Ce facem cu România ca să prevenim exodul?

Cifrele arată că isteria privind “marea invazie” a românilor în Marea Britanie începând cu 1 ianuarie 2014 nu a fost decât o mare intoxicare politică și de presă, dar care a lăsat urme asupra reputeției României care a fost descrisă drept “ruda săracă a marilor puteri europene”. Presa din România, prin extrem de creativa campanie a celor de la Gândul.info, au reacționat încă de la primele declarații denigratorii la adresa românilor. Dar noi, cei desemnați de români să le apărăm interesele, ce facem? Stăm cuminți și așteptăm ca frații mai mari să-și rezolve încă o bătălie electorală internă în speranța că după nu ne vor mai trage de urechi sau ne vom susține cazul și le vom arăta cu cifre că nu invadăm pe nimeni? Dimpotrivă, cred că dezumflarea gogoașei propagadistice cu pericolul invaziei noastre trebuie să fie fructificat în mod energic și inteligent.

Într-un articol apărut zilele trecute în Financial Times, se arată că premierul Cameron întârzie să publice un studiu realizat de Theresa May, ministrul de Inter ne britanic, despre necesitatea introducerii unor măsuri mai stricte pentru imigranți deoarece cifrele existente îi infirmă ipoteza. Conform cifrelor oficiale, doar 24 de cetățeni români au “invadat” Marea Britanie de la 1 ianuarie 2014. Mai mult, un studiu realizat de un economist suedez arată că migrația românilor și bulgarilor este benefică economiilor statelor din Vestul Europei. În Suedia, un imigrant român sau bulgar oferă statului prin activitățile sale cu 30 la sută mai mult decât primește. Mai mult, el adaugă că cel mai mult ar avea de câștigat de pe urma migrației state precum Irlanda și Marea Britanie.

În schimb, prietenii noștri europeni nu au nicio dificultate să folosească un alt limbaj când vine vorba de cetățeni români cu înaltă calificare, cum este cazul medicilor, pe care îi primesc cu brațele deschise, fără a se gândi o secundă la câți bani a cheltuit statul român pentru pregătirea lor. În ultimii doi ani, 30% din medicii din România au părăsit țara, principalele destinații fiind chiar statele care ne arată cu degetul: Marea Britanie, Germania și Franța. Din 2011 până în 2013 numărul medicilor care profesează în România a scăzut de la 20.000 la 14.000.

Când munceam din răsputeri, împreună cu colegii din Guvern, pentru a îndeplini condițiile de arerare la Uniunea Europeană, nu mi-am imaginat o secundă că vom ajunge în această situație. Dimpotrivă, am considerat că statul român va fi suficient de pregătit să absoarbă fondurile europene destinate României, permițând o dezvoltare considerabilă a țării. Dar România a irosit cei doi ani de pre-aderare (2005-2007). De aceea, consider că cel mai mare eșec al mandatelor lui Traian Băsescu și al guvernelor numite și pastorate de el este că a ratat marea șansă de dezvoltare a României.

Ce e de făcut? Creșterea salariilor medicilor rezidenți este un prim pas necesar, însă nu suficient. Un dublu efort național trebuie început și aplicat cu încăpaîțânare. O inversare a tendințelor de emigrare, un brain și manpower regain, crearea condițiilor ca tinerii să aibă de ce să stea și să nu plece din țară, așa cum a început Polonia acum câțiva ani, așa cum propune LSRS. Cu continuarea asanării și finanțării corecte a sistemelor de sănătate și educație, cu deschiderea sistemului administrației publice către meritocrație și depolitizare, cu îndepărtarea barierelor de tot felul în calea revenirii în țară și susținerea românilor din străinătate să înceapă o afacere acasă, cu o luptă reală și depolitizată împotriva inegalităților, sărăciei și corupției.  

În al doilea rând, trebuie pornită marea ofensivă pentru recâștigarea reputației și influenței noastre în Europa. Institutul Aspen a propus un Consiliu Strategic public-privat, cu un board independent, care să aibă drept sarcină abordarea sistematică a promovării României în țară și în străinătate. Un for independent, ca să nu mai avem firmele de casă ale politicienilor momentului să-și creeze propriile “frunze”. Căci nu există un brand pentru “export” fără o bază reală în cine suntem, ce valori ne anima și ce vrem NOI să devenim cu adevărat. Căci nu există vreo șansă să putem fi credibili în afară, dacă în interior războiul româno-român ia ostateci politica externă și interesul național. Să speri că în 2014 trebuie “să se întâmple ceva pe Schengen”, când cu  seara inainte spui că aceeași țara, nu alta, “e pe marginea prapastiei” e cel puțin necredibil, dacă nu de-a dreptul ipocrit. La fel este când stabilești fără fond și propagandistic ținte arbitrare de aderare la Zona Euro, fără să ții cont de realitatea economică și de decalajele crescânde de dezvoltare și putere de cumpărare între noi și “ceilalți” sau când vii cu o serie incredibilă de 9 la 0 (zero) la CCR pe teme atât de sensibile ca descentralizarea sau modificarea Codului Penal.

Premierul polonez Donald Tusk propune ca în 10 ani Polonia să intre în grupul primelor 20 de economii ale lumii. Noi ce ne propunem ca Proiect de Țară? Modificarea Constituției? E important, dar prea puțin și nu poate fi un surogat la atât de necesara renaștere a ambiției naționale, a mult așteptatului Proiect  de Țară, care să fie dezbătut în societate și îmbrățișat de noi toți, putere și opoziție, elite și oameni obișnuiți, patroni și angajați, tineri și vârstnici, bogați și săraci, majoritatea și minoritățile naționale, cei din țara și din străinătate.

Abia apoi vom avea forța și credibilitatea de a “face o ofertă politică” Republicii Moldova, de a păstra pe termen lung alianțele noastre cu America și Europa, de a deveni atât de necesara Punte între Vest și Est.