Casele Bucureștilor (XXVII). O conviețuire dificilă/ de dr. Alexandru Popescu

O cronică deschisă

…este orice oraș, ale cărui „șiruri” nu sunt altceva decât casele și locurile care se alătură, se întrepătrund, se suprapun.

Fără a avea vechimea altor capitale europene, Bucureștii au totuși privilegiul de a se alcătui din diferite straturi istorice, de a păstra relicve uneori seculare, de a se fi reînnoit continuu. De fapt este vorba de un proces de evoluție firesc care păstrează proaspăt profilul orașului, dar care totuși presupune și unele riscuri, situații neavenite, anormale.

O coexistență problematică

Una din cele mai importante probleme ale acestui proces, care produc dificultăți edililor Bucureștilor, dar, în primul rând, locuitorilor săi, este aceea a conviețuirii dintre construcții, a caselor vechi cu cele noi, apărute mai ales în ultimele decenii. Concret, este vorba de „alăturarea”, conviețuirea dintre case, unele monumente istorice, și noile construcții mai ales blocurile care au apărut în ultima vreme. Există numeroase situații în care aceste noi construcții sunt plasate  într-o alăturare anormală și ilegală care nu numai că pune în umbră vechile case, care își au și ele dreptul la existență și la un viitor, ci pur și simplu le „umbresc”, le fac aproape să dispară din peisaj.

Concret, este vorba despre blocurile care sunt construite, din considerente materiale, financiare, prea aproape, uneori chiar lipite de casele vechi, ceea ce face foarte dificilă existența locatarilor acestora.

Pe de altă parte, din acest punct de vedere, se constată în numeroase cartiere ale orașului, unele cu o vechime și tradiție apreciabilă, că noile blocuri, cele mai multe cu o înălțime apreciabilă, s-au insinuat între vechile construcții, fără a ține seama de prevederile urbanistice, chiar legile în materie, așa cum vom avea ocazia să o constatăm.

Un caracter eclectic

…l-a avut întotdeauna Bucureștiul,  așa cum au demonstrat-o studii istorice. Acest specific heteroclit i-a marcat profilul și a produs un grad de atractivitate, am spune chiar „farmecul” său, în cursul unei evoluții firești, dar care, în anumite zone ale sale, în ultimii ani s-a desfășurat în mod haotic.

Desigur, nu se pot formula obiecții în ceea ce privește ridicarea noilor construcții, care este firească și necesară pentru dezvoltarea economică și arhitecturală a orașului.  De altfel, asemenea construcții înalte, realizate mai ales în perioada interbelică, și-au găsit un loc firesc în peisajul orașului.

„Anormal” devine acest proces atunci când sunt ignorate în mod abuziv chiar prevederi legale, astfel încât ne alăturăm și noi acelora, specialiști dar mai ales aparținători ai societății civile, care în dese rânduri au tras semnale de alarmă. De altfel, imaginile alăturate justifică elocvent aceste proteste, prezentând exemple de construcții aflate adesea dincolo de prevederile legale.

De aceea, considerăm necesar să (re)amintim unele legi și regulamente referitoare la ridicarea construcțiilor noi și raporturile lor cu imobilele care se află în proximitatea lor.

„Distanța minimă în construcții”

…este o prevedere atât de importantă încât ea a fost introdusă chiar în „Codul civil” actualizat (2015) care la secțiunea 1 („Limite legale”), articolul 612,  prevede: „Orice construcții, lucrări sau plantații se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanța minimă se poate face prin acordul părților exprimat printr-un înscris autentic.”

O altă prevedere de la articolul 615 stipulează: „Este obligatorie păstrarea unei distanțe de cel puțin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparținând proprietarului vecin și fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond. Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanță mai mică de un metru.”

Au fost respectate întotdeauna acest prevederi ? Este o întrebare retorică pentru că situația „de pe teren” demonstrează adesea contrariul.

„Clădiri ilegale”

…pot fi constatate în numeroase zone ale Capitalei și nu numai în zonele sale centrale, care au atras mai mult atenția, ci și într-o serie de cartiere, unde construcția de blocuri noi a fost deosebit de intensă. În ceea ce ne privește ne vom referi la cartiere Bucureștii noi, Dămăroaia și Parcelarea Bazilescu care are statutul de „monument istoric”.

În protestele adresate de locuitorii acestor cartiere autorităților se arată că aici au fost ridicate circa 250 de construcții care nu respectă normele de urbanism în ceea ce privește distanța față de imobilele alăturate. În numeroase cazuri autoritățile confirmă neregulile, dar spun că de vină sunt constructorii care nu au respectat autorizațiile și… cam atât, căci, de fapt, marea majoritate a proceselor în care sunt reclamate aceste nereguli au fost pierdute de cetățenii ale căror drepturi au fost lezate.

Și ca să ne referim la asemenea situații la nivel de capitală, Inspectoratul de Stat în Construcții a făcut cunoscut că au fost descoperite 600 de clădiri ilegale în București în ultimii 3 ani. De cele mai multe ori aceste cazuri se referă la „blocurile lipite de case”.

„Regimul de înălțime”

…este de asemenea un aspect care, în mod normal, cunoaște reglementări legale cuprinse în Proiectul de Autorizare a Construcției (PAC). Acesta trebuie să fie direct proporțional cu distanța fată de construcțiile alăturate. În zonele aglomerate, distanța legală dintre construcții este de minimum 4 metri. Această distanță este necesară pentru a asigura spațiul privat al locuitorilor, iar înălțimea acestora nu trebuie să umbrească construcțiile alăturate.

În general clădirile dintr-o anumită zonă trebuie sa aibă un regim de înălțime apropiat, însă sunt cazuri în care se fac excepții. Înălțimea unei clădiri poate fi mai mare decât a celor vecine doar dacă ultimul sau ultimele etaje sunt retrase, iar strada păstrează nivelul de înălțime. 

De fapt, și aceste prevederi referitoare la înălțimea clădirilor în cazul ridicării unor noi construcții nu au fost respectate întotdeauna, iar câteva din ilustrațiile alăturate demonstrează această afirmație, situație de altfel cunoscută și contestată de numeroși locuitori ai Capitalei.

„Planul Integrat de Dezvoltare Urbană”

Nu numai distanța dintre clădiri și înălțimea lor constituie o problemă pentru edilii Bucureștilor, ci și aceea legată de aspectul general, structura orașului.

În 2012, a fost formulat un „Proiect privind  inventarierea caselor de patrimoniu din unele zone (Dorobanți, Pitar Moș și Vasile Conta).

Pe plan general această preocupare și-a găsit în parte concretizarea în  „Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU)” adoptat de Consiliului General al Municipiului București. Deocamdată, acest document se referă la  „Zona Centrală” și prevede „punerea în valoare a caracterului eclectic al centrului Bucureștiului ca marcă identitară a orașului; reintegrarea zonelor destructurate ale centrului Bucureștiului” în anii 1980. De asemenea, se are în vedere „Regenerarea cartierelor tradiționale degradate”.

Unele dintre aceste prevederi se regăsesc de altfel și „Legea urbanismului” (2013) care are drept scop „Gestionarea spațială a teritoriului”, urmărind „să  asigure indivizilor și colectivităților dreptul de folosire echitabilă și responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului, condiții de locuire adecvate, calitatea arhitecturii, protejarea identității arhitecturale, urbanistice și culturale a localităților.”

…Nu ne rămâne decât să sperăm în continuare că aceste prevederi vor fi aplicate și aceasta nu numai în zonele centrale ale orașului, ci în întregul său pentru ca astfel Bucureștii să se dezvolte armonios, drept pe care și l-a câștigat într-o existență seculară și într-o perspectivă îndreptățită de valoarea sa arhitectonică, dar și spirituală.