Versiunea completă
Companii

Cât profit scoate Coca-Cola dintr-o sticlă de suc?

O mie de litri vânduți i-a adus anul trecut producătorului local al Coca-Cola un profit de circa 41 de euro, potrivit datelor din rapoartele Coca-Cola Hellenic și din bilanțul depus la Registrul Comerțului.

Mihaela Popescu · 29 iunie 2010 · 1 min de citit

O mie de litri vânduți i-a adus anul trecut producătorului local al Coca-Cola un profit de circa 41 de euro, potrivit datelor din rapoartele Coca-Cola Hellenic și din bilanțul depus la Registrul Comerțului.

Un calcul simplu arată astfel că la o sticlă de 2 litri – cel mai vândut ambalaj al companiei – îmbuteliatorul a scos, în medie, un profit de 8 cenți sau 0,34 de lei.

În general, ambalajele din PET de 2 litri aduc producătorilor de sucuri profituri mai mici pe un litru, comparativ cu produsele îmbuteliate la sticle (de 0,33 l sau 1 l).

Prețurile la raft în magazine pentru o Coca-Cola sau o Fanta la 2 litri au variat anul trecut între 3,8 lei (0,9 euro) și 7 lei (1,6 euro).

Coca-Cola HBC România este cel mai mare jucător pe piața locală a băuturilor non-alcoolice, estimată la circa un miliard de euro.

Compania a realizat în 2009 o cifră de afaceri de 440 mil. euro, având o cotă de piață de 49% pe segmentul sucurilor cu bule (carbogazoase).

Citește și