Cât de mare poate fi un muzeu al copilăriei?

“În Evul Mediu european, copilăria se sfârșea la vârsta de 10 ani, iar pe la 13 ani, fetele erau gata de măritiș. În alte colțuri ale lumii, de cum lăsau din mână jucăriile, băieții din familiile domnitoare puteau primi răspunderea destinului unei țări întregi. Așadar, în culturi și epoci diferite, copilăria a fost și ea diferit percepută și definită, dovedindu-se un concept cu granițe și înțelesuri schimbătoare. deea proiectului nostru s-a născut tocmai din dorința de a așeza în context european manifestarea acestor diferențe și totodată, de a marca percepția lor și atitudinile pe care le generează.”

Expoziția “Childhood. Remains and Heritage / Copilăria. Rămășițe și patrimoniu” va fi itinerată de Institutul Cultural Român și Muzeul Național al Țăranului Român, în perioada iunie 2012 – martie 2013, la Londra, Paris, Madrid, Varșovia, Roma, Stockholm și Lębork (Polonia). Organizată în cadrul proiectului european omonim, finanțat prin programul Cultura 2007-2013, expoziția cuprinde un melanj inedit de obiecte, haine, povești și jocuri. Proiectul european Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămășițe și patrimoniu este coordonat de Muzeul Național al Țăranului Român în colaborare cu Institutul Cultural Român, Asociația Artees (Franța) și Muzeul Lębork (Polonia), beneficiind de sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din România.

Proiectul își propune să ofere “ocazia rară de a urmări și a participa (cu idei, obiecte și povești) la realizarea unui muzeu virtual al copilăriei. Muzeul va prezenta nu numai tradițiile rurale, dar și pe cele urbane, nu numai trecutul îndepărtat, ci și pe cel recent, precum și prezentul în plină schimbare, cu scopul de a pune în valoare atât diferențele locale, cât și percepția comună în timp și spațiu asupra copilăriei” – spune Ioana Popescu, coordonatoarea proiectului european Childhood. Remains and Heritage, Director Cercetare MNȚR.

Cea mai mare provocare va fi, deci, realizarea unui muzeu atotcuprinzător al copilăriei, fie el și virtual, dacă ne gândim că cele mai multe instituții europene cu profil similar se concentrează doar asupra unor capitole atent circumscrise ale temei, cum ar fi jocurile și jucăriile, inventarul de obiecte casnice etc. Ceea ce își doresc organizatorii și partenerii implicați este o largă cuprindere, din care să nu lipsească documentarea unor probleme cum ar fi numele copilului, educația, sărbătorile, textele orale destinate lor, ca și cele create de ei, bolile și vindecările, hainele și hrana, alături de jocurile și jucăriile tradiționale, sau de dezbaterile contemporane asupra tuturor acestor capitole.

“Cât de mare poate fi un muzeu al copilăriei? Poate să încapă într-un buzunar, să ajungă până la nori, să taie lumea în două, să intre într-o poveste, să îl agăți pe umeraș sau să fie șoptit în limba papelka, să spunem. Un lucru e sigur, toți purtăm cu noi un muzeu al copilăriei, mereu cu ușile deschise, de la povestea ursitoarelor până la îngerii cu aripile tăiate.” (Lila Passima, curatoare)