre, brâuri și cornișe, modenaturi și pilaștri. Mincu redecorează toate camerele, transformându-le „încetul cu încetul în stilul atât de iubit de dânsul”. În interior, se aflau candelabre de bronz, scoarțe vechi și covoare Karamanlî, tablouri și icoane pe lemn, vitralii și oglinzi cu rame de lemn de paltin sculptate în motive arabe, sofale și jilțuri, lambriuri din stejar și tavane traversate de grinzi, mobilier din nuc și multe alte obiecte prețioase. După moartea arhitectului, construcțiile nu au fost modificate, dar  nici restaurate. În perioada de după 1948, casa a fost locuită de moștenitori și de chiriași. În 2012, au fost finalizate lucrările de restaurare, ceea ce a făcut posibilă amenajarea unui spațiu expozițional, conferințe și manifestări culturale. În momentul de față, casa este sediul Ordinului Arhitecților din România

– Casa arhitect Negresco, str. Radu Calomfirescu nr. 12, sf. sec. XIX,

Henri Negresco (1868-1920), restaurator de origine română, care a fondat, în 1912, Hotelul Negresco din Nisa. Imobil realizat în stil eclectic.

– Casa arh. Paul Smarandescu,  str. Mântuleasa nr. 23,  sf. sec. XIX – înc. XX

Paul Smărăndescu ( 1881-1945), arhitect care s-a distins prin realizarea de clădiri în stil neoromânesc. 

– Casa arhitect Arghir Culina,  str. Cristian Radu, sf. sec. XIX – prima jum. XX

Arghir Culina a fost elev al lui Albert Galleron si Paul Gottereau. Imobilul se distinge prin  balcoanele de piatra, metal si lemn, decorațiile Art Nouveau, capitelurile și mai ales armonia de ansamblu a construcției.

– Casa arhitectului Ion Traianescu, str. Ady Endre, nr. 11 1911

Ioan Traianescu (1875-1964), adept al stilului neoromânesc. Clădirea de tipul vilelor este decorată cu patru medalioane, reprezentându-i pe Rafaello și pe Michelangelo, pe arh. Ion Mincu și pe ing. Ermil Pangrati.

– Casa arhitect  Gh. Simotta, Aleea Dealul Mitropoliei  nr. 15, prima jum. sec. XX

Licențiat în 1916 al Școlii Superioare de Arhitectură din București, profesor al multor generații, Gheorghe Simotta s-a format sub îndrumarea arhitectului Petre Antonescu, cu care a colaborat ulterior. Clădirile realizate după proiectele sale se disting prin o concepție clară, care se referă la volume la decorații.

– Casa Henrieta Delavrancea – Gibory „Casa Studenței”, str. Mihai Eminescu   nr. 149,  1926

Casa a fost realizată după proiectul arhitectei Henrieta [Riri] Delavrancea-Gibory (1894-1987), fiică a scriitorului Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Aici a locuit și sora ei, muziciana Cella Delavrancea.

Ingineri

Același reviriment economic s-a manifestat și în cele mai variate domenii ale științelor și activității tehnice, unele din personalitățile afirmate în această perioadă făcându-se cunoscute chiar peste hotare prin descoperiri și inovații tehnice, de la Henri Coandă la Anghel Saligny. De cele mai multe ori, imobilele care s-au aflat în posesia  acestora au o reală valoare arhitectonică, dar și documentară, deși până în momentul de față nu există nici o casă memorială a reprezentanților proeminenți ai  acestui domeniu.

Mai mult decât atât, deși la un moment dat se luase hotărârea înființării unui Muzeu Henri Coandă, acest proiect nu s-a realizat și pentru că imobilul respectiv a fost obiect de litigiu între diferite ministere și instituții ale statului.

Nu trebuie uitat că una dintre cele mai valoroase instituții de cultură și artă ale Capitalei, Muzeul de Arta Medievală, a fost înființată de inginerul Dumitru Minovici, clădirea și obiectele de artă din interiorul său, unele de mare valoare, fiind destinate vizitării.

Aș vrea să mai amintesc de existența unei „Case Prager”, pe care ar trebui instalată o placă memorială care să amintească de activitatea acestui longeviv inginer constructor care și-a pus „semnătura” pe unele din cele mai importante case ale Bucureștilor.

– Casa Elie Radu, str. Alexandru Donici nr. 40,  1894

Elie Radu (1835-1931),  inginer constructor de poduri și șosele, pedagog și academician. Casa a fost realizată după planurile arhitectului Giulio Magni, arhitect șef al orașului, în 1894. Imobilul a beneficiat și de picturi interioare, o parte dintre ele (medalioane reprezentând anotimpurile) fiind atribuite lui G.Demetrescu Mirea.

– Casa Henri Coanda Bd. Catargiu Lascar nr. 29, sf. sec. XIX – înc. sec. XX

Henri Marie Coandă (1886-1972), inginer, fizician, inventator, academician. Prima reședință a generalului Constantin Coandă. Imobilul a fost realizat după proiectul arhitecților Ernest Doneaud și Gregoire Marc, în stil neoromanic eclectic, cu accente de neorenaștere franceză. Clădirea  a fost încredințată arhitectului Gherardo Bosio (1903-1941) pentru o restructurare. A fost sediul a diferite ambasade. În momentul de față este declarată Casa memorială Henri Coandă.

– Casa Assan, Piata Alexandru Lahovary nr. 9,  1906-1914

Bazil G. Assan (1860-1918), inginer și explorator, primul român care a efectuat o călătorie în jurul Pământului. Clădirea a fost realizată după planurile arhitectul Ion D. Berindey, în stil neoclasic francez. În curtea din spatele imobilului,  se găsește o scară monumentală din piatră. Interiorul este prevăzut cu superbe vitralii, fotolii capitonate în mătase sau tapisate în piele de Cordoba, pereți lambrisați până în tavan. Clădirea a intrat în patrimoniul Academiei Române și din 1945 a devenit Casa Oamenilor de Știință.

– Casa S. Soru, Str. Constantin Daniel nr. 14, 1914-1915

Samuel Soru, inginer,  absolvent al Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București în 1896. Casa este realizată în stil Art Déco.

– Casa ing. Anghel Saligny”, Str. Occidentului nr. 8-10 sec. XX

Anghel I. Saligny (1854-1925), academician, inginer constructor, ministru și pedagog, academician.

– Muzeul de Artă Medievală „Ing. D. Minovici”, str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1, 1940-1942

Întemeietorul acestui muzeu, Dumitru Minovici, a făcut parte dintr-o familie originară din Macedonia sârbească, urmaș al celor trei frați – Mina, Ștefan și Nicolae Minovici, fiecare dintre ei marcând evoluția profesiei pe care și-au ales-o, dar și a Capitalei. Dumitru Minovici (1897-1982) a fost un demn  continuator al tradițiilor profesionale și constructive ale acestei familii. A activat în postul de mare răspundere de director general al companiei „Creditul Minier”. Una dintre marile sale pasiuni a fost aceea de a fonda un muzeu pe care dorea să îl pună la dispoziția concetățenilor săi. Aflată în una din cele mai frumoase zone ale orașului, în apropierea Parcului Herestrău, casa a fost construită de arhitectul italian Enzo Canella, în perioada 1940-1942, special pentru a adăposti colecția adunată de Ligia și Dumitru Minovici. A fost ales stilul englezesc al perioadei Tudor cu ferestrele largi, care permit expunerea optimă a valoroaselor vitralii vechi pe care D. Minovici le-a achiziționat din toată Europa.  Detaliile sunt încorporate în zidăria din cărămidă aparentă. Plafoanele sunt în stil Plantagenet. Sunt de remarcat și elemente din goticul flamand și francez. Interiorul este de asemenea de o deosebită bogăție și varietate. Sunt expuse mobile în stil neoclasic, mobilă Louis XV și în stilul Renașterii. Încăperile sunt decorate cu o tapițerie Aubusson. „Camera Toscană” este mobilată cu piese de mobilier din secolul XV și XVII, tapiserii flamande și tablouri ale unor artiști aparținând școlilor germană și italiană, dintre care atrage atenția portretul lui Cosimo de Medici realizat de Bronzino. Muzeul a fost donat Academiei Române în 1945. Familia a continuat să locuiască în clădire. În imediata apropiere a „Muzeului D. Minovici”, se află clădirea construită de doctorul Nicolae Minovici, realizată în stil neoromânesc, de arhitectul Cristofi Cerchez. Clădirea a adăpostit multă vreme o expoziție de etnografie. Ea a intrat în folclorul bucureștean sub numele de „Vila cu clopoței”.

– Casa Prager,  str. Paris 47,  1931-1932

Emil Prager (1888-1985), renumit inginer constructor din perioada interbelică. S-a făcut remarcat în special datorită inițiativei de a folosi în premieră betonul armat în construcții.

Imobilul a fost proiectat de arhitectul Arghir Culina în Stil Art Deco. Ulterior aici și-au avut sediul o serie de ambasade.

PS: Un cititor al rubricii noastre ne atrage atenția asupra pericolului care ar plana asupra „Casei Nenițescu” aflată pe strada Școalei nr. 8. Ridicat în 1910, imobilul, cu reale calități arhitectonice, a aparținut avocatului Dimitrie S. Nenițescu (1861-1930) și renumitului chimist Costin D. Neni­țescu (1902-1970). La un moment dat, s-au născut o serie de controverse legate de starea imobilului și de faptul că acesta nu se afla pe Lista Monumentelor Istorice, pe această temă, în 2007, fiind realizat și un film TV. La un moment dat moștenitorii săi au vândut casa, iar, în 2010, ea a fost înscrisă în acest document (vezi „Ordinul nr. 2242/2010 privind clasarea în Lista monumentelor istorice, grupa B, a imobilului Casa Nenițescu, din Str. Școalei nr. 8, sectorul 2, București”). Alertați de sesizarea amintită, ne-am deplasat „la fața locului”, unde nu am constatat vreo „agresiune” constructivă, dar și starea sa destul de avansată de degradare (vezi foto). Desigur, răspunderea pentru restaurarea sa revine proprietarilor, iar, în ceea ce privește pericolul declasificării sale, acesta este foarte puțin probabil, dat fiind prevederile stricte care sunt aplicate în ultima vreme în această materie. Totuși, dăm dreptate cititorului nostru în ceea ce privește „starea de veghe” care trebuie să existe asupra viitorului acestei construcții și ne angajăm să sesizăm organele în drept dacă viitorul său va fi periclitat.

Fotografiile de actualitate aparțin autorului