Casele egumenesti ale Manastirii Sfanta Ecaterina

Ascunsa oarecum privirii de fostul Palat Balacianu de pe Calea Serban Voda si de impunatoarea cladire a fostului Institut pentru invatatura poporului roman, ori Institutul Teologic, exista o biserica strans legata de istoria Bucurestilor.

Are o varsta venerabila, depasind o jumatate de mileniu, fiind ridicata si inzestrata cu mosii de banul Ivasco Golescu, mort in anul 1584, cum indica piatra de mormant de la Manastirea Bistrita din Moldova.
Ar mai fi de adaugat ca acest prim ctitor a inchinat-o Manastirii Sf. Ecaterina, construita de imparatul Justinian la poalele Muntelui Sinai. Arsa de Sinan Pasa, a fost reparata de Pana Vistiernicul, al doilea ctitor si de doamna Ecaterina Ipsilanti, care a dotat-o si cu un han pentru suplimentarea veniturilor.
Revenind la ctitoria banului Ivasco, este de precizat ca biserica era inconjurata de cateva case, pentru calugari si robii tigani.
Stilul arhitectonic – pastrat in ciuda numeroaselor reparatii – era din zona Argesului si Muscelului, cum se poate remarca si in aceasta fotografie din colectia Cerkez, martor al reparatiei generale din 1899 si care se va prelungi, din lipsa fondurilor, pana in preajma Primului Razboi Mondial. Casele egumenesti aveau sase chilii si o sala de mese, de unde se deduce ca acolo se afla o comunitate monahala redusa.
In perioada interbelica, tentatia modernizarii a atins si ce mai ramasese din vechea manastire, cladirile, pe langa care am trecut vreme de doua decenii, facand de nerecunoscut “stilul” inceputurilor.