Ziarul de Duminică

Catifeaua cu arici

Dan C. Mihailescu · 11 aprilie 2001 · 4 min de citit

Intamplarea face ca al doilea volum din evocarile si portretele Monicai Lovinescu sa apara in librarii aproape simultan cu vol. 4 din aâ¬oAgendele literareaâ¬? ale lui E. Lovinescu. Cine are chef de ceva psihologie literara are de ce sa fie incantat la lectura in oglinda a celor doua maniere evocative: tusul cu vitriol al tatalui, scriitura muscatoare ca raspuns la hiperhartuirea zilnica a veleitarilor si megalomanilor de tot soiul, fata de amenitatea comprehensiva a fiicei, cu diplomatie si agenda politica, deloc straina scolii franceze a malitiei si savorilor picant-aluzive, dar, in general, generoasa retrospectiv.

Sigur, veti spune ca timpul relatarii difera fundamental, ca tatal opereaza pe viu, sub stimulii clipei, in vreme ce fiica recompune la rece, dupa decenii, cazuistica vizitatorilor, coreland fenomene rotunde, demult incheiate. Cu alte cuvinte, citind fabula nu aâ¬oin progressaâ¬?, ci deja din perspectiva moralei.

Asa este. Insa asta nu face mai putin incitanta compararea celor doua felii de mentalitati culturale si viata literara romaneasca: interbelicul forfotitor, adeseori imoral, dar sincer, la E. Lovinescu, si ceausismul duplicitar, invariabil amoral, palpat la Paris de Monica Lovinescu pe aâ¬osimpatriotiiaâ¬? damboviteni.

Cand te gandesti la zecile de cazuri bovarizate politic si transformate, mai devreme sau mai tarziu, in deceptii, cand incerci o cvasi-contabilizare a sperantelor inutil infuzate intr-un act sau altul de disidenta, a serviciilor intoarse ca tradare s.a.m.d., abia atunci intelegi ce alambic de veninuri, defulari in aqua forte si executii ritual-compensatorii ar fi putut sa fie (absolut justificat) pagina memorialistica a Monicai Lovinescu!

Fata de calmul retrospectiv al primului volum si, mai ales, de fervorile pur literare ale evocarilor adolescentei, volumul al doilea este scris cu un anume sentiment al urgentei. Marturiile trebuie depuse cat mai repede, portretele trebuie incheiate si puse in rame (sau la beci), intamplarile trebuie relatate si de pe alt versant.

Cum ar spune Cioran, dupa o viata de zeitate (idolatrizata, exorcizata, hulita sau amenintata feroce, nu conteaza: fapt e ca Monica Lovinescu a fost trei decenii una dintre constantele obsesive ale literaturii si… Securitatii romane), nu se poate sa nu-ti platesti cu amar triumful.

Cu insingurarea impanata de ranchiune in sfarsit explodate, cu infidelitati si sadisme compensatorii, cu prietenii definitiv alterate, razbunari inexplicabile si recunostinta aâ¬ointoarsaaâ¬? in indiferenta si uitare, cand nu in calomnie si ura, Monica Lovinescu plateste acest pret cu o demnitate exemplara.

Astfel incat, pe catifeaua amintirii se etaleaza acum Noel Bernard, Theodor Cazaban (aâ¬os-a autosabotat fara iluziiaâ¬?), Nicolae Manolescu (aâ¬oavea de tanar acel aer de a fluiera doar pentru el o melodie ce-l ferea de cacofoniile localeaâ¬?), Paul Barbaneagra (aâ¬odomnul de ce nu?aâ¬?), Mircea Eliade (aâ¬odintre toti scriitorii pe care i-am cunoscut in exil era cel care-si golea cel mai rapid buzunarele pentru nevoile semeniloraâ¬?), Cioran (aâ¬ofoarte mandru de a nu-l fi primit pe Eugen Barbu, caruia ii inchisese usa in nas, pe 27 martie 1972aâ¬?), dar si Cella Delavrancea, Sorana ?opa, Aurora Cornu, Lena Constante, Henriette Yvonne Stahl (aâ¬olaitmotivul ei: tara intreaga e sincer comunista. Mai ramane ca si emigratia sa-l sustina pe Ceausescuaâ¬?).

Din loc in loc, tepi de arici, care-i fixeaza sarcastic, stupefiant sau tandru, mai rece sau mai invaluitor, pe C. Noica (lobby ceausist prin aâ¬odainuirea prin culturaaâ¬?, p. 186, povestindu-si vizita la vice-ministrul de Interne, p. 189), pe Marin Sorescu si a sa mercantila aâ¬oucenicie a prudenteiaâ¬?, pe Nicolae Breban, Paul Goma si Ion Caraion, dar si pe Harry Brauner (aâ¬oinspirat de N. Crainic dar si de Ion Bradaâ¬?), pe D. ?epeneag, ca si pe Marin Preda (aâ¬ola Paris, ii placea sa fie primit boiereste, desi nu ti-o ierta. Ne-ar fi vrut aâ¬â inconstient aâ¬â mai jigariti, participand astfel la soarta comuna din taraaâ¬?).

Pentru altcineva pot fi, desigur, mai captivante detaliile despre Parisul lui mai aâ¬â¢68, despre socul Soljenitan din 1973, despre agresiunile la care a fost supusa Monica Lovinescu, despre cazul Goma, Tanase, Haiduc s.a.m.d., dar pentru mine evocarea cuplului Ion Vinea-Henriette Yvonne Stahl (p. 65), istoria infiintarii revistei aâ¬oCahiers de laâ¬â¢Estaâ¬? (168 s.u.), plansul lui E. Jebeleanu si E. Schileru la Paris, sau rezumarea abilitatilor lui Mihnea Berindei valoreaza, intr-un fel, mai mult decat chiar analizarea lui B.H. Levy&Co.

De acu, atentie marita: urmeaza anii aâ¬~80-aâ¬~90 si ne apropiem de zilele noastre. Cine va invinge, catifeaua sau ariciul?

Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, II, 1960-1980, Editura Humanitas

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar

Citește și