Versiunea completă
Info

Cât de deschiși sunt studenții din ziua de azi când vine vorba de investiții?

Tinerii de azi pun bani deoparte nu doar pentru a economisi, ci și pentru a-i face să lucreze pentru ei. De la aplicații de trading pe telefon până la fonduri de investiții accesibile, totul e la câteva click-uri distanță. Iată…

Robert Manea · 2 septembrie 2025 · 2 min de citit

Tinerii de azi pun bani deoparte nu doar pentru a economisi, ci și pentru a-i face să lucreze pentru ei. De la aplicații de trading pe telefon până la fonduri de investiții accesibile, totul e la câteva click-uri distanță. Iată ce spune Radu Ciobanu, profesor la ASE, despre tinerii pe care îi pregătește astăzi.

„Această generație de studenți e mult mai dinamică atunci când vine vorba de investiții. Își doresc să facă investiții, alocă bani pentru asta, dar sunt atrași de profituri instante, chiar dacă își asumă riscuri mari, profituri care de multe ori nu apar. Față de generațiile trecute de studenți, cei din ziua de azi sunt mult mai deschiși către investiții. E mult mai simplu să investească astăzi. Au foarte multe facilități în a investi prin aplicațiile de trading pe telefon. Atunci când te decizi să investești pe orice aplicație, care este de fapt un broker, trebuie să te uiți unde este reglementat acel broker. Asta înseamnă o siguranță a banilor investiți”, a detaliat profesorul.

În cel mai recent episod al emisiunii ZF Ce faci cu banii tăi, un proiect sub umbrela FIT – Finanțe pe înțelesul tuturor, programul de educație al Băncii Transilvania, profesorul Radu Ciobanu și Teodor Miron, student la master în cadrul ASE, au vorbit, pe înțelesul tău, despre bani, educație financiară și investiții.

Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanțe pe înțelesul tuturor, programul de educație al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT – Finanțe pe Înțelesul Tuturor, un program național de educație financiară prin care își propune să construiască pentru generațiile Alpha, Z și Y o bază solidă în ceea ce privește gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT și susținut de BT, întrebări concrete și simple din sfera educației financiare vor deveni teme de discuție care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

Citește și