Versiunea completă
Eveniment

Cât îți ia să îți faci PFA în Marea Britanie? Un minut

Ziarul Financiar continuă campania „Debirocratizați economia“, prezentând astăzi modelul britanic de deschidere a unei PFA, unde totul se rezolvă rapid, versus modelul românesc unde birocrația din instituțiile publice și lipsa coerenței legislative fac din acest demers o luptă birocratică.

Livadariu Andreea · 20 aprilie 2011 · 4 min de citit

Cea mai simplă formă sub care se poate deschide o mică afacere în Marea Britanie, echivalentul persoanei fizice autorizate (PFA) din România, este “self employed indi­vidual” și trebuie completat un singur formular, care poate fi depus online pe site-ul agenției de evidență fiscală din Marea Britanie, care se numește HMRC (Her Majesty’s Revenue and Customs), www.hmrc.gov.uk. Mai mult, dacă profiturile obți­nute din afacere nu depă­șesc 5.000 de lire, nu plătiți nicio contribuție la stat.

Spre deosebire de pro­cedura complicată din Ro­mânia, unde pentru a deschide o PFA sunt nece­sare câteva zile deoarece se depune un dosar cu cel puțin opt do­cumente la Registrul Co­merțului, în Marea Britanie, tocmai pentru că “self employed indivi­dual” este forma cea mai simplă de a avea o afacere pe cont pro­priu, este necesară comple­tarea unui singur formular, care poate fi depus online sau la sediul HMRC (pen­tru evidență fiscală). După aceea se poate începe acti­vitatea, întrucât nu este necesară și înre­gistrarea la Companies House (cores­pondentul Registrului Comerțului de la noi). Pentru cetă­țenii români și bulgari, mai este necesară obținerea permisului de muncă (cartea galbenă).

Autoritățile engleze sunt foarte atente când vine vorba de plătit taxe către stat, astfel încât colectarea acestora se face într-un mod foarte simplu. O persoană care desfășoară activități economice pe cont propriu în Marea Britanie va plăti taxe pe venit și taxe pentru asigurări sociale, pe baza unor declarații prealabile care se depun pe site-ul insti­tuției. Totodată, calendarul fiscal pentru un om de afaceri din Marea Britanie, indiferent de forma sub care și-a dez­voltat afacerea (pe cont propriu, societate cu răspundere limitată – LTD, franciză și altele) este foarte clar: până cel mai târziu în 5 aprilie (încheierea anului fiscal) se depun declarațiile de venit pentru anul precedent, până la 31 octombrie se anunță valoarea taxelor ce trebuie plătite, iar până la 31 ianuarie anul următor trebuie achitate taxele de către contribuabili (plata se poate face online).

Nicio taxă către stat la profit mai mic de 5.000 de lire

În România, o persoană fizică autorizată trebuie să plătească taxa pe profit (16%), contribuții de sănătate (5,5%) și cele de pensii (31%), dar trebuie să fie atentă și la schimbările legislative. În vara anului 2010, la o distanță de numai trei luni au fost adoptate două acte normative care au vizat direct Codul fiscal: OUG 58/2010 (adoptată în luna iunie) și OUG 82/2010 (adoptată în luna sep­tem­brie), ambele pentru modificarea aceleiași Legii 571/2003 privind Codul fiscal. În Marea Britanie, se aplică o taxă de 30% pe profit, o taxă care face parte din clasa a 2-a de contribuții (se stabilește anual, în acest an fiind de aproximativ 10 lire pe lună), iar dacă profitul depășește 73.000 de lire (83.400 euro), se va aplica și TVA de 20%.

În cazul în care câș­ti­gurile unei persoane care desfășoară activități pe cont propriu sunt sub pla­fonul stabilit anual de stat – de exemplu în acest an plafonul este de 5.075 de lire (5.800 de euro) – nu se plătesc taxe. Pentru a fi scutiți de taxe, cei care se încadrează sub limita de venituri trebuie doar să depună un formular la HMRC prin care arată că au obținut câștiguri sub acest plafon.

În România, chinul deschiderii unei PFA trebuie su­portat atât pentru înregistrarea în Registrul Comerțului, cât și după, pe tot parcursul activității ca persoană fizică auto­rizată: imediat după obținerea certificatului de înregistrare în Registrul Comerțului (care presupune șase cozi la ghișee și opt acte), mai sunt necesare o serie de drumuri la Casa Națională de Pensii, Casa Națională de Sănătate și Administrația Financiară, pentru depunerea unor de­clarații. În Marea Britanie, aceeași instituție (HMRC) înre­gistrează afacerea pe cont propriu și colectează taxele.

Fără taxe la stat

În cazul în care câștigurile unei PFA din Marea Britanie sunt sub plafonul stabilit anual, nu va plăti taxe către stat. În acest an plafonul este de 5.075 de lire (5.800 de euro), dar pentru a fi scutit de taxe trebuie să depună o declarație pe site-ul administrației financiare.

Citește și