CE discută renunțarea la cotele diferențiate de TVA
Aplicarea unei cote unice de TVA la nivel național, în locul cotelor multiple existente în prezent, care merg până la un nivel maxim admis de 25%, este una dintre modificările legislației privind TVA propuse de Comisia Europeană.
Aplicarea unei cote unice de TVA la nivel național, în locul cotelor multiple existente în prezent, care merg până la un nivel maxim admis de 25%, este una dintre modificările legislației privind TVA propuse de Comisia Europeană.
“Legislația referitoare la TVA a fost introdusă în urmă cu 40 de ani la nivel comunitar. Și în timp au fost aduse numeroase modificări. Cu toate acestea, complexitatea actualului sistem de TVA duce la costuri suplimentare inutile și crește povara conformării atât pentru contribuabili, cât și pentru autoritățile fiscale. Și există diferențe foarte mari de aplicare a directivei la nivelul fiecărui stat membru”, consideră Daniel Anghel, partener Taxe și impozite indirecte la PwC.
Comisia Europeană a lansat spre dezbatere un document consultativ referitor la modificările legislației privind TVA, perioada de consultări urmând să se termine la sfârșitul lunii mai.
România are printre cele mai mari cote de TVA din UE, apropiată de nivelul maxim admis, cota standard fiind majorată în vara anului trecut de la 19% la 24%. Totodată, mai există două cote reduse de TVA, de 9% și, respectiv, 5%.
La nivelul UE, cota TVA a fost majorată în multe țări, aceasta fiind una dintre principalele surse de venituri pentru bugete.
“Și alte state membre au majorat TVA, dar au luat în paralel și alte măsuri cum ar fi reducerea impozitelor directe, plafonarea contribuțiilor sociale sau acțiuni pentru reducerea șomajului. Pe termen scurt, măsura aduce câștiguri la buget, dar pe termen mediu și lung încasările din TVA nu vor mai fi la fel de mari având în vedere că nivelul ridicat al cotei duce la reducerea consumului și a puterii de cumpărare”, a afirmat Anghel.
Creșterea încasărilor din TVA în urma majorării cotei la 24% a salvat bugetul României anul trecut, favorizând încadrarea în deficitul agreat cu FMI, însă a frânat consumul, economia rămânând pe minus.
Prin simplificarea sistemului și reducerea poverii administrative, Comisia Europeană speră să crească gradul de conformare voluntară, să majoreze încasările TVA, să reducă posibilitatea de evaziune fiscală. Potrivit datelor Comisiei Europene, se estimează că la nivel comunitar, evaziunea fiscală referitoare la TVA se ridică la 100 mld. euro anual. Printre modificările care ar putea fi aduse Anghel a amintit reducerea frecvenței depunerii documentelor, realizarea unui decont standard de TVA la nivelul UE, simplificarea metodelor de control și plată. Anghel a mai spus că se are în vedere chiar și înlocuirea actualei Directive de TVA cu un nou Regulament pentru armonizarea legislației europene.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026