Ce dobanzi merita economia in 2004?

Dobanzile bancare sunt prea mari pentru cat de bine merg lucrurile in economia romaneasca. Chiar asa sa fie? Asa cred ministrul finantelor si seful executivului. Banca Nationala nu se arata insa convinsa ca starea economiei din spatele gardului vopsit justifica un inceput de relaxare.

Argumentul forte in favoarea reducerii dobanzilor? Performanta peste asteptari in scaderea inflatiei dupa patru luni din acest an, cu circa 1,3 puncte fata de asteptarile bancii centrale.

In alte conditii, o motivatie cat se poate de buna pentru BNR in sustinerea unei decizii de relaxare a politicii monetare. Insa inainte de reluarea unui proces de reducere a dobanzilor ratat in 2003, este nevoie ca piata sa fie convinsa ca inflatia este suficient de bine ancorata pentru a cobori sub 10% si a ramane acolo, fara rabufniri.

Dar o asemenea convingere se construieste in timp. Iar dincolo de asteptari si perceptii subiective, perpetuate in ultimii ani, succesul atat de intarziat in scaderea inflatiei se produce pe un teren minat de un de arierate care au continuat sa creasca. Sa fie de-ajuns o realizare a unei politici monetare agresive pentru a vedea toata economia in nuante destul de roz pentru a trece la relaxare?

E drept ca banca centrala s-a declarat hotarata sa se bata aproape cu orice risc pentru tinta de inflatie de 9% la sfarsitul lui decembrie. Ceea ce ar insemna, teoretic, ca bancile si clientii lor isi pot construi fara griji proiectii financiare pe aceasta cifra. Cine isi risca insa profitul pe o prognoza romaneasca si cine stie ce se intampla cu inflatia dupa decembrie 2004, atat timp cat arieratele nu pot fi stapanite decat prin masuri administrative de inghetare a datoriilor istorice si prin reluarea abandonatului mecanism al esalonarilor pentru companii de stat? Deocamdata, tot acest blocaj financiar de proportii este mascat prin actiuni agresive de sterilizare a lichiditatilor de pe piata monetara, care au ajuns sa priveze statul roman de incasarile aferente dreptului sau suveran de a bate moneda atat timp cat banca centrala nu mai obtine profit. Mai ramane ca in structura economiei reale sa se petreaca ceva in timpul castigat de BNR platind costul sterilizarii.

Pana se petrece, inflatia se ascunde si in spatele unui deficit comercial in ascensiune continua, in ciuda performantelor neasteptate ale exporturilor. In acelasi rastimp, salariile inregistreaza o crestere reala de peste 7% in douasprezece luni, cu toata prudenta angajata de autoritati. Adica cererea de consum are resurse pentru a-si mentine cresterea chiar in conditiile unor dobanzi atat de ridicate incat fac prohibitiv creditul in moneda nationala.

In contextul scaderii inflatiei anuale la 12,5% la sfarsitul lunii aprilie, dobanda de interventie a BNR de 21,25% pe an se traduce intr-o dobanda reala pe termen scurt de 8,75%. Mai mult sau mai putin ridicata, aceasta dobanda a permis in primul trimestru al anului o crestere economica de 5%, pe fondul expansiunii spectaculoase a cererii de consum. Adica nu se poate spune ca prudenta unei asemenea dobanzi ridicate a devenit o frana pentru economie. Cert este ca banca centrala nici nu are alt instrument eficient pentru a ajusta posibile derapaje de genul celor din 2003. Dar la fel de sigur este ca tocmai perpetuarea dobanzilor mari poate crea asteptari inflationiste. Asa ca bancii centrale nu-i ramane decat sa riste din nou si sa raspunda asteptarilor pietei amplificate in ultima vreme privind un inceput de scadere a dobanzilor, in concordanta cu asteptarile de scadere a inflatiei. razvan.voican@zf.ro