Versiunea completă
Opinii

Ce opozitie vom avea?

Ce opozitie vom avea?

Cristian Preda · 14 decembrie 2004 · 3 min de citit

Calitatea opozitiei este determinanta intr-o democratie. De la primele alegeri incoace, opozitia a cunoscut nu numai ponderi, ci si formule diferite. Calitatea guvernarii a decurs din articularea opozantilor ei.
Dupa alegerile din 20 mai 1990, opozitia politica era formata dintr-o multime de partide mici si divizate: era vorba, pe de o parte, de partidele istorice reinventate dupa 1989 si, pe de alta, de partidul minoritatii maghiare. Paradoxul primului Parlament ales facea ca UDMR sa aiba cel mai mare numar de reprezentanti pe bancile opozitiei, iar formatiuni ca PNL sau PNTCD sa detina, primul – circa 7% din mandate, iar cel de-al doilea – mai putin de trei procente. Hegemonia PSD s-a afirmat nestingherita.
Dupa alegerile din 1992, opozitia a fost din nou foarte divizata. De data aceasta, ea cuprindea trei forte: Conventia democratica din Romania – care strangea circa L din locurile parlamentare, UDMR – care si-a pastrat cota de 7 procente si Partidul Democrat – cu mai putin de 13% din locuri. Divizarea CDR – tinuta cu greu in viata de rabdarea lui Coposu si, apoi, dupa moartea liderului taranist, de incapatanarea lui Constantinescu – ca si suspiciunile CDR la adresa maghiarilor si a democratilor au facilitat dominatia patrulaterului rosu, format pe atunci din FDSN, PRM, PSM si PUNR.
Prima rasturnare democratica de guvern din istoria electorala a Romaniei – petrecuta in noiembrie 1996 – a schimbat radical lucrurile. A fost momentul in care UDMR, CDR si PD au parasit bancile opozitiei, pe care le ocupasera timp de sase sau – in cazul frac?iunii FSN rebotezata PD – timp de patru ani. Noul guvern avea in fata sa trei forte: era vorba, mai intai de toate, de partidul aflat sub autoritatea lui Ion Iliescu (care avea cel mai mare grup parlamentar); era vorba, apoi, de PRM, care avea 5% din mandate si care va fi dirijat de Vadim Tudor catre formele cele mai vulgare de populism si demagogie; in sfarsit – se afla in opozitie, mult slabit, PUNR. Slabirea PDSR dupa “tradarea” lui Melescanu si formarea APR, radicalizarea PRM, ca si cvasi-disparitia PUNR dupa debarcarea lui Funar au transformat opozitia intr-o masa amorfa, dar influenta. Coalitia de guvernare a pierdut catre sfarsitul lui 1999 majoritatea in Senat, fiind silita la o supravietuire fortata. Complicitatea PDSR-PRM-PUNR a marcat in mult mai mare masura decat erorile guvernului calitatea precara a democratiei.
Dupa 2000, cand cetatenii au produs cea de-a doua rasturnare de guvern, fortele opozitiei au fost din nou distribuite intre trei partide: PNL, PD si PRM. Forta cumulata a acestor trei actori nu a fost semnificativ mai mica decat cea a opozitiei din guvernarea anterioara: PD si PNL au avut fiecare circa 9% din mandate, in vreme ce PRM avea de trei ori mai mult (28%). Opozitia a fost insa imprevizibila: daca PD si PNL au avut uneori proiecte comune cu PRM sau au votat la fel ca radicalii extremisti, alteori Vadim Tudor s-a alaturat tacit vechilor aliati din tabara lui Iliescu. Asociati foarte tarziu in Alianta DA, liberalii si democratii n-au putut crea o opozitie mai coerenta decat in trecutele legislaturi. Intr-adevar, in 15 ani de democra?ie, nici o echipa guvernamentala n-a fost indepartata recurgand la cea mai “clasica” procedura parlamentara, si anume prin motiune de cenzura. Guvernele nu s-au schimbat decat prin vointa cetatenilor sau, in perioada 1996-2000, ca urmare a neintelegerilor din sanul coalitiei de guvernare.
Cine va ocupa acum bancile opozitiei? Dupa victoria smulsa de Basescu in ultima clipa a alegerilor prezidentiale, cele mai mari sanse de a constitui opozitia le au PSD si PRM. Cele doua formatiuni au impreuna 48,5% din mandatele de deputati (PSD – 113 si PRM – 48) si, respectiv, 48,9% din mandatele de senatori (PSD – 46 si PRM – 21). Daca asa vor sta lucrurile, va fi cea mai puternica opozitie din istoria postcomunista a Romaniei. Din perspectiva organizationala, opozitia ar semana cu cea din 1996-2000, in conditiile in care ramura Funar a PUNR se regaseste alaturi de Vadim Tudor. Ideologic, PSD ar avea de infruntat o miza inedita: separarea de nationalismul radical pe care a proclamat-o in ultimii patru ani ar putea fi confirmata in anii ce vin. PSD nu a avut niciodata pana acum o oportunitate mai mare de a se rupe in chip complet de ambiguitatile trecutului.



* Cristian Preda este decanul Facultatii de Stiinte Politie din cadrul Universitatii Bucuresti

Citește și