Cauza efectului este efectul cauzei/ de Lucian Vasilescu

Sunt legi pe care nu le-au făcut oamenii și pe care, atunci când totul merge anapoda, știi că te poți încă baza. Sunt, însă, și situații în care totul merge atât de anapoda, încât până și legile cu pricina nu mai funcționează.

Un exemplu este legea cauzei și a efectului. Dintotdeauna, efectul este urmarea unei cauze așa cum carul urmează boilor. Asta de când lumea. De când lumea, dar până acum. Până la examenul de bacalaureatul din acest an, urmat, la scurtă vreme, de examenul de titularizare susținut de cadrele didactice.

Una dintre cauzele rezultatelor sinistre de la bac ar putea fi calitatea învățământului românesc actual, calitate generată de competența, pertinența, implicarea și profesionalismul cadrelor didactice. Confirmarea acestui raționament a venit la scurtă vreme după bac, când s-au afișat rezultatele examenului de titularizare susținut de profesori. Un dezastru de proporții asemănătoare. Așadar, avem absolvenți de liceu ca vai de ei, pentru că au avut profesori ca vai de ei.

Dar… Cu ceva ani în urmă, profesorii aceștia ca vai de ei au fost, la rândul lor, elevi. Și-au dat bacul și l-au luat. S-au înscris (sau au dat examen) la te miri ce facultate și au absolvit-o. Au dobândit o diplomă în baza căreia au ajuns în situația de a-i învăța pe alții ceea ce nici ei înșiși nu știu. Că nu știu, s-a văzut la titularizare.

Să recapitulăm: avem elevi slab pregătiți pentru că avem dascăli slab pregătiți. Cauza – calitatea profesorilor. Efectul – calitatea elevilor. Dar, cum spuneam, cauza de astăzi (profesorii) este efectul de ieri (atunci când actualele cadre didactice erau elevi). Cum ar veni, ne găsim în situația paradoxală de a avea doar efecte cu vechimi diferite. Cauze nu există. Oare chiar nu există? Nu cumva sistemul însuși (de învățământ) așa cum a fost el organizat, reformat, reformulat, modificat, regândit, remodelat în ultimii douăzeci de ani o fi cauza? Nu cumva procesul de învățământ a funcționat exclusiv regresiv, până a ajuns să genereze rebuturi, care apoi au fost folosite drept etalon pentru ciclurile viitoare?

Ce-i de făcut? – vorba clasicului. Cum procedăm? Ce facem cu acumulările negative din ultimii douăzeci de ani? Răspunsul la aceste întrebări va face diferența în viitorul românesc. Asta în situația în care chiar suntem interesați să avem un viitor pe care să-l construim noi înșine și nu vom apela la metoda (mai comodă, dar cu efecte pe termen lung devastatoare) de a contracta tranșe peste tranșe de împrumuturi de viitor. Sunt entități dispuse (și interesate) să ni le acorde.