Versiunea completă
Special

Ce s-a ales de proiectul „CEO privat la stat“

Aproape că a trecut un an de când președintele Traian Băsescu vorbea despre introducerea managementului privat la companiile de stat, proces prin care viitorii șefi ai marilor companii urmau să fie numiți după o serie de criterii de competență, pregătire și profesionalism demonstrate în carieră.

Adelina Mihai · 24 ianuarie 2012 · 2 min de citit

Aproape că a trecut un an de când președintele Traian Băsescu vorbea despre introducerea managementului privat la companiile de stat, proces prin care viitorii șefi ai marilor companii urmau să fie numiți după o serie de criterii de competență, pregătire și profesionalism demonstrate în carieră. Însă până în prezent, în mult-discutatul proiect “CEO la stat”, care ar fi trebuit să aducă manageri profesioniști la Oltchim, Hidroelectrica, Electrica Furnizare și Romarm până în luna februarie, nu a avansat prea mult. Nici măcar nu s-a stabilit cine sunt headhunterii care vor alege candidații pe care îi vor propune ulterior Guvernului pentru ocuparea acestor funcții.

Săptămâna trecută abia, două companii de executive search – Spencer Stuart și Egon Zehnder – jucători aflați în topul celor mai mari firme de profil la nivel mondial, au depus la sediul Ministerului Economiei ofertele de participare la licitația din proiectul “CEO la stat”. Analiza dosarelor se va încheia în această săptămână, iar câștigătorul va recruta CEO din privat pentru primele patru companii de stat din proiect, iar comisionul maxim pe care l-ar putea încasa pentru fiecare recrutare este de 250.000 de euro.

Rolul headhunterilor este de a realiza lista scurtă cu propuneri de candidați pentru fiecare dintre cele patru companii din subordinea Ministerului Economiei. Primul manager din privat trebuia instalat în fotoliul de CEO al unei companii de stat până în luna februarie, în așa fel încât el să participe la discuțiile finale de la aprobarea bugetului pe 2012 al companiei pe care o conduce, însă a devenit imposibil ca termenul să fie respectat.

Proiectul de introducere a managementului privat la marile companii de stat a fost demarat de Ministerul Economiei la solicitarea FMI și a Băncii Mondiale.

Citește și