Versiunea completă
Politică

Ce pierde si ce castiga PD din schimbarea parlamentarilor fara notorietate

Ce pierde si ce castiga PD din schimbarea parlamentarilor fara notorietate

Mirela Luca · 9 septembrie 2004 · 3 min de citit

Schimbarea din mers a listelor electorale ale PD, inclusiv in sensul eliminarii dintre candidati a parlamentarilor cu state vechi dar fara a-si fi facut un nume, implica riscuri pentru partid, cel putin la prima vedere. Unii dintre parlamentarii cu doua-trei mandate la activ par a fi receptivi la semnalul conducerii formatiunii. Altii, spun insa ca nu ei sunt cei vizati si considera ca au facut suficient in anii petrecuti in Parlament.
Ce risca PD si ce ar avea de castigat din promovarea pe listele electorale a unor necunoscuti in locul unor oameni a caror fidelitate a fost incercata, dar care nu au reusit sa se faca notorii? Decizia implica o anumita doza de risc, admite vicepresedintele democrat Ionel Oltean. S-ar putea crea o stare de tensiune in interiorul partidului daca anumite persoane – senatori si deputati dar si lideri de organizatii judetene – nu vor intelege acest principiu. Oltean argumenteaza insa ca decizia este importanta intrucat creeaza premisele promovarii unei noi generatii politice. In consecinta, spune el, in politica fidelitatea este necesara dar nu suficienta pentru a face performanta. Face trimitere la senatorii si deputatii ramasi in partid intr-o perioada in care multe dintre numele sonore ale PD mergeau spre partidul de guvernamant, PSD, provocand o criza politica.
Oficial nu a fost pronuntat nici un nume de parlamentar carora conducerea partidului le imputa ca s-ar fi implicat insuficient in politica si in activitatea Parlamentului. Neoficial insa, sunt nominalizati 10-12 parlamentari. Unii dintre ei au renuntat sa mai candideze si, cel putin la alegerile din 2004 se tin departe de Parlament. Este vorba despre fostul prim-ministru taranist Radu Vasile, venit la PD inaintea alegerilor din 2000 si promovat pe un loc eligibil de senator. In acest mandat Radu Vasile nu s-a facut ca o voce distincta in PD sau in Parlament. In aceeasi situatie este tot un fost taranist, apropiat fostului prim-ministru, Sorin Lepsa, precum si fostul vicepresedinte al partidului, Victor Babiuc, plecat pentru o perioada din timp de la PD la PNL. Pe langa lispa de activitate, celor trei li se reproseaza si faptul ca au migrat de la o formatiune politica la alta. La PD, statornicia politica este un criteriu pe care orice aspirant la un loc eligibil ar trebui sa-l dovedeasca. Din acest motiv, Stelian Dutu, care in urma cu cativa ani era lider local la Constanta, acum, dupa scurte stagii la PUR si PNL, nu este admis pe listele electorale. Alti parlamentari cu doua-trei mandate, care risca sa fie exclusi de pe lista, spun ca nu s-au putut face remarcati din cauza atributiilor pe care le-au avut. Deputatul Vasile Nistor, de pilda, afirma ca in calitate de membru al Comisiei parlamentare de control a activitatii SRI a avut de respectat un juramant si, prin urmare, l-a impiedicat sa se faca remarcat in mass-media. Dar, spune el, este o problema de optiune: “Poate nu mai fac politica, poate intru in Executiv, daca Alianta PNL-PD castiga alegerile”. Stefan Popescu-Bejat, deputat la al treilea mandat, spune ca este “o persoana respectabila si onorabila” iar criteriul notorietatii este “subiectiv”. Nu se considera vizat insa, afirma ca intelege promovarea unor oameni noi pe liste in cazul in care acestia au potential sa devina “stalpi de rezistenta ai PD”. Deputatul Ion Carstoiu, la finele celui de-al doilea mandat,  se considera “lider local, nu national” si crede ca din aceasta pozitie nu are nimic a-si reprosa. Pe langa criteriul notorietatii impus vechilor parlamentari, PD a impus si alte criterii de selectie a candidatilor eligibili: sa nu fi colaborat cu fosta Securitate, sa nu fie suspectati de acte de coruptie, sa-si poata justifica averea si sa fi dovedit loialitate politica. Sunt criterii drastice care, la prima vedere, par a implica riscuri pentru un partid incercat de migratia celor mai importanti lideri ai sai. Dar care, la alegerile locale pare sa-si fi atins scopul.

Citește și