Casuta de acasa

Adriana e doctor la Roma. A terminat sefa de promotie la Cluj, a mai facut inca o data facultatea in capitala Italiei, a suferit, s-a zbatut enorm, a reusit. La 20 de kilometri de Roma, are o casa frumoasa, eleganta, desenata si construita de ea.

O vila cu o peluza imensa si un teren inverzit, pe care acum cativa ani a pus, intr-un colt, o casuta de lemn adusa din Harghita. Langa constructia italieneasca, undeva inspre nord, vezi casa cu pridvor si muscate si, in spatele ei, rasaduri de toate felurile, o mica gradina de zarzavat si, fireste, un tei. Adriana nu este o nostalgica, n-are puseuri nationaliste, e un om modern, cetatean al Europei unite si pe cale sa se tot largeasca. Este o fata din Orastie care a luat toate examenele vietii cu brio si care nu mai trebuie sa demonstreze nimic. Si-a luat casuta din lemn de drag, tot de drag si-a facut o pivnicioara in pamant, unde tine muraturi si palinca. Dupa douazeci de ani de stat in Italia, cei mai multi prieteni ai ei sunt medici italieni, care vin cu placere la ea, si in casa cea mare, si-n casuta de lemn.

De ce scriu toate astea? Pentru ca in ultima vreme cuvantul “acasa” este din ce in ce mai golit de substanta, mai abstract si, culmea, mai greu de localizat. Dau sa-mi regasesc prietenii si colegii si mai toti sunt in alta parte. La casa de la munte, la vila de la Snagov, la cea de la Vama Veche. Numerele de telefon s-au schimbat, nu mai am nici un reper. Cu cat au mai multe case, cu atat mai greu ii gasesti acasa.

Se construieste mult, uneori elegant, de cele mai multe ori cu opulenta mitocaneasca. Acasa este peste tot si nicaieri.

Poate ca acasa este casa in care te-ai nascut. Sau casa in care ti s-a nascut copilul. Cine stie… Eu stiu doar ca am pierdut succesiv aceste repere fara sa fi fost in stare sa-mi construiesc altele. Poate ca asa trebuie sa fie in lumea globalizata, poate ca nu e cazul sa te indragostesti de un loc anume, cu umbrele si luminile lui, cu mirosurile de Paste si de Craciun, cu intamplarile irepetabile.

M-as duce acasa. Acasa, unde? Poate undeva in copilarie, intr-un loc in care am fost fericita. Si locul asta nu poate fi nici la Snagov, nici la Breaza, nici la Vama Veche. Sunt alte vami de trecut si simti ca nu mai ai putere. Te zbati ca nebunul sa construiesti colo si colo, ca si cand ai vrea sa tot ocupi pozitii pe o invizibila si inutila tabla de sah. Si pe nici una dintre constructiile astea nu poti pune o placuta pe care sa scrii “acasa”. Pentru ca acasa nu e in alt loc ci in alt timp. Un timp pierdut, de care imi aduce aminte, nu stiu de ce, casuta din lemn a Adrianei.