Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Câțiva investitori cumpără, restul stau și așteaptă știri pozitive

Bursa de la București a crescut cu 0,59% (indicele BET-C), contrar evoluției burselor vest-europene, însă într-o piață în care apatia specifică perioadei de vară a continuat să se reflecte în volumele reduse de tranzacționare.

Stefan Musgociu - Mediafax · 16 iulie 2012 · 2 min de citit

Bursa de la București a crescut cu 0,59% (indicele BET-C), contrar evoluției burselor vest-europene, însă într-o piață în care apatia specifică perioadei de vară a continuat să se reflecte în volumele reduse de tranzacționare.

Acțiunile Băncii Transilvania (TLV), care au avut o creștere de 6,4%, au tras în sus indicii bursieri, restul acțiunilor lichide având evoluții mixte. “Cred că în piață sunt câțiva investitori mari care acu­mu­lează acțiuni doar la anumite companii, însă în rest volumele sunt destul de reduse. Chiar dacă bursa locală pare ușor decorelată de ceea ce se întâmplă pe piețele externe, cred că în continuare suntem la valori atractive și ar exista mo­tive pentru unele apre­cieri. Totul depinde de mă­surile importante pe care politicienii sau băn­cile centrale le vor lua atât în Europa, cât și în SUA în viitorul apropiat”, a declarat șeful departa­men­tului de tranzacționare al Alpha Finance Gabriel Necula. El crede că rulajele vor continua până spre finalul lunii august, când se termină perioada vacanței de vară. “Pe plan local nu cred că putem asista prea curând la evenimente care pot schimba ceva din starea actuală. Cred că s-a intrat în acea perioadă de vară și abia spre sfârșitul lunii august vom vedea o creștere a volumelor de tranzacționare. Pe termen scurt o calmare a tensiunilor politice ar aduce mai multă liniște chiar dacă impactul acestor tensiuni nu a fost semnificativ pe bursă”, a mai spus brokerul. Agenția de evaluare Moody’s spune, într-o analiză publicată luni, că suspendarea președintelui și convocarea referendumului pentru demitere pe 29 iulie au amplificat temerile din piață că turbulențele politice ar putea pune în pericol consolidarea fiscală din ultimii trei ani. Totodată, incertitudinile ar putea persista chiar până după alegerile din toamnă și vor afecta, probabil, reformele structurale. La închiderea pieței principale de la București, indicele BET al celor mai lichide zece acțiuni era în creștere cu 1,38%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG la un nivel foarte apropiat celui de vineri. Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), avansa cu numai 0,12%. Acțiunile Fondului Proprietatea au fost din nou cele mai lichide din piață, deși în prima parte a zilei au consemnat un rulaj redus. Operațiunile de luni au cumulat 6,3 mil. lei, astfel că aceste titluri au acoperit 40% din lichiditatea pieței. Cea mai recentă tranzacție cu aceste acțiuni a fost realizată la 0,474 lei, preț în creștere cu 0,62%.
Citește și