Versiunea completă
Business Hi-Tech

Ce afaceri, profit și număr de angajați au avut în 2011 cei mai mari operatori telecom

Cosmote și RCS&RDS sunt singurele com­pa­nii mari telecom care și-au mărit anul trecut cifra de afaceri, iar Orange a fost și în 2011 compania telecom cu cel mai mare profit net din România, arată datele obținute de ZF de la Registrul Comerțului.

Adrian Seceleanu · 7 iulie 2012 · 2 min de citit

Cosmote și RCS&RDS sunt singurele com­pa­nii mari telecom care și-au mărit anul trecut cifra de afaceri, iar Orange a fost și în 2011 compania telecom cu cel mai mare profit net din România, arată datele obținute de ZF de la Registrul Comerțului.

Cosmote, numărul trei pe piața lo­cală de telefonie mobilă, parte a gru­pului elen OTE, a avut anul tre­cut afaceri de 458,9 milioane de euro, în creș­tere cu 8%, potrivit datelor de la Re­gistrul Comerțului, chiar dacă per ansamblu piața locală telecom a scăzut în aceeași perioadă cu apro­ximativ 3%, la 3,5 miliarde de euro.

Cea mai mare creștere a cifrei de afaceri din rândul celor mai mari operatori locali telecom aparține RCS&RDS, care și-a majorat anul trecut veniturile cu aproape 15%, la 478,7 mil. euro. Cifra nu reflectă și afacerile companiei din străină­tate. Compania deținută de an­trepre­no­rul Zoltan Teszari din Oradea a urcat astfel încă un loc în cla­samentul celor mai mari jucători tele­com. Atât Cosmote, cât și RCS&RDS au înregistrat pierderi anul tre­cut, potrivit Registrului Co­mer­țului.

Vodafone, numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă, a avut afaceri de 802 mil. euro, în scădere cu mai puțin de 3%, și un profit net de 100 mil. euro, în scădere cu 13% față de anul pre­cedent.

Orange și Vodafone, cei mai mari jucători de pe piața locală tele­com, sunt și singurele companii din cele șase care domină piața locală care au avut anul trecut profit net, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. De notat este că atât la Orange, cât și la Vodafone profitul net a scăzut anul trecut mai repede decât veniturile.

Citți mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro

Citește și