Versiunea completă
Companii

Ce mai exportă România: păr de bursuc de aproape 25.000 de euro

Valoarea exporturilor de păr de bursuc, porc și mistreț se ridică după primele șapte luni din acest an la 23.500 de euro, fiind de trei ori mai mare decât în perioada similară din 2010. În această perioadă importurile au fost însă de aproape 12 ori mai mari, valoarea acestora ridicându-se la 280.000 de euro, de două ori mai mult decât în intervalul ianuarie-iulie 2010.

Gabriel Razi · 15 noiembrie 2011 · 1 min de citit

Valoarea exporturilor de păr de bursuc, porc și mistreț se ridică după primele șapte luni din acest an la 23.500 de euro, fiind de trei ori mai mare decât în perioada similară din 2010. În această perioadă importurile au fost însă de aproape 12 ori mai mari, valoarea acestora ridicându-se la 280.000 de euro, de două ori mai mult decât în intervalul ianuarie-iulie 2010.

Parul de porc, de mistreț și de bursuc este utilizat în industria cosmetică pentru producerea de pensule pentru bărbierit dar și pentru pictură.

Citește și