Cateva poncife

Ma gandeam cat de nedrepte sunt uneori etichetarile pripite si cat de usor se transforma ele in adevaruri absolute sau cel putin in conveniente unanim acceptate si greu de clintit din loc.

O sintagma benigna precum “parerea mea” a ajuns sa fie atribuita exclusiv unui anume personaj politic proeminent de astazi si, chiar atunci cand nu o rosteste, in spatele sau se aude parca un cor sagalnic, care ii incheie discursul cu aceste doua cuvinte. I-am auzit pe multi sfarsindu-si expunerea mai mult sau mai putin coerenta cu formula aceasta.
La o analiza mai atenta, expresia nu este un simplu tic verbal si nici macar o forma de intarire a caracterului personal al afirmatiei, o asumare a celor spuse, ci o eschiva, o maniera usor lamentabila de a te ascunde dupa deget. Asta spun eu, nu ca as si crede, si o spun acum fara sa angajez pe nimeni altcineva, dar si fara sa impun ceva din mine in joc. Sa nu ma-ntrebati maine, pentru ca nu exclud ca “parerea mea” sa fie alta.
Sa notam ca sintagma de care vorbeam circula cu succes si pe vremuri.
Alte alaturari de vorbe, renascute si ele din cenusa, sunt “urare de suflet” ori “credinta din suflet”. Acum douazeci de ani, erau folosite cu zel si spor in numeroasele mesaje incropite de scribi anonimi in numele milioanelor de oameni ai muncii si adresate Conducatorului unic. Acum, “andrisantu'” nu mai e acelasi. In mod ciudat – dar explicabil intr-o democratie, fie ea si incipienta sau originala ca a noastra – astazi clasa politica este cea care trimite astfel de porumbei zburatori catre electorat. Singurul lucru care nu s-a schimbat este reactia imperturbabila a destinatarului.
In sfarsit, nu demult a mai renascut o expresie pe care o credeam ingropata. Ca sa nu spuna “sunt convins” ori pur si simplu “cred”, politicienii au readoptat o expresie ce li se pare ca merge direct la inima publicului: “Cred cu tarie”.
A fost repetata pana la satietate in alegerile trecute de un candidat la primaria Capitalei, altfel tanar cu scoala si plin de elan.
Credinta lui cu tarie nu a fost deloc convingatoare pentru bucuresteni, iar candidatul si-a inghitit cuvintele dupa un esec rasunator. Nu demult, am avut neplacuta surpriza sa o aud si gura premierului, ceea ce nu e un semn bun.
Sincer sa fiu, acest “Cred cu tarie” s-ar potrivi mai degraba tot personajului pe care il pomenisem in primele randuri. Parerea mea.