Ce este în spatele notei de plată de 100 mld. euro datorie externă

Directorul Ford România, Zoltan Brassai, a surprins săptămâna trecută într-o frază toată situația economiei românești: inginerii sunt mai prost plătiți aici decât economiștii pentru că România produce puțin și importă mult.

“În Germania în producție se plătește mai bine decât în comerț deoarece acolo se produce mai mult decât se vinde. În România comerțul este pe primul loc deoarece se vinde mai mult decât se produce, de aici și diferențele între salarii”, a spus Brassai săptămâna trecută la ZF Live.

Cu alte cuvinte, firmele se adaptează contextului și caută pe piața muncii mai mulți economiști, oameni care să se ocupe de relațiile comerciale, de identificat cele mai bune surse de achiziții și cele mai profitabile canale de vânzare și să administreze profitabil conturile companiei, decât oameni care să se ocupe de producție.

Inginerii, care transformă materialele în unelte sau direct în obiecte folositoare omului – fie acestea electrocasnice, mașini, computere sau mobile, fie acestea produse alimentare, sunt mai puțini căutați pe piața muncii.

De ce? Pentru că firmele își găsesc mai ușor desfacere pentru importuri, iar intrarea în producție are bariere încă insurmontabile pentru capitalul local.

Nu întâmpător cel mai bogat om din România și-a făcut averea din import de automobile și participând la capitalul unuia din cei mai mari retaileri de pe piața locală.

Datele din “teren” sunt confirmate și de cifrele macro.

Cu toată căderea economică din 2009, România a rămas net importatoare, cu deficite comerciale și de cont curent de peste 5% din PIB. Pare puțin față de 12-13% în anii 2007-2008, dar limita acceptabilă, prudentă pentru o țară care urmărește să aibă o relație echilibrată cu exteriorul este un deficit de cont curent de 6% din PIB.

Toate țările urmăresc să fie pe excedent sau cu deficite comerciale cât mai mici și unele chiar reușesc, chiar dacă nu dispun de resurse naturale (cazul Norvegiei sau al țărilor din Golf) și chiar dacă nu au dezvoltarea unică industrială a Germaniei (excedent comercial de 188 de miliarde euro în 2012) sau forța de muncă ieftină a Chinei (excedent comercial de 231 de miliarde de euro în 2012).

Astfel, Ungaria și Irlanda sunt printre țările care reușesc să încheie în general cu o balanță comercială excedentară, deficitele lor de cont curent fiind cauzate doar de nivelul capitalurilor și profiturilor repatriate, mai mari în ultimii ani decât cel al investițiilor străine.

Revenind la România, deși importurile s-au redus în 2009 față de anul anterior cu 32%, exporturile au căzut la rândul lor brutal în acel an de criză acută, cu 14%. Apoi în 2010 și 2011, parcă rupte de marasmul economic intern, exporturile au avut o rată de creștere cumulată de 50%.

Cu toate acestea, insuficient pentru a ajunge la un echilibru al balanței comerciale. În 2011 deficitul comercial a fost de 9,72 miliarde de euro. În 2012, datele venite recent arată un deficit comercial de 9,56 miliarde de euro, la exporturi de 45 de miliarde de euro și importuri de 54,6 de miliarde de euro.

Concluzia este că economia românească are în ADN-ul său deficitul comercial. Iar remarca lui Zoltan Brassai de la Ford arată câte consecințe are această structură, această așezare a economiei în relația cu exteriorul în toate direcțiile, inclusiv pe piața forței de muncă.

Căderea industriei din anii ’90 i-a împins de altfel pe mulți dintre absolvenții facultăților din cadrul Politehnicii să devină agenți de vânzări, publicitari sau experți în taxe. Agenți de vânzări pentru produse din import, publicitari care au drept clienți mai ales firme importatoare și experți în taxe din BIG 4 care lucrează mai ales pentru companii străine. Absolvenți de aeronave, oameni care și-au “scrântit” mintea cu teorema lui Cauchy-Kovalevskaya în facultate calculează acum TVA la încasare, adică 24% din X egal cu cât.Numai că deficitele acumulate an de an la extern pentru că economia nu poate funcționa decât pe minus se contabilizează în creșterea anuală a datoriei externe.

De la zero în 1990 acum avem, stat și privat, o datorie externă de 100 miliarde de euro la un PIB de 139 mld. euro și exporturi de 45 mil. euro. Slăbiciunea inginerilor și excesul de putere și de imagine al economiștilor/finanțiștilor se vede și în intervențiile media. Sunt deseori citați de ziare și de televiziuni finanțiști, dar experții în tehnologie sunt ignorați.

Cel mai bine s-a văzut anul trecut în cazul Oltchim. Nu au reușit să apară voci credibile, ingineri experimentați care să dea o soluție pentru această companie care până la urmă se confruntă cu o problemă tehnologică. Hidroelectrica, templu al ingineriei, a ajuns sub comanda unor avocați și nicio voce credibilă, niciun om care lucrează cu determinări ale științelor exacte nu are în acest moment credibilitate în România să indice o direcție.