Cazarma Veche

Istoria militara a orasului Bucuresti consemneaza cu acribie fiecare local care a deservit armata si, in functie de documente, mai mult ori mai putin detaliat. Serveau pentru incartiruirea lefegiilor care formau armata permanenta si care rareori depaseau cifra de 1 000 de oameni.
Se intelege ca rostul lor era cel de a-l apara pe Domn, ceea ce, pe alte meleaguri, se traducea cu formula “corp de elita”. In Bucuresti, cazarmile mai vechi se organizau pe domeniile domniei, dar si in casele oamenilor de incredere ai lui Voda, precum Buzestii din timpul scurtei, dar stralucitei domnii a lui Mihai Viteazul. Acest aspect mi-a fost relevat de regretatul profesor George Potra, intr-o discutie despre Cazarma Veche si despre acuarela locotenentului austriac Ferel, care o prezinta in infatisarea ei din timpul Razboiului Crimeii. Cunoscuta si sub denumirea Cazarma Beilicului, fusese construita de Alexandru Ipsilanti in mahalaua Popescului, mai exact spus – in opinia profesorului Potra -, reconstruita, avand ca nucleu un conac al Buzestilor, aflator in acea mahala. La demolarea ocazionata de regularizarea cursului Dambovitei, s-a avut grija sa se pastreze stema Buzestilor, care a fost reasezata in noua cladire, stema vazuta si de G.D. Florescu. Noul local a servit tot de cazarma, asta pana in 1948, cand a fost dezafectata, pentru adapostirea altor institutii, sfarsind ca locatie a Liceului “Alexandru Ioan Cuza”, la inceput cu profil de cultura generala, ulterior, industrial. A fost demolat in 1983, stergandu-se cu aceasta ocazie orice urma a unei istorii incarcate de evenimente indraznete si, pentru istoria invatamantului bucurestean, chiar meritorii.