Ce face o nevastă părăsită?/ de Elisabeta Lăsconi
O femeie se trezește după 30 de ani de căsnicie reușită cu o veste-bombă: soțul o anunță că vrea "o pauză", mod prudent de a trăi fără vinovăție aventura amoroasă cu o colegă franțuzoaică, mai tânără cu 20 de ani,…
O femeie se trezește după 30 de ani de căsnicie reușită cu o veste-bombă: soțul o anunță că vrea “o pauză”, mod prudent de a trăi fără vinovăție aventura amoroasă cu o colegă franțuzoaică, mai tânără cu 20 de ani, inteligentă și apetisantă. Cei doi, Boris Izcovich și Mia Fredricksen, sunt intelectuali și au multiple afinități: el este cercetător în domeniul neurologiei, ea are o carieră universitară, a publicat volume de poezie premiate. Amândoi se bucură și de succesul fiicei lor, care a început deja o carieră de actriță.
Ce i se întâmplă femeii când o simplă discuție îi prăbușește lumea bine așezată și sigură în care trăia? Mai întâi, șocul îl resimte printr-o cădere psihică, o internare într-un spital de specialitate în care se află pe pragul mișcător dintre nebunie și sănătate mintală. Ține un jurnal în care consemnează ce gândește și simte, iar când reușește să se replieze, alege psihoterapia cu o specialistă inteligentă și eficientă.
Nevasta părăsită își îngăduie o vară pentru sine, în care se întoarce lângă mama ei, aflată într-un azil pentru persoane vârstnice, de altfel elegant și organizat impecabil. Profită de ocazie și revine în Bonden, orașul copilăriei, ține un curs de scriere creativă pentru adolescente. Așa se trezește prinsă între cele două vârste ale feminității, adolescentele de 13 ani cuprinse de freamătul hormonilor, și bătrânele conștiente că degradarea le atinge trupul și mintea, iar involuția le duce spre moarte.
Scris la persoana I, “O vară fără bărbați” este romanul unei căsătorii îndelungate, scris ca o confesiune a nevestei, cu accente ironice și amărui pe alocuri, despre armonioasa relație construită de un cuplu de oameni inteligenți. Ea investighează trecutul, rememorează și momentele dramatice din viața fiecăruia: Boris a dus povara sinuciderii fratelui său mai mic, ea însăși află că și în viața părinților ei s-a petrecut un episod similar.
Dialogul cu fetele îi relevă prospețimea și cruzimea adolescenței, complexe și frustrări, alianțe și farse pline de răutate. Și, ca reflex în oglindă, le cunoaște pe prietenele mamei ele și observă dramele bătrâneții: pierderea memoriei și a reflexelor, conștiința declinului. Între ele se distinge personalitatea originală a lui Abigail, spirit creativ, care îi arată micile ei trăznăi artistice, obiecte cu ascunzișuri, cu buzunare secrete, sfidând pudibonderia și prejudecățile obișnuite.
Mia Fredricksen meditează asupra condiției femeii și revede lucrurile trăite: sprijinul dat bărbatului ei, care apelează la sfaturile și lecturile ei filosofice, devotamentul față de soț și de copil, grija față de cumnatul ei sinucigaș, sentimentele complicate care i-au legat. Și, pe măsură ce rememorarea o adâncește în trecut, revine pasiunea pentru literatură, citatele și reflecțiile despre poezie împânzesc confesiunea.
Momentele dramatice se succed: întâmplarea dură când una dintre adolescente, Alice, se trezește ținta unui complot al celorlalte fete, o obligă să se implice și să-și adapteze temele întâlnirilor de la curs, atacul cerebral și moartea prietenei ei Abigail, de care se apropiase de curând. Lor li se adaugă și veștile primite de la fiica ei Daisy, ea semnalează că tatăl ei trece printr-o perioadă proastă.
Așa că Mia Fredricksen înțelege că timpul când a așteptat sfârșitul aventurii și întoarcerea soțului ei a schimbat-o radical, își pune întrebarea dacă ea îl mai vrea înapoi pe Boris Izcovich. “Pauza” nu l-a făcut fericit pe soțul ei, mesajele primite de la el dovedesc că el a mai primit o lecție de la viață și evoluția căsniciei lor depinde acum de ea. Ce decizii va lua Mia Fredricksen?
Îi rămâne cititorului curiozitatea față de o dramă comună în zilele noastre – divorțul venit după căsătorie îndelungată. Bogăția de referințe culturale, suplețea analizei psihologice și observații subtile privind relațiile dintre bărbați și femei fac din lectura cărții un deliciu estival.
Siri Hustvedt, O vară fără bărbați, traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu, Editura Polirom, 2012, 192 pag.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026