Casele vieților scriitorilor/ de Ziarul de duminică
Cei mai mulți purtăm în noi casele în care am trăit, mai ales casa ori casele copilăriei. Dar nu numai. Pentru că fiecare are povestea sau poveștile ei, fără de care nu suntem, sau nu suntem întregi. Iată de ce considerăm această carte apărută la Editura Humanitas*) un eveniment editorial. Ne poartă prin casele câtorva scriitori pe care, văzându-i în viața orașului și mai ales citindu-i, credem c…
Cei mai mulți purtăm în noi casele în care am trăit, mai ales casa ori casele copilăriei. Dar nu numai. Pentru că fiecare are povestea sau poveștile ei, fără de care nu suntem, sau nu suntem întregi. Iată de ce considerăm această carte apărută la Editura Humanitas*) un eveniment editorial. Ne poartă prin casele câtorva scriitori pe care, văzându-i în viața orașului și mai ales citindu-i, credem că-i cunoaștem.
S-o urmărim pe prefațatoarea Ioana Pârvuelscu, ea însăși scriitoare, cum ne explică:
Pentru scriitor, compunerea unei cărți seamănă adesea cu construirea unei case: face un proiect, apoi caută materialele de construcție potrivite – între care și personajele – și se apucă de lucru. Casele vieților noastre e o carte care a fost inițiată și proiectată de o arhitectă. Numele ei ar trebui să fie trecut, ca odinioară, pe zidul construcției, lângă ușa de intrare: arh. Gabriela Tabacu.
Invitații ei, prozatori, eseiști, traducători, critici de artă și critici literari, i-au devenit concitadini în acest oraș nou, cu amintiri vechi. Casele lor se așază în carte în ordinea alfabetică a prenumelor autorilor: Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță. Există și legături neașteptate între casele de pe străzile interioare ale acestei cărți, pe care cititorul atent le va descoperi singur. Să semnalăm totuși măcar una. Mica stradă Caimatei din centrul Bucureștiului leagă trei autori: pe Antoaneta Ralian, care a locuit pe ea o vreme, pe Adriana Bittel, care mai locuiește și azi acolo, și pe Horia-Roman Patapievici.
Privită din toate perspectivele istoriei mari și mici, casa din această carte se schimbă și se metamorfozează necontenit: o vezi cum crește sub ochii tăi, e făcută de bunici, e proprietatea familiei, e o biată cameră cu chirie, schimbată pe alta, e casa ta, cumpărată după multe sacrificii, un imobil „la comun”, un conac, are „ganguri secrete”, e doar o sursă de spaime, o „cutie de chibrituri”, un loc gălăgios, apăsător, liniștitor, unul amuzant, în care se adună unchi, mătuși, părinți și copii, e un imobil care strânge laolaltă familii necunoscute, nepotrivite una cu alta, e casă-casă, solidă, scade în căscioară de chirpici, crește într-o oribilă „cutie cu pereți” numită bloc, scade iar într-un mic bloc modernist interbelic care privilegiază „aspectul sănătos al liniei simple”, are trepte de marmură neagră și mesteceni, are balcon, se deschide cu un cerdac, se luminează în amintire ca „icoană”, e numai reverie și dorință, are grădină sau curte, n-are noroc, are noroc, e, până la urmă, „cochilia” pe care o purtăm în spate toată viața. Și nici o casă nu e întreagă dacă în arhitectura ei nu intră și o poveste – aceasta e probabil ideea pe care e construită cartea.
*) Casele vieților noastre – Editura Humanitas, prefață de Ioana Pârvulescu
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026