Cât durează efectul unui premiu literar?/ de Daniel Nicolescu

Între 2004 și 2008, Herta Müller a vândut în Franța mai puțin
de 20 volume pe an (potrivit Institutului de Marketing GfK). Volume
cumpărate, probabil, de rude, prieteni sau români expați, exagerat
de nostalgici. După ce a luat Nobelul pentru literatură, efectul
premiului a făcut-o să atingă 46.500 de exemplare la sfârșitul lui
2009 și 15.620 între ianuarie și septembrie 2010. Nu am la
dispoziție o statistică pentru fenomenul vânzărilor Hertei Müller
în România, însă diferențele (înainte și după Nobel) sunt,
probabil, la fel de stridente. “Animalul inimii”, scos în 2006, a
avut vânzări modeste, dar, după 2009, cărțile autoarei s-au
instalat în vârful topurilor de vânzări comunicate public de
majoritatea lanțurilor de librării autohtone, de la Diverta la
Humanitas.

Premiile literare sunt, fără doar și poate, o extraordinară
mașină de vânzări. Motoarele lor au desigur capacitate cilindrică
diferită și antrenează efecte cuantificabile. Există premii care
vând o carte (cele care recompensează o operă individuală, de tip
Booker sau Goncourt), sau care vând un autor (de tip Nobel), premii
ce vând peste hotarele țării în care sunt acordate sau doar
înlăuntrul lor. La noi, premiile autohtone conferă prestigiu în
breaslă, uneori aduc, pe lângă coronița de lauri, și bani
autorului, dar nu produc niciodată vânzări spectaculoase.
Potrivit unei anchete publicate în “Le Figaro littéraire” (din
5 noiembrie a.c.), în Franța, premiul care vinde cele mai multe
exemplare dintr-o carte este Goncourt – 400.000 de bucăți. E vorba
de absorbția națională a cărții, fără să punem la socoteală
traducerile ulterioare. Eticheta roșie cu Goncourt îngăduie cărții
premiate să pătrundă în hypermarketuri și să aibă o difuzare
glorioasă în toate marile lanțuri de librării. Decernat cu o lună
și jumătate înainte de Crăciun, premiul are două vârfuri de
vânzare: în primele zile după anunțare, se reped la rafturi
amatorii de literatură și curioșii, apoi cumpărătorii de toată
mâna, care pregătesc cadourile de Crăciun. “Pentru o mare parte
dintre cumpărători, Goncourt este cadoul-refugiu. Dacă trebuie
cumpărată o carte pentru un unchi, pentru o bunică, aceasta e cea
mai potrivită. Nu contează titlul sau subiectul, banderola pe care
scrie Goncourt e suficientă”, declară directoarea lanțului de
magazine Fnac, Laurence Deschamps. E un alt fel de a spune că
francezii au încredere, aproape totală, în competența juriilor
literare profesioniste, dar și în probitatea și preocuparea pentru
valoare a juriilor de cititori neprofesioniști, ca în cazul “Elle”,
Inter și “Goncourt des lycéens”.
Renaudot vinde de două ori mai puțin decât Goncourt, adică
aproximativ 220.000 de exemplare. Pe locul trei e Femina, cu
155.000 de unități. Urmează, în ordine, “Le Goncourt des lycéens”,
125.000 de exemplare, Premiul cititoarelor revistei “Elle”, cu
120.000, Interallié, 95.000, Premiul cărții Inter, 60.000, Premiul
librarilor, 55.000, Premiul Fnac, 50.000, și Médicis, cu 42.000 de
exemplare.
Interesant e că modelul Goncourt funcționează pentru aproape
toate premiile toamnei literare: efectul e garantat până la
Crăciun, cu două vârfuri. “Apoi, declară aceeași Laurence
Deschamps, urmează o cădere evidentă. Noile apariții din ianuarie
relansează jocul vânzărilor, apoi fenomenul recapătă consistență în
luna mai, odată cu Premiile Elle și Inter”.
Prin urmare, dacă dragostea, la oameni, durează trei ani
(Beigbeder), dragostea acelorași pentru o carte, sub lumina unui
premiu, se zbenguie doar pe spațiul a șase săptămâni (GfK). Ceea
ce, în condițiile invaziei informaționale din zilele noastre, a
diversificării aiuritoare a ofertelor de entertainment, nu e rău
deloc.

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității
București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză.
Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la
Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară,
cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale,
începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații
din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de
interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul
de Duminică.