Cătălin Chelu după achiziția Argus Constanța: Nu mai avem mult până ce ne facem un mic SIF
Cătălin Chelu, unul dintre cei mai importanți investitori de pe bursă, și-a trecut în portofoliu la finele săptămânii trecute un pachet de circa 33% din acțiunile Argus Constanța (UARG) și spune că va continua seria de achiziții din ultima perioadă pe măsură ce-și diminuează participațiile la SIF-uri, construindu-și astfel propriul portofoliu de companii.
Cătălin Chelu, unul dintre cei mai importanți investitori de pe bursă, și-a trecut în portofoliu la finele săptămânii trecute un pachet de circa 33% din acțiunile Argus Constanța (UARG) și spune că va continua seria de achiziții din ultima perioadă pe măsură ce-și diminuează participațiile la SIF-uri, construindu-și astfel propriul portofoliu de companii.
Omul de afaceri din Galați este deja la a cincea achiziție anul acesta, precedenta având loc la finele lunii trecute când a cumpărat un pachet de 46,5% din acțiunile producătorului de abrazivi Carbochim Cluj (CBC) pentru câteva milioane de euro.
Chelu a luat prin surprindere investitorii de la bursă devenind peste noapte principalul acționar al Argus, care este unul dintre cei mai mari producători locali de uleiuri vegetale, în schimbul sumei de peste 38 mil. lei (8,9 mil. euro), aceasta fiind cea mai mare investiție a sa de până acum.
“Nu mai avem mult până la un mic SIF care să concureze de la egal la egal cu SIF-urile. Noi am încercat să facem lucruri bune la companiile unde am ajuns și dorim performanță. Cheltuielile SIF-urilor cu salariile și alte cheltuieli de administrare sunt exagerat de mari în raport cu activitatea acestora. Încerc să-mi diminuez participațiile pe SIF-uri”, a declarat Cătălin Chelu.
Omul de afaceri a mai cumpărat anul acesta pachete semnificative de acțiuni la producătorul de vase emailate și șeminee Ves Sighișoara (VESY), la producătorul de obiecte ceramice Faimar Baia Mare (FMAR) și producătorul de încălțăminte Aurora Târgu-Frumos (AUR). Anul trecut el a achiziționat producătorul de aspiratoare electrice Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS) și producătorul de lactate Natura Târgoviște (INBO), plătind pentru ambele companii peste șase mil. euro.
“Argus este o activitate alimentară profitabilă, cu o evoluție bună și constantă în ultimii ani. Compania are personal puțin și un raport cifră de afaceri la număr de personal foarte bun. Sigur că dorim să ne impunem în conducere. În ceea ce privește conducerea executivă cred că cei de acolo și-au făcut treaba foarte bine. Poate vom aduce puțin aer proaspăt în sensul de eficientizare și diminuare a cheltuielilor și idei noi legate de activitatea de desfacere”, a declarat Cătălin Chelu.
SIF Oltenia (SIF5), care deținea înainte 22% din acțiunile
Argus, a răspuns la cumpărările realizate de Cătălin Chelu
achiziționând de pe piață circa 5% din acțiuni și deține în prezent
circa 27% din companie. Un alt acționar important este SIF
Banat-Crișana (SIF1), cu un pachet de 5% din acțiuni.
Dacă în anii trecuți Cătălin Chelu se afla în relații bune cu conducerea SIF Oltenia, de la care a achiziționat producătorul de componente auto Altur Slatina (ALT) și producătorii de lactate Lacta Giurgiu (INEM) și Lactate Natura Târgoviște (INBO), în ultima vreme relațiile cu managerii SIF-urilor s-au răcit.
Chelu și SIF Oltenia s-ar putea bate în continuare pentru controlul Argus, care este una dintre cele mai “vânate” acțiuni de pe RASDAQ tocmai pentru că niciun acționar nu deține un pachet majoritar.
Principalul vânzător de acțiuni Argus a fost Vasile Leu, președintele companiei, care și-a lichidat participația de 11,3% din acțiuni și a încasat trei mil. euro. Leu s-a retras anul trecut de la șefia Argus Constanța după ce a condus timp de 20 de ani compania lăsându-i locul fiului său, Mircea Theodor Leu.
Odată cu achiziția Argus, Chelu a cumpărat practic și Comcereal Tulcea (CTUL), în condițiile în care producătorul de uleiuri vegetale deține o participație de 66,75% din Comcereal Tulcea, care este unul dintre principalii furnizori ai Argus.
La ultimul preț din piață, compania din domeniul agricol are o capitalizare de 3,9 mil. euro.
“Dacă mai apar oportunități în piață vom converti din acțiuni SIF prin vânzare pentru a strânge resursele financiare necesare. M-am gândit și la ideea de a lista o companie pe bursă cu toate participațiile achiziționate, dar este un gând foarte îndepărtat mai ales că CNVM-ul impune atât de multe restricții. Sunt de părere că CNVM pune prea multe bețe în roate investitorilor mari pentru a apăra interesele micilor investitori și din această cauză nu ajută la dezvoltarea pieței. Investitorii importanți de la bursă sunt supuși la foarte multe presiuni și obstacole”, a precizat Cătălin Chelu.
El a investit din octombrie 2010 și până în prezent peste 18 mil. euro, pentru a deveni acționar semnificativ în șapte companii de pe bursă, și deși a fost sancționat de mai multe ori de către CNVM nu a derulat ofertă publică de preluare la niciuna dintre societățile achiziționate.
Legea pieței de capital prevede ca în cazul în care un investitor sau un grup de investitori ajunge să dețină un pachet de control de peste 33% din acțiuni trebuie să deruleze ofertă publică pentru achiziția restului de titluri de la ceilalți acționari.
-
Ediția 16 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 15 noiembrie 2026
-
Când timpul investit în tine nu mai este timp pierdutCe faci cu banii tăi? · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026