Ce i se poate reproșa strategiei anticriză franco-germane

Deși întâmpinat în primă instanță cu încredere de piețe și de liderii marilor economii ale lumii, planului anticriză Merkel – Sarkozy i s-au găsit rapid punctele vulnerabile.

Planul pare mai degrabă că a fost conceput pentru prevenirea unor crize viitoare, ceea ce sugerează că Germania și Franța se vor baza, până când viziunea lor prinde forme palpabile, pe BCE să finanțeze la nevoie țările cu probleme precum Italia și Spania, scrie The Guardian.

De asemenea, având în vedere că modificarea tratatului UE cerută de Germania și Franța presupune îngrădirea suveranității statelor, cel puțin la nivel bugetar, sunt șanse mari ca unele țări să nu accepte.

Totodată, planul de salvare trece cu vederea o problemă extrem de importantă pentru UE și zona euro, stimularea unei economii care se îndreaptă cu pași rapizi spre recesiune. Liderii europeni cred că prin reducerea deficitelor bugetare vor recâștiga încrederea piețelor, vor atrage investitorii pentru finanțarea guvernelor și a afacerilor și vor construi o cale durabilă spre creștere economică.

Economistul Paul Krugman numește “austeritate expansionistă” această idee care este foarte populară printre miniștrii europeni de finanțe deși nu există dovezi că funcționează, notează postul american de televiziune CNBC. Reducerea cheltuielilor guvernamentale și majorarea taxelor pentru reducerea deficitului bugetar încetinește creșterea economică, ceea ce înseamnă că economia scade odată cu cheltuielile, rezultatul teoretic fiind creșterea deficitului.

Strategia franco-germană lasă neacoperită problema crizei Greciei, stat aflat pe marginea prăpastiei financiare, și cea a recapitalizării băncilor din zona euro, care au nevoie de 200 de miliarde de euro pentru a face față crizei, potrivit estimărilor FMI.