Ce au discutat luni Isărescu și bancherii
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și șefii mai multor bănci au discutat luni seara despre nivelul optim al expunerilor marilor grupuri străine în România și evoluțiile macroeconomice recente, au declarat pentru Mediafax surse participante la întâlnire.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și șefii mai multor bănci au discutat luni seara despre nivelul optim al expunerilor marilor grupuri străine în România și evoluțiile macroeconomice recente, au declarat pentru Mediafax surse participante la întâlnire.
“A fost din nou o întâlnire consultativă. S-au discutat mai multe subiecte, atât împreună cu toți bancherii, cât și în cadrul unor conversații individuale”, au spus sursele.
Acestea au precizat că la întâlnire, organizată la invitația guvernatorului BNR, au participat și bănci mai mici, dar nu au fost prezente toate instituțiile de credit cu activități pe piața locală.
Sursele au afirmat că s-a discutat despre întâlnirea care va avea loc joi la Bruxelles între principalele nouă bănci străine din România, FMI, BNR și CE, precum și despre testele de stres realizate la nivel european asupra a 91 de instituții de credit.
“S-a vorbit dacă ar fi bine sau nu ca expunerile pe România să fie reduse, iar unele bănci au arătat că vor să continue să se dezvolte. Nu s-a luat nicio decizie, au fost doar consultări. Au mai existat consultări despre evoluțiile macroeconomice recente”, au declarat sursele.
Isărescu l-a invitat la întâlnirea cu băncile și pe ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu. Sursele au precizat că nu este pentru prima dată când ministrul Finanțelor participă la o astfel de întâlnire informală, arătând că un alt subiect atins a fost expunerea băncilor în raport cu statul.
Ministerul Finanțelor a anunțat luni că vrea să împrumute 400 milioane de euro de pe piața internă printr-o emisiune de titluri de stat, după ce în ultima perioadă nu a mai reușit să atragă finanțări în lei la nivelul propus.
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026