Versiunea completă
Profesii

Cât câștigă lunar Ioana Băsescu

Pe lângă garanțiile legate de valoarea terenului din Nana și de veniturile din ultimii ani ale Ioanei Băsescu, prezentate la obținerea creditului de 1 milion de euro de la CEC, președintele Traian Băsescu a admis astăzi că și numele de pe dosar a avut greutate în luarea deciziei.

Anca SIMINA · 12 decembrie 2013 · 1 min de citit

Pe lângă garanțiile legate de valoarea terenului din Nana și de veniturile din ultimii ani ale Ioanei Băsescu, prezentate la obținerea creditului de 1 milion de euro de la CEC, președintele Traian Băsescu a admis astăzi că și numele de pe dosar a avut greutate în luarea deciziei. “Poate și faptul că o cheamă Băsescu. Au spus n-o să ne lase un fost sau actual președinte să nu-și plătească creditul”, a răspus el, întrebat într-un interviu acordat Adevărul dacă nu și faptul că o chemă Băsescu i-a facilitat fiicei sale exceptarea de la regulile curente ale băncii de stat.

La momentul în care i s-a acordat creditul, stabilindu-se și gradul de îndatorare, fiica președintelui avea, potrivit scandențarului publicat de Ioana Băsescu, o rată lunară de 30.266 de lei. Un calcul estimativ arată că veniturile sale lunare, ca notar publicm sunt de aproximativ 60.000 de lei. Din spusele președintelui, câștigurile fiicei sale cele mari au fost constante în ultimii doi ani, ceea ce a și permis acordarea creditului peste plafonul uzual pentru persoane fizice. “Mie nu mi l-a dat CEC-ul. Singura garanție solidă au fost veniturile (Ioanei Băsescu, n.red.) pe ultimii doi ani care au arătat un nivel de venit”, a susținut șeful statului fără a avansa în mod direct cifrele.

Citiți continuarea pe www.gandul.info

Citește și