Ce cer oamenii de afaceri de la cei care vor forma Guvernul
Alegerile au trecut. Dar greul nu, în condițiile în care 2013 se anunță un an extrem de dificil. Guvernul va avea o susținere parlamentară suficientă pentru a-și pune în practică planurile economice. Dar, în bună măsură, ar trebui să discute cu mediul de business despre ele, spun oamenii de afaceri. Nu în ultimul rând, va trebui să le discute cu FMI, iar specialiștii cred că negocierile de la înc…
Acum prioritare sunt formarea unui nou guvern și adoptarea legii bugetului pentru 2013, dar și stabilitatea și predictabilitatea. Este nevoie de predictabilitate în primul rând.
Avem nevoie de liniște la nivel politic, pentru că anul acesta am fost afectați de lupta pe plan politic. Ca măsuri economice, noul guvern trebuie să demareze în primul rând lucrările de infrastructură și mai apoi să se concentreze pe politicile sociale, arată oamenii de afaceri români.
“Printre priorități ar trebui să se numere investițiile în infrastructură, stabilitatea fiscală, încurajarea capitalului autohton. (…) Turismul are nevoie să primească acel push pentru a reuși să aibă o contribuție mai mare în PIB-ul țării”, arată Radu Enache, acționarul majoritar al lanțului hotelier Continental Hotels
Adrian Mihai, unul dintre cei trei proprietari ai companiei FAN Courier, arată că acum când știm cine ne va conduce în următorii patru ani trebuie să vedem mai multă înțelepciune din partea politicienilor, în vreme ce Stelian Negoescu, directorul general al ISCIR-CERT, companie care se ocupă de certificarea sistemelor de management și personal, arată că există multe nereguli în prezent care ar trebui să se afle pe lista de priorități ale Guvernului: “Cred că principalele lor obiective ar trebui să fie relansarea economiei și stabilitatea fiscală”.
Există toate șansele să aveam până la finele anului un nou guvern, asta dacă numirea noului prim-ministru nu întârzie.
Președintele Traian Băsescu nu a comentat până în prezent rezultatul alegerilor câștigate categoric de USL.
USL care a câștigat la legislative are în programul de guvernare ca filosofie reducerea fiscalității și revenirea, la finalul celor patru ani de guvernare, la TVA de 19%, după ce în 2010 aceasta fusese majorată la 24%.
Programul prevede revenirea la cota progresivă de impozitare a veniturilor salariale, cu limita superioară de 16% și cu deductibilități fiscale. Veniturile salariale ar urma să fie impozitate – potrivit documentului citat – în funcție de nivelul lor cu o cotă de 16%, 12% și 8% – măsura urmând să intre în vigoare începând cu salariile cele mai mici.
În privința contribuțiilor de asigurări sociale, acestea ar urma să se reducă pentru angajator tot treptat în următorii 4 ani cu cinci procente. Salariul minim pe economie ar urma să crească și el, treptat, până la 1.200 de lei în 2016 de la 700 de lei în prezent.
USL intenționează să introducă o nouă treaptă de TVA redusă, anume la producătorii agricoli unde TVA ar urma să fie de 9%. Procedeul ar urma să se desfășoare așa: se plătește TVA de 24%, iar 15% se întorc la producător în momentul în care acesta prezintă factura. Revenirea la TVA de 19% se va produce la capătul celor patru ani de guvernare.
USL mai notează în program că intenționează să crească deductibilitățile cheltuielilor din cercetarea și dezvoltarea de la 20% la 50% și să reducă la jumătate numărul de taxe parafiscale. Acum că este la guvernare rămâne de văzut când va fi pus în practică acest program, dacă va fi pus.
Prioritățile lui Ponta. Se potrivesc cu cele ale businessului?
Premierul Victor Ponta a anunțat duminică-seară cele 4 obiective esențiale ale viitorului Guvern: crearea de locuri de muncă, stabilitatea fiscală, calitatea serviciilor publice și justiția socială. Ce ar trebui să însemne aceste lucruri?
-
1. Crearea de locuri de muncă
România a pierdut în criză 600.000 de locuri de muncă și a recuperat în 2011 doar 100.000 dintre acestea. Programul USL vorbește de scăderea contribuțiilor de asigurări la angajator pentru stimularea angajărilor, dar încă nu este clar de când ar urma să fie pusă în practică această măsură.
-
2. Stabilitatea fiscală
Acest lucru ar însemna ca Guvernul să nu schimbe, cel puțin deocamdată, Codul fiscal. Există mai multe idei în programul USL între care majorarea salariului minim, introducerea cotei progresive de impozitare a veniturilor din salarii sau introducerea TVA redusă la agricultori. Iarăși nu există un calendar de intrare în vigoare a acestor măsuri.
-
3. Justiția socială
Este un termen general care se referă mai cu seamă la cei cu posibilități mai mici, cu salarii mai mici care și ei trebuie protejați. Intenția Guvernului anunțată înainte de alegeri este ca cei care vor beneficia primii de impozitul progresiv să fie cei cu salarii mai mici. “Reîntregirea” salariilor bugetarilor a fost făcută în numele aceleiași justiții sociale.
-
4. Calitatea serviciilor publice
Premierul nu a dat detalii. Dar o idee o oferă programul de guvernare al USL care spune că nu beneficiem de servicii publice de calitate pentru că profesioniștii care au rămas în sistem nu sunt apreciați și recompensați. Firmele nu sunt ajutate. Plătitorii corecți de taxe și impozite nu sunt protejați.
FITCH: După alegeri, deciziile vor fi luate mai ușor; se pune problema consultării pe teme importante
Rezultatul alegerilor ar putea conduce la un proces mai eficient de luare a deciziilor, dar și la o oarecare rezistență față de reformele structurale și privatizări, precum și la situația ca Guvernul să ia hotărâri importante fără o consultare largă, afirmă Matteo Napolitano, analist al Fitch.
Majoritatea solidă în Parlament a unui nou guvern ar putea avea și efectul advers ca executivul să se simtă îndreptățit să ia decizii importante fără o consultare mai largă.
Noul guvern se va concentra, probabil pe reforme structurale, care vor avea un rol central într-un alt acord cu FMI, afirmă analistul agenției de evaluare financiară Fitch.
Rezultatul alegerilor ar putea conduce totuși la o anumită rezistență față de reforme și privatizări, dar Fitch se așteaptă să existe suficient consens politic pentru aprobarea acestora.
“Anticipăm o oarecare rezistență la reforme structurale, restructurări ale companiilor de stat și privatizări, dar în final ne așteptăm să existe suficient consens politic în rândul clasei politice pentru adoptarea acestora”, a declarat Napolitano.
Întrucât rezultatul alegerilor este în linie cu așteptările, Fitch nu anticipează un impact major asupra cursului de schimb al leului în raport cu euro.
“Ne așteptăm ca leul să se aprecieze ușor față de euro anul următor”, a spus analistul. Marius Oncu
RAIFFEISEN: Negocierile Guvernului cu FMI de anul viitor vor fi mai dure decât precedentele
Negocierile Guvernului cu FMI de la începutul anului viitor vor fi mai dure decât rundele precedente, în condițiile în care cadrul fiscal general anunțat pentru următorii patru ani implică unele riscuri pentru procesul de consolidare bugetară, potrivit unei analize a Raiffeisen. În acest context, analiștii băncii consideră că pe termen scurt se vor menține presiunile asupra prețurilor obligațiunilor românești și a leului.
“Având în vedere incertitudinile legate de politicile economice și perspectivele unor negocieri dure cu FMI asupra proiectului de buget pentru anul viitor, continuăm să avem așteptări precaute legate de prețurile obligațiunilor și cotația leului pe termen scurt”, potrivit analiștilor. După încheierea alegerilor, formarea noului guvern, în contextul tensiunilor dintre președintele Băsescu și USL, și adoptarea legii bugetului pentru 2013 sunt prioritare.
Analiștii au notat totodată faptul că în ultimele șapte luni USL a dovedit că vrea să continue procesul de consolidare, cu toate că unele reforme structurale au fost amânate.
USL a câștigat aproximativ 60% din voturile pentru Parlament, potrivit rezultatelor parțiale publicate de Biroul Electoral Central după numărarea voturilor de la 96% din secțiile de votare. Președintele Traian Băsescu a declarat în luna noiembrie, la începutul unei întrevederi cu delegația FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, că a discutat cu premierul Victor Ponta și cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu și s-a decis încheierea unui nou acord cu FMI pentru “încă un an sau doi”.
Premierul Victor Ponta a afirmat la scurt timp că un nou acord de precauție cu FMI ar acționa drept plasă de siguranță împotriva “turbulențelor serioase” de pe piețele financiare.
Ministrul finanțelor publice, Florin Georgescu, a spus la rândul său că misiunea FMI de evaluare va reveni la București la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare și se vor negocia condițiile unei noi înțelegeri, care va fi aprobată cel mai probabil în luna februarie.
Acordul preventiv aflat în derulare ar trebui să se încheie în luna aprilie. Anca Dumitrescu
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026