„Cazul” George Arion/ de Ziarul de duminică

George Arion – Detectiv fără voie. Integrala Andrei Mladin. Laudatio pentru romanul polițist. A treia ediție, revăzută și adăugită. Prefață de Ion Bogdan Lefter. Crime Scene Press

Iubitorii romanului polițist și iubitorii romanelor semnate de George Arion au avut o mare surpriză la recentul Salon internațional de carte Bookfest – apariția intregralei Andrei Mladin. Sunt adunate în acest volum masiv de aproape 800 de pagini, absolut toate romanele care îl au drept erou pe Andrei Mladin (spre deosebire de recentele două ediții, incomplete) . Se găsesc; „Atac în  bibliotecă”, „Profesionistul”, „Țintă în mișcare”, „Pe ce picior dansați?”, „Prefer căpșuni”, „La o vedere”, „Misterul din fotografie”, „O răpire”, „Fortăreața nebunilor”. Volumul mai dispune de o addenda cu „Criminalul suprem. Un mansucris al lui Andrei Mladin” și de File din dosarul lui Andrei Mladin, cu texte critice despre acest erou, de la apariția sa până astăzi.

Ne permitem să reproducem un fragment din prefața criticului literar Ion Bogdan Lefter care spune esențialul despre volum:

„Culegerea e originală ca montaj prozastic de mari proporții. Chiar și atunci când există personaje care migrează de la un roman la altul, istoria literaturii și a soluțiilor de edi­tare a recurs rareori la publicarea compactă a mai multor cărți distincte între coperți unice. George Arion și-a asumat riscul.

Ansamblul Detectivului fără voie se deschide cu un prolog, Criminalul suprem, scris special pentru prima ediție, cea din 2001. Punere în atmosferă, cu doze consistente de mister și de echivoc. Situații ambigui, personaje diverse, umanitate vag-decadentă. Cititorul atent se poate amuza descoperind că cele patru povestiri «montate» în text sunt preluări din Anche­tele unui detectiv singur (fără titlurile din romanul-mozaic publicat în 2003): protagonistul citește mai întâi «câteva pagini dintr-o carte de povestiri polițiste», de fapt bucata Urma de sânge din   Anchetele…; bucata a doua, citită cu voce tare de un «învățăcel», e Necunoscutul în negru; a treia, Sanatoriul groazei, ar fi fost găsită și citită dintr-o revistă uitată într-un local (!); iar a patra, Sechestrata, e iarăși citită dintr-«o carte de proze polițiste scurte», fără mențiu­nea că e vorba despre una publicată cu câțiva ani mai devreme chiar de către Arion.

Urmează romanele și modulele cu Mladin, cu unele inversiuni față de cronologia prime­lor apariții: Atac în bibliotecă, Profesionistul și Țintă în mișcare sunt reluate cursiv din pri­mele două cărți «polițiste» ale autorului, apoi, intercalate, vin la rând modulele din Pe ce picior  dansați? și Trucaj, și anume Pe ce picior…, Prefer căpșuni, La o vedere, Misterul din fotografie și O răpire, și se adaugă acum, la ediția 2015, Fortăreața nebunilor (în care, la prima publicare, din 2011, fusese reluat epilogul de la O răpire, marcând continuitatea).

Montajul conservă alertețea «materiei prime» din cele cinci cărți reasamblate ca succe­siune de zece secvențe (inclusiv prologul adăugat). Romanele sau «modulele» nuvelistice cu Mladin nu erau – oricum – lungi (doar Fortăreața… avea, în formatul din 2011, aproape 300 de pagini). Iar   ritmul narativ și stilistica iuțită despre care am vorbit fac perfect acceptabil proiectul publicării compacte a ciclului.

(…)

Mai rămâne de spus ceva despre momentul special al carierei lui George Arion. Se-ntâmplă ca «integrala Andrei Mladin» să apară într-o foarte favorabilă conjunctură internațională pentru  autorul nostru, căruia au început să-i apară cărți traduse în străinătate: mai întâi Ata­cul în bibliotecă în Marea Britanie (Attack in the Library, 2011), apoi Nesfârșita zi de ieri (ca Cible royale, 2014) și din nou Atacul… (Qui veut la peau d’Andrei Mladin?, 2015), ambele în Franța. Bulgărele de zăpadă a început să se rostogolească și despre traducerile din Hexa­gon se scrie, se «postează» pe site-urile «polar»-e, iar autorul e tot mai des invitat la amplele și numeroasele festivaluri și mari conferințe consacrate genului în spațiul franco-belgian. De unde și o foarte recentă traducere în limba… turcă, în curs de publicare.

Cu atari premize, «detectivistul» George Arion, remarcabil prozator român, cu mare șarm, prolific într-un gen ale cărui piețe sunt mult mai dezvoltate în alte părți ale Europei și ale lumii ca la noi, cu un public cu adevărat larg și cu «infrastructuri» instituționale solide și bogat- ramificate, e pe cale să devină o autentică vedetă internațională. Vor urma alte și alte traduceri care vor circula pe arii tot mai extinse, căci – spuneam – bulgărele de zăpadă a în­ceput să se  rostogolească…

Recapitulând: George Arion e un veritabil «caz» în istoria literaturii române, dedicat unui gen pe care exegeții noștri îl privesc cu exagerată mefiență. E – de fapt – un remarcabil, sofis­ticat prozator și «autor-orchestră» al «polițismului» autohton, furnizor de mari delicii de lectură, cu un  bilanț de pe-acum impunător. Un «caz» pe care – reiau și conchid! – criticii «detectiviști» au urgenta datorie să-1 «elucideze»”