Cât de bogat este Tim Cook, noul CEO al Apple
Fostul director de operațiuni al Apple, Timothy D. Cook, și-a crescut averea în mod spectaculos începând de vineri, când compania a anunțat că îi oferă un pachet de 1 milion de acțiuni Apple, în valoare de 383,6 milioane de dolari,…
Fostul director de operațiuni al Apple, Timothy D. Cook, și-a crescut averea în mod spectaculos începând de vineri, când compania a anunțat că îi oferă un pachet de 1 milion de acțiuni Apple, în valoare de 383,6 milioane de dolari, conform cotațiilor de la închiderea de vineri a burselor.
Cook își va putea vinde însă cu profit acțiunile numai dacă rămâne să lucreze la Apple în următorul deceniu, precizează CNN Money: compania a precizat că noul director executiv va avea acces la jumătate din acțiuni abia în 24 august 2016, iar la restul în 24 august 2021.
Conform legii, înainte de data fixată de companie, beneficiarii unor astfel de pachete de acțiuni oferite de companie nu le pot vinde cu profit: dacă până atunci angajatul (executivul) pleacă din companie, atunci aceasta are automat dreptul de răscumpărare a pachetului de acțiuni la același preț din momentul când pachetul i-a fost oferit angajatului. Intrarea în posesia acțiunilor, în schimb, înseamnă că beneficiarul le poate vinde cu profit.
Potrivit revistei Fortune, Tim Cook a vândut, de pildă, 300.000 de acțiuni la 26 martie 2010, la o zi după ce a expirat perioada de restricție fixată de companie pentru pachetul respectiv, realizând un câștig brut de 68,8 milioane de dolari. Pachetul valora 72,01 dolari pe acțiune când i-a fost acordat lui Cook, care l-a vândut la un preț de 230 de dolari pe acțiune. Vedeti cat de bogat este Tim Cook pe www.businessmagazin.ro.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026