Ce-a spus ardeleanul când a văzut girafa

Despre regizorul Titus Muntean știam că are potențial de la Examen, film realizat în 2003 cu o rigoare, expresivitate și profunzime care nu sunt doar rezultatul întâmplării sau inspirației de moment. Dacă acolo “cazul” tratat, plasat în anii ’70, era al unui taximetrist nevinovat (interpretat memorabil de Marius Stănescu) căruia i se distruge viața în urma unei acuzații de crimă manevrate de un diabolic procuror comunist (Gheorghe Dinică, perfect, ca întotdeauna), Caravana cinematografică se oprește asupra finalului obsedantului deceniu.

Mai precis, la sfârșitul anilor ’50, în Mogoș, un sat de munte din Ardeal, sosește un camion în care un activist și ajutorul lui cară role cu filme sovietice de propagandă menite să deschidă mintea țăranilor în legătură cu binefacerile comunismului (“lumina cu care smulgem din întuneric masele populare”). Și cum regizorul Titus Muntean spune despre sine: “Cred cel mai mult în râs”, întâlnirea lui cu scriitura lui Ioan Groșan, după a cărui nuvelă omonimă a fost realizat filmul, s-a concretizat în portretul viu și de un umor de cea mai bună calitate al lumii satului la ciocnirea cu un regim al cărui caracter odios n-a fost egalat decât de ridicolul său imens.

Cel mai intens efect este contrastul dintre agitația căpoasă a activistului Tavi (Dorian Boguță, ideal distribuit în rol) și mirarea imensă a țăranilor care se scarpină în cap la apariția unei asemenea arătări (precum ardeleanul din bancul acela, care, văzând o girafă, a exclamat: “No, d’apăi așa ceva nu există!”). Dintre ei, Mircea Diaconu realizează memorabil portretul unui sătean molcom (Tanasie), al cărui bun-simț respinge structural absurdul băgat pe gât întâi cu binișorul, apoi cu forța de reprezentanții regimului, secondat de Ovidiu Ghiniță, și el foarte expresiv în rolul taciturnului Plopu.

Prima secvență antologică este cea a înnămolirii mașinii împinse de cireada satului în noroiul preistoric de pe uliță, sub o ploaie torențială. În fața gesticulației nevrotice a activistului Tavi și a tăcerii morocănoase a tovarășului său grobian, Anton (foarte bun Alexandru Georgescu), Tanasie și încă vreo doi consăteni prizăriți dau din umeri și refuză să le facă jocul, ba mai mult, scot din desagă niște cârnați și se ospătează, în dosul camionului, în timp ce activistul spumegă încercând să urnească mașina din loc. Iar dincolo de reușita totală a gagului în sine, momentul surprinde perfect un soi de îndoială a oamenilor de la țară, care, deși conștienți de ce făcuse deja comunismul în atâtea sate, nu puteau realiza încă, pe de-a-ntregul, grozăvia care li se pregătea.

În continuare, povestea se dezvoltă tocmai pe marginea absurdului și grotescului acestei acțiuni de propagandă în sat, sarcasmul, ironia și umorul îmbinându-se într-un comic de situație susținut și extrem de înviorător. În plus, filmul reușește ceva esențial: este complet lipsit de ostentație și de orice urmă din acea atitudine cabotină prin care regizorii români de dinainte de ’89 voiau și trebuiau să dea greutate unor fapte grele de conținut. Regizorul Titus Muntean are o abordare liberă și relaxată, pe care, tot el, o sintetiza acum câțiva ani într-un interviu: “Cred că am șansa să fiu, măcar ca vîrstă biologică, un intermediar între generația <bătrână> și cea tânără. E nevoie ca cineva să lămurească și trecutul și, slavă Domnului, avem destule de lămurit” (Titus Muntean, într-un interviu realizat de Iulia Blaga în 2004).

A evoca, prin umor autentic, o epocă tragică din istorie nu face ca faptele narate acolo (sugerate la început, prezentate fără echivoc la final – vezi scena violului) să fie mai puțin grave. Grotescul situației este subliniat tocmai de ironia scânteietoare a aproape tuturor secvențelor filmului. Remarcabilă, de exemplu, și cea în care activistul Tavi, de pildă, îngaimă deziderate de partid printre înghițituri de slăninuță afumată și țuică de prună adevărată, “cu mărgele”, în timp ce oportunistul director al școlii îi ține isonul, în cadrul mesei “de protocol” improvizate pentru a scăpa satul de mânia partidului și urmările catastrofale ale constatării neregulilor de la fața locului.

La fel ca într-un episod din Amintiri din Epoca de Aur, dezideratul “înalt” al propagandei de partid este aplicat local cu multă culoare rurală, generatoare de gesturi și momente perplexante. Fiecare impediment ivit (cu voia sau din neputința sătenilor) în calea “marii” proiecții a filmului amplifică umorul situației, dar și panica protagoniștilor că nu vor face față cerințelor partidului și vor fi aspru sancționați. Există aici încă o secvență excelentă – a ilustrării teoriei proprietății de către țiganul care vorbește despre găina lui, apoi un alt moment, în care rolele de film, recuperate cu greu din noroiul șanțului, sunt uscate deasupra butoiului cu borhot, lângă care a căzut răpus de aburii bahici milițianul satului. Tot una dintre reușite este “curtea” pe care politrucul Tavi i-o aplică drăgălașei învățătoare Corina (foarte pe rol grațioasa Iulia Lumânare), vrând de fapt să afle despre potențiala iubită dacă “are dosar bun” și devenind de-a dreptul excitat nu datorită înfățișării, ci ca urmare a dezvăluirii provenienței ei – e fiică de țărani săraci.

Și tot așa, filmul continuă, într-un amestec foarte bine echilibrat de știință a povestirii, detalii de culoare și atmosferă (imaginea semnată de Vivi Drăgan Vasile este impecabilă, iar coloana sonoră cu piese “mobilizatoare” merge ca unsă), de umor și tragism, strânse într-o poveste neașteptat de proaspătă, care sigur le-ar merge la suflet multora dintre spectatorii români. Cu condiția să știe că așa ceva există și să intre fără prejudecăți în sală.

Caravana cinematografică. Producție România, 2009. Regia: Titus Muntean. Cu: Dorian Boguță, Mircea Diaconu, Alexandru Georgescu, Iulia Lumânare, Ovidiu Ghiniță, Melania Ursu, Nicolae Urs, Mihai Motoiu. Premiera: 28 mai. Distribuit de: Transilvania Film

ANDREEA CHIRIAC-HENTEA (n. 21 ianuarie 1970, București), absolventă (1994) a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din Universitatea București. A fost redactor cultural la “Tineretul Liber”, “Cotidianul” și “Ziarul de Duminică”, specializându-se în critica de film, semnând și în publicații de specialitate precum “Pro Cinema”, “Re:publik”, “Apropo”, “ProTV Magazin”, “The One”, “Playboy”. A făcut parte din staff-ul TIFF – edițiile din 2007 și 2008 – ca redactor principal al caietului festivalului. Din 2009 colaborează tot la o rubrică de film la Radio România Cultural.